România poate obţine de la alte ţări peste un miliard de euro din aer curat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România poate obţine între unul şi două miliarde de euro din vânzarea către alte state a surplusului de unităţi (AAU) care stabilesc limita emisiilor de dioxid de carbon ale unei ţări, atribuite prin Protocolul de la Kyoto, se arată într-un proiect de hotărâre de guvern iniţiat de Ministerul Economiei.

Bani pentru energie verde

Experţii instituţiei se bazează pe un preţ de 4-8 euro pentru o tonă de dioxid de carbon (echivalentul unui AAU), România având disponibile 300 de milioane de astfel de unităţi pentru perioada 2008-2012. Faţă de 1989, România şi-a redus cu 38% emisiile poluante.

Actul normativ mandatează Ministerul Economiei să comercializeze surplusul de unităţi, în colaborare cu Ministerul Mediului, al Finanţelor şi cu cel al Afacerilor Externe, iar negocierea cu alte state este realizată de o comisie formată de reprezentanţi ai tuturor acestor instituţii. Potrivit ministrului Mediului, Laszlo Borbely, Spania şi Japonia sunt interesată să cumpere aceste certificate.

Banii astfel obţinuţi vor merge către proiecte energetice care implică tehnologii curate, precum cele de modernizare şi reabilitare a grupurilor, gazeificarea cărbunelui, producerea de energie regenerabilă şi cogenerarea de înaltă eficienţă, îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirilor, reducerea emisiilor în agricultură şi în transporturi, împădurirea unor suprafeţe de terenuri şi managementul deşeurilor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite