România iese din recesiune la anul, în toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România va ieşi din recesiune în 2011, cel mai probabil în a doua jumătate a anului, consideră economistul şef al grupului EFG Eurobank, Gikas Hardouvelis. El este convins că autorităţile vor reuşi să gestioneze situaţia până la acel moment, întrucât criza este aproape de sfârşit.


“Autorităţile trebuie să fructifice fondurile europene şi să accelereze rata de absorbţie pentru a impusiona investiţiile publice, care vor fi implicit urmate de investiţii private. De asmenea, trebuie să dezvolte metode inteligente de a atrage capitalul privat în cadrul parteneraitelor public-private”, a spus Harduovelis.

Economistul şef al EFG Eurobank a arătat că România, la fel ca şi Grecia, şi-a bazat modelul de creştere economică în ultimii zece ani pe expansiunea cererii agregate şi a consumului intern, şi ambele au nevoie acunm, după criză, să-şi schimbe modelul de creştere, să impulsionezi sectorul exporturilor şi să impulsioneze investiţiile.

“România a reuşit să depăşească marea criză internaţională din 2009, deci ar trebui să fie capabilă să gestioneze situaţia şi acum, la finalul crizei. Creşterea Europei de Vest este mai redusă faţă de cât ne aşteptam, din cauza măsurilor restirictive din această zonă, ceea ce ne va întârzia şi pe noi, pe toţi din Europa de Est. Există mult spaţiu de recuperare pentru România, care are resurse să reuşească Prezenţa noastră aici e strategică, credem în această ţară şi de aceea suntem şi vom rămâne aici”, a adăugat Hardouvelis.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite