România a avut cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană în ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România se plasează pe primul loc în Uniunea Europeană (UE) în funcţie de creşterea preţurilor de consum din ianuarie, de 7%, comparativ cu prima lună a anului trecut, în condiţiile în care la nivel comunitar inflaţia s-a situat la 2,7%, potrivit datelor Eurostat, relatează Mediafax.

În ultima lună a anului trecut preţurile de consum din România au avansat în ritm anual cu 7,9%, de asemenea cel mai ridicat nivel din UE. În Uniune, indicatorul s-a plasat la 2,7%.

România este urmată în topul celor mai ridicate inflaţii din ianuarie de Estonia (5,1%) şi Grecia (4,9%). Cele mai reduse rate anuale se observă la Irlanda (0,2%) şi Suedia (1,4%).

În Ungaria, preţurile de consum au avansat în ritm anual cu 4%, iar în Bulgaria au crescut cu 4,3%. În Germania, Franţa şi Marea Britanie, inflaţia s-a plasat la 2%, 1,9%, respectiv 4%.

Comparativ cu decembrie 2010, inflaţia anuală a accelerat în 15 state comunitare, reducându-se în celelalte ţări.

Eurostat menţionează că datele referitoare la inflaţia din ianuarie din UE, Franţa şi Bulgaria sunt provizorii.

Institutul Naţional de Statistică a anunţat în februarie că inflaţia anuală a coborât de la 7,96% în decembrie la 6,99% în ianuarie, după ce rata lunară a crescut la 0,77% în principal din cauza majorării preţurilor la legume, fructe, combustibil, energie termică, cărţi, reviste şi ziare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite