UPDATE România a început discuţii cu BEI pentru finanţarea conductei Nabucco

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul român a iniţiat negocieri cu Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) pentru a obţine fondurile de care are nevoie Transgaz pentru a participa la finanţarea proiectului Nabucco, a afirmat directorul Biroului din România al BEI, Milena Messori, într-un interviu pentru Bloomberg.

"Este prea devreme să discutăm detaliile posibilei finanţări, însă pot spune că am început discuţiile cu Guvernul", a precizat oficialul BEI.

Raiffeisen Bank International a estimat, într-o notă către investitori publicată săptămâna trecută, că Transgaz va trebui să contribuie cu 50 de milioane de lei la proiectul de costrucţie a gazoductului Nabucco în acest an, pentru a acoperi costuri operaţionale, şi cu alte 30 de milioane de lei anul următor.

Investiţia totală pentru realizarea conductei Nabucco a fost estimată la 7,9 miliarde de dolari, în baza unui studiu de fezabilitate realizat în 2005. Membrii consorţiului au precizat că necesarul de investiţii se află în reevaluare.

Din suma totală, 70% vor proveni de la marile instituţii financiare - Banca Mondială, BEI sau BERD, iar restul va fi aportul celor şase acţionari ai consorţiului, printre care şi Transgaz.

Astfel că Transgaz va trebui să participe cu 400 de milioane de euro în total la acest proiect. Oficialii guvernamentali au declarat că vor acorda garanţii de stat pentru Transgaz, pentru ca societatea de gaze să-şi asigure banii necesari acestui proiect.

Potrivit Transgaz, construcţia conductei va aduce investiţii de un miliard de euro pe teritoriul României.

Construcţia conductei va începe în 2013 şi va fi finalizată în anul 2017. Pe lângă Transgaz, din proiect mai fac parte OMV (Austria), RWE (Germania), MOL (Ungaria), Bulgargaz şi Botas (Turcia).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite