România a cheltuit anul trecut 3% din PIB pentru protecţia mediului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cheltuielile României pentru protecţia mediului s-au ridicat anul trecut la 15,5 miliarde de lei, reprezentând 3% din Produsul Intern Brut, arată datele publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică.

În 2009, în ţara noastră s-a cheltuit doar 2,4% din PIB în acest scop.

Cele mai mari cheltuilei (9,5 miliarde de lei) au fost făcute de producătorii specializaţi în acest domeniu, adică unităţile care drept activitate principală protecţia mediului.

Producătorii nespecializaţi au alocat în acest scop 4,5 miliarde de lei. Dintre ei, cele mai mari cheltuieli au fost înregistrate în rândul industriei prelucrătoare - 2,2 miliarde de lei.

Producţia şi funizarea de energie electrica şi termică, gaze şi apă caldă a alocat 1,4 miliarde de lei, industria extractivă - 600.726 de lei, iar transporturile - 147.355 lei.

Reducerea poluării a scos 4,2 miliarde de lei din buzunarele administraţiei publice.

La nivel naţional, ponderea investiţiilor producătorilor nespecializaţi a reprezentat 38,8 % din totalul investiţiilor pentru protecţia mediului, urmată de cea a administraţiei publice (38,7 %)  şi a  producătorilor specializaţi (22,5 %).

În industria prelucrătoare s-au realizat 49,6% din cheltuielile pentru protecţia mediului a producătorilor nespecializaţi, în timp ce sectorul „producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze şi apă caldă", a absorbit 31,4 %, iar industria extractivă, 13,3 %.

Pe domenii, cele mai mari cheltuieli s-au înregistrat pentru managementul deşeurilor (50,9 % din total), urmate de cheltuielile pentru protecţia apei (15,5%) şi de cheltuielile pe alte domenii de mediu (14,7%).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite