România, în topul vulnerabilităţii faţă de presiunile finanţărilor externe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România se clasează pe poziţia a cincea, la egalitate cu Estonia, într-un top al celor mai vulnerabile ţări europene emergente la presiunile legate de finanţarea externă, arată un raport al

România se clasează pe poziţia a cincea, la egalitate cu Estonia, într-un top al celor mai vulnerabile ţări europene emergente la presiunile legate de finanţarea externă, arată un raport al Fitch Ratings, potrivit Mediafax. Primul loc în topul Fitch este ocupat de Letonia, urmată de Croaţia, Lituania şi Turcia.

Analiştii consideră că în statele menţionate deficitele de cont curent au atins niveluri care par foarte ridicate, în comparaţie cu datele istorice, iar turbulenţele financiare internaţionale contribuie şi ele la majorarea riscurilor de finanţare a ţărilor emergente. Economiştii agenţiei de evaluare Fitch au atras atenţia asupra faptului că atât România, cât şi Bulgaria au nevoie încă de semnale clare privind redresarea dezechilibrelor macroeconomice.

"Chiar dacă Bulgaria şi România evită o încetinire abruptă a creşterii economice, deteriorarea balanţei externe influenţează ratingurile, ceea ce justifică perspectiva negativă a calificativelor. Ambele state sunt sprijinite de nivelurile reduse ale ponderii datoriilor guvernamentale în PIB", se arată în raport.

Pe de altă parte, reducerea ritmului de creştere a deficitului de cont curent în Estonia şi Letonia este apreciată în raport ca fiind un semnal pozitiv.

Adoptarea euro, în 2015

Agenţia de evaluare a menţinut estimarea privind momentul adoptării de către România a monedei europene. Astfel, analiştii Fitch consideră să România se va integra în zona euro în 2015, cu un an întârziere faţă de data stabilită de autorităţile române.

"Autorităţile din România recunosc nevoia asigurării unei convergenţe reale şi nominale înainte de intrarea în ERM II, planificată pentru 2012. Pe aceste considerente, Fitch păstrează estimarea privind adoptarea euro în ianuarie 2015, moment care, în viziunea noastră, ar fi cea mai realistă dată, având în vedere momentul intrării în ERM II", se arată în raport. Prima estimare legată de momentul adoptării euro de către România în 2015 a fost publicată de Fitch în luna octombrie a anului trecut.

Agenţia a păstrat estimările anterioare şi pentru Ungaria (2014), Lituania (2013) şi Polonia (2012), dar a modificat prognozele, cu un an, pentru Bulgaria (2015), Cehia (2014), Estonia (2013) şi Lituania (2013).

Chiar dacă Bulgaria şi România evită o încetinire abruptă a creşterii economice, deteriorarea balanţei externe influenţează ratingurile
Raportul agenţiei Fitch

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite