România, ţara de care fug turiştii

De câte ori un partid vine la guvernare promite ceva în legătură cu turismul şi cu autostrăzile. După douăzeci de ani nu avem de niciunele.

A început perioada concediilor. Turismul românesc nu e pregătit. Dar nu mai e o surpriză, pentru că nu a fost pregătit niciodată. În fiecare an e la fel, indiferent cine e la guvernare. Nu cred că există domeniu în care să fim mai neajutoraţi decât acesta. Dacă te uiţi la deruta hotelierilor, la deruta celor care au restaurante sau la comunităţile locale care ar putea să se salveze prin turism te apucă plânsul.

Elena Udrea, ministrul Turismului, sprijină acest domeniu, plimbându-se desculţă pe plajele litoralului şi cheltuind banii publici pe campanii fantomatice de promovare.

Şi în această vară e mai ieftin în Bulgaria, în Turcia sau în Grecia în comparaţie cu Mamaia sau Neptun. În staţiunile româneşti nu ai ce căuta dacă nu ai între 18 şi 25 de ani şi nu eşti pasionat de „clubbing“. Mă mir că te lasă cu copii mici în hotel. Mă aşteptam să fie interzişi precum animalele de companie, pentru cănimeni nu se gândeşte la ei. Nu sunt locuri de joacă, nu sunt bazine pentru ei, nu sunt spectacole şi nici mâncare.

Turcia a câştigat pariul cu turismul prin faptul că a dezvoltat conceptul de „all-inclusive“ şi a atras familiile cu copii. Prin sistemul creat, a făcut cluburi în care şi părinţii, şi copiii se pot relaxa. Grecia a câştigat prin frumuseţea insulelor, prin pitorescul satelor şi prin vestigiile antice.

Bulgaria a câştigat prin raportul calitate-preţ. Oferă servicii excelente la cele mai mici preţuri. România nu oferă nimic, dar, dacă ai ghinionul să nimereşti pe litoral, pur şi simplu, eşti jecmănit.
Habar n-am de ce toţi cei care fac afaceri în turismul românesc cred că oamenii sunt proşti şi trebuie fraieriţi. În zodia internetului, în care poţi compara preţuri, obţii informaţii despre orice hotel din lume. Eşti asaltat de oferte şi reduceri. Numai cei din turismul românesc par a trăi pe altă planetă.

Sunt sigur că şi la noi sunt oameni pricepuţi, că sunt iniţiative şi că există locuri în care lucrurile funcţionează bine. Dar sunt atât de puţine, atât de izolate, încât sunt doar pentru iniţiaţi. Şi mai e ceva: turismul, la nivel de discurs politic, e „înălţător“. Generaţii de politicieni au promis marea cu sarea, dar nu au făcut decât să se îmbogăţească ei. De câte ori un partid vine la guvernare promite ceva în legătură cu turismul şi cu autostrăzile. După douăzeci de ani nu avem de niciunele.

Doamna Udrea se poate plimba desculţă prin apa mării până îi cad unghiile de la picioare şi tot nu va rezolva nimic. Până când turismul nu devine un obiectiv naţional de dezvoltare şi strategia de resuscitare a acestui domeniu nu va fi una transpartinică, nu se va întâmpla nimic. Fiecare ministru va cheltui bani publici ca să apară la televizor şi să arunce vorbe în vânt. Între timp, turiştii români îşi cheltuiesc banii la Albena.