România, mereu fermecătoare!

Toate mânăriile mici sau mari, cu bani şi averi publice, par sortite să se încheie în coadă de peşte.

Apartament de lux, în buricul Capitalei. Şase camere, boxă, terasă acoperită, 224 de metri pătraţi. Preţ de piaţă - 200.000 de euro (la valoarea din 2006). Oauuu!!! Preţul la care a fost vândut - 35.000 de euro. Fostul proprietar (vânzătorul) - Serviciul Român de Informaţii. Noul proprietar (cumpărătorul) - un fost director al Serviciului Român de Informaţii! Doamnelor şi domnilor, ne face o deosebită plăcere să vi-l prezentăm pe fericitul posesor al megachilipirului imobiliar de mai sus, mister Raaduuuuu Timoofteeeee!

Probabil că l-aţi uitat, dată fiind prezenţa sa publică de expresie absentă. Ştearsă, insipidă, incoloră, inodoră. Profilul ideal în vremuri iliesciene pentru parvenire. DNA l-a ţinut însă minte, cu un rechizitoriu care descrie mecanismul prin care s-a împroprietărit fostul şef al SRI. Stilul respectă regula şefului pus pe căpătuială: directorul SRI Radu Timofte dă un ordin intern pe instituţie pentru vânzarea locuinţelor de serviciu, desigur, în baza unei legi cu dedicaţie, subalternii se pun pe croşetat acte, iar chiriaşul Radu Timofte îşi trage casă de baştan la preţ de garsonieră confort doi. Simplu, pac, pac!

„Am cumpărat apartamentul în condiţii perfect legale, voi demonstra acest lucru în instanţă“, se apără proprietarul Radu Timofte. Să trăiţi, am înţeles! Nici nu ne îndoim. Avocaţii vor găsi „cadrul legal“. Expertiza de esenţă iliesciană, starea actuală a justiţiei, conexiunile sereiste, tovarăşii şi mulţi alţi factori vor juca pe moşia lui boier Timofte. De altfel, toate mânăriile mici sau mari, cu bani şi averi publice, par sortite să se încheie în coadă de peşte. De la Năstase-termopan până la Ridzi-clape scumpe, via Necolaiciuc-superpilota CFR, Dumitru-tanc ruginit pentru Romsilva, Becali-hectare imobiliare de la Armată, Vântu-somn uşor feneişti!, toată istoria recentă de scandaluri se scrie cu multă vorbărie şi zero consecinţe juridice. Statul pierde case şi bani, „instituţiile“ concasează degeaba din buget, televiziunile consumă energii enorme pentru dezbateri inutile, iar noi, poporenii, rămânem cu buza umflată pe termen nelimitat.

Ne rămân doar lehamitea şi comparaţiile cu alţii. Doar un singur exemplu: celebrul escroc american Bernard Madoff, creierul unui FNI pe Wall Street prin care a păgubit investitorii cu vreo 50 de miliarde de para a fost condamnat zilele trecute la 150 de ani de închisoare. Pedeapsa maximă, exact cât ceruseră şi procurorii! Ştiţi cât a durat procesul? Şase luni! La final, condamnatul a avut puterea să recunoască tot şi să ceară scuze victimelor. În România, aşa ceva sună a SF. Aici, vom scrie la infinit despre procese şi „cazuri“ interminabile, cu indivizi acoperiţi de legi şi licitaţii care vor recita aceeaşi poezie greţoasă: „Sunt nevinovat, a fost legal, sunt victimă politică“. Despre moralitate, n-are noimă să mai vorbim. Hai, pa, că avem o ţară fermecătoare!