România majorează TVA cu 5%, ajungând în topul ţărilor cu cea mai mare Taxă din UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Planul B de măsuri de austeritate care implică majorarea TVA de la 19% la 24%, aduce România în topul ţărilor cu cel mai înalt nivel al Taxei pe Valoare Adăugată din Europa.  Media ţărilor europene este de 19,7%, cele mai mari cote regăsindu-se în Danemarca, Suedia şi Ungaria, iar cele mai mici în Cipru şi Luxemburg.

În perioada de recesiune, guvernele ţărilor din Uniunea Europeană au anunţat majorarea TVA pentru a acoperi deficitele bugetare. Astfel, Grecia a majorat taxa cu 2%, ajungând la 23%.

Guvernul Boc dezlănţuie „Apocalipsa taxelor“

Autorităţile din Spania vor majora TVA de la 16% la 18% pentru a putea economisi 11 miliarde de euro, măsura aplicându-se de la 1 iulie, iar Portugalia şi Finlanda au ridicat taxa doar cu un procent, de la 20 la 21% , respectiv de la 22 la 23%.

Pe de altă parte, Parlamentul Ungariei a avizat în luna mai amendamente la legea taxelor, care vor face ca din luna iulie TVA să se majoreze cu 5% până la 25%, fiind cea mai mare Taxă pe Valoare Adăugată din Europa. Ungaria a devenit astfel cel de-al treilea stat cu un nivel atât de ridicat al TVA alături de Suedia şi Danemarca.

În Marea Britanie guvernul a mărit TVA de la 17,5% la 20%, dar măsura se va aplica abia de anul viitor. Şi guvernul ceh a anunţat că va mări Taxa cu un procent, până la 20%, în timp ce acordul cu FMI i-a determinat şi pe oficialii din Letonia să crească taxa cu 3%, până la 21%.

Cea mai mică valoare a TVA din Europa este în Luxemburg şi Cipru, de doar 15%.  Deşi traversează o perioadă la fel de dificilă din punct de vedere financiar, Bulgaria a reuşit să evite o măsură atât de dură, în această primăvară.

Totuşi, majorarea taxelor ar putea creşte inflaţia, spuneau oficialii BNR, în timp ce ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat că măsura luată nu este cea mai bună variantă pentru România, dar este singura rămasă.


Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite