România, din nou pe harta marilor tour-operatori
0După doi ani de absenţă din ofertele Dertour, ITS şi Thomas Cook, ţara noastră apare cu câteva pachete turistice pe litoral, circuite şi oraşe Numărul turiştilor străini veniţi prin
După doi ani de absenţă din ofertele Dertour, ITS şi Thomas Cook, ţara noastră apare cu câteva pachete turistice pe litoral, circuite şi oraşe
Numărul turiştilor străini veniţi prin marile agenţii de turism europene ar putea creşte cu minimum 40%, ca urmare a siguranţei pe care o dă o astfel de recomandare.
Autorităţile din domeniul turismului din România au încheiat parteneriate cu tour-operatorii europeni Dertour, Thomas Cook-Neckerman şi ITS pentru promovarea României în cataloagele acestora, din 2009. În perioada următoare, vor avea loc negocieri şi cu compania germană TUI, cel mai mare tour-operator european.
"Colaborarea cu tour-operatorii germani determină o creştere a prestigiului unei destinaţii. Dertour îşi propune cel puţin dublarea numărului de turişti, iar ITS preconizează o creştere de aproximativ 40%", ne-a declarat Carmen Moraru, directorul Direcţiei de Promovare Turistică.
În 2007, numărul de vizitatori germani în România a fost de 473.431 de persoane. Totuşi, această creştere este raportată la numărul de turişti, care sunt persoane plătitoare de servicii, şi nu de vizitatori, aşa cum înregistrează Institutul Naţional de Statistică.
TUI ne-a inclus cu oferte pe oraşe
ITS se concentrează în continuare pe litoral, având şi excursii în Delta Dunării, tratamente şi wellness, circuite, dar şi oferte de cazare în Bucureşti, în catalogul destinat călătoriilor în oraşe. Dertour ne-a inclus în catalogul "România-Bulgaria", unde ţara noastră îşi prezintă oferta pe mai mult de 60 de pagini (catalogul având circa 80 de pagini).
Tour-operatorul german a introdus hoteluri noi în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară, a lărgit oferta de circuite şi a introdus şi oferte de turism activ. "De asemenea, România este prezentă în cataloagele Dertour de City Breaks, cu oferte în Capitală", a mai spus Moraru.
Cel mai mare tour-operator european, deşi ne-a exclus cu oferta de litoral de câţiva ani, are totuşi câteva pagini dedicate României.
"Suntem în continuare prezenţi în cataloagele TUI şi Neckermann cu oferte de călătorii în oraşe, şi mai ales în Capitală. Purtăm tratative şi sperăm să putem în curând să anunţăm că şi TUI şi Neckermann au reintrodus oferta de litoral", a mai declarat directorul general al direcţiei de promovare turistică din ministerul de resort.
Inserţiile publicitare din cataloage, în valoare de 200.000 de euro pe care le va plăti autoritatea de turism din ţara noastră, nu au forma clasică a unui anunţ publicitar, ci pun accentul pe conţinutul redacţional. "Sunt informaţii utile pentru turişti, cu prezenţa logoului România şi a contactelor birourilor de turism din Germania", a mai spus Moraru.
Promovare prin companii aeriene
Ministerul de resort a decis că una dintre cele mai bune forme de promovare sunt companiile aeriene şi a alocat pentru această formă de publicitate circa 120.000 de euro.
Lucia Morariu a precizat că, în prezent, din bugetul total pentru promovare aferent anului 2008, s-au cheltuit 53% din fonduri, respectiv peste 2,7 milioane de euro, sumă care include, printre altele, organizarea de expoziţii, târguri şi congrese, în România şi în străinătate (cheltuieli de 1,69 milioane de euro) şi redactarea caietului de sarcini pentru construcţia brandului turistic al României (11.900 de euro).