România va desemna furnizorul a şapte avioane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România urmează să stabilească, în cursul săptămânii viitoare, cine va fi furnizorul a şapte avioane de transport scurt-mediu curier, la finalul unei licitaţii deschise la care s-au înscris

România urmează să stabilească, în cursul săptămânii viitoare, cine va fi furnizorul a şapte avioane de transport scurt-mediu curier, la finalul unei licitaţii deschise la care s-au înscris Alenia Aeronautica, parte a grupului italian Finmeccanica şi EADS-Casa, din Spania. Contractul este atribuit prin licitaţie publică, iar în prezent se desfăşoară procedura de atribuire, a declarat purtătorul de cuvânt al MApN, Cristina Dumitrescu. Finmeccanica poate furniza avioane C-27J Spartan, în timp ce EADS CASA Spania ar putea propune forţelor aeriene române noul C295, pe care l-a prezentat la meetingul aerian ROIAS 2006. Procesul de achiziţionare a avionului de transport scurt-mediu curier se înscrie în cadrul mai amplu de modernizare a Forţelor Aeriene Române. Strategia înzestrării Armatei Române în perioada 2005-2012 şi în perspectivă, până în anul 2025, prevede dezvoltarea şi modernizarea capabilităţilor de transport aerian.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite