Criza şi şmecheria din România

Guvernul e instituţia cea mai lovită de criză din întreaga ţară.

Ieri-dimineaţă m-am întâlnit întâmplător cu un fost coleg din şcoala generală. Un tip simpatic şi inteligent, care a pierdut o grămadă de bani pe bursa americană la începutul anilor 2000 (în jur de 500.000 de euro), bani pe care i-a recuperat prin afaceri imobiliare în România. În 2008, portofoliul lui de clădiri şi terenuri valora 30 de milioane de euro. Acum pierde iar. Între două amabilităţi şi urletele de gelozie ale fiicei mele, care face scandal de câte ori port o discuţie cu cineva străin pentru ea, l-am întrebat cum e în criză.

Nu ştiu de ce mă aşteptam ca fostul meu coleg să înceapă să se plângă, să dea vina pe soartă, pe Guvern, pe nemernicii de americani care au provocat-o ca să se îmbogăţească ei. Dar m-am înşelat. A zâmbit şi mi-a spus că e afectat, dar că are câteva blocuri în construcţie şi că vrea să le termine. Atitudinea lui era diferită faţă de toate lamentările văzute şi auzite la televizor, de lamentările altor oameni de afaceri şi de cele ale politicienilor.

Aveam în faţă un bărbat de 40 de ani care făcea afaceri din 1990 şi care în aceşti douăzeci de ani a câştigat şi a pierdut o groază de bani. Un om care şi în următorii 20 de ani va face acelaşi lucru. Pentru el, criza e o situaţie neplăcută, la care trebuie să se adapteze. E un obstacol peste care trebuie să treacă. Dar, dacă privim în jurul nostru, pentru cei mai mulţi dintre noi, criza are mai mult un aer de sfârşitul lumii.

Din păcate, România abia acum ia în piept ce e mai rău din prăbuşirea economică planetară. Au început să se închidă firmele. E blocaj financiar. Cărările bătătorite de a ajunge la bani s-au surpat. Nu există niciun plan naţional de salvare. Dacă te uiţi la Guvern, te apucă plânsul. Navighează haotic între blocaj şi populism. După mine, Guvernul e instituţia cea mai lovită de criză din România şi nu cred că e normal. Cei care ar fi trebuit să-i sprijine pe cei năpăstuiţi sunt striviţi de cheltuielile aberante cu salariile bugetarilor şi banii irosiţi cu clientela politică.

Fiecare dintre noi simte criza, dar cred că diferenţele apar atunci când ne raportăm la ea. Pentru unii e o dramă că au rămas fără slujbă, pentru alţii e o oportunitate de a începe o afacere. Din păcate, cei mai mulţi depind de slujbele prost plătite care dispar, iar capacitatea de inovaţie şi de adaptare a companiilor din România tinde către zero. Suntem prinşi în capcană între impotenţa Guvernului şi rigiditatea sistemului economic. Pentru a ieşi din încercuire avem nevoie de inteligenţă, solidaritate şi sudoare. În niciun caz de şmecherii. Vremea şmecherilor a apus, dar se pare că ei n-au aflat încă.