Roibu: Îmi dau demisia de la Oltchim dacă PCC va garanta cu acţiuni succesul soluţiilor de redresare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul general al combinatului petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea a declarat că va demisiona din această funcţie în momentul în care grupul german PCC, acţionar minoritar al companiei, va semna un contract cu Ministerul Economiei prin care va garanta cu acţiunile deţinute la Oltchim şi la alte companii că va redresa situaţia combinatului din Vâlcea.

„PCC SE figurează printre principalii acţionari minoritari ai Oltchim, însă în realitate este principalul competitor şi adversar al Oltchim, în special datorită atacurilor agresive făcute împotriva companiei şi managementului acesteia", argumentează Roibu într-o informare transmisă investitorilor prin intermediul Bursei de Valori Bucureşti.

Grupul german a comunicat recent că este dispus să furnizeze soluţii alternative privind materiile prime şi finanţarea livrării lor către combinatul chimic, din resurse proprii, şi a cerut demisia lui Roibu, pe care îl consideră responsabil de "dezastrul financiar" în care se află compania.

Roibu a cerut ca prezentarea soluţiilor să fie însoţite de studii tehnico-economice, întocmite de firme recunoscute internaţional, care să le ateste viabilitatea.

Totodată, şeful Oltchim a solicitat PCC să prezinte resursele financiare proprii, certificate de către bănci, prin care să demonstreze că are capacitatea de a susţine financiar activitatea de producţie a combinatului.

"Necesarul de capital de lucru la nivelul actual de funcţionare al Oltchim, fără Divizia Petrochimică Piteşti, este de 35 milioane euro lunar, iar pentru închiderea unui ciclu producţie-vânzare-încasare trebuie finanţate două luni complete. Deci suma necesară asigurării funcţionării continue este de 70 milioane euro, revolving", a precizat Roibu.

Roibu a mai solicitat acţionarului minoritar să prezinte modalitatea prin care va împrumuta Oltchim, condiţiile şi costurile acestei finanţări, precum şi un "angajament ferm" că va păstra cei 3.450 de angajaţi, le va asigura nivelul salariilor actuale şi le va indexa anual cel puţin cu nivelul inflaţiei, până la privatizarea companiei.

Altă cerere adresată PCC de Roibu se referă la prezentarea soluţionării datoriei înregistrate de Oltchim la AVAS.

"Daca reprezentanţii PCC SE consideră că pot realiza aceste condiţii pentru Oltchim pe care în repetate rânduri le-au vehiculat în presă şi cred că pot să convingă ceilalţi acţionari, în special Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, ca acţionar majoritar, se impune ca PCC SE să îşi asume responsabilitatea şi să garanteze performanţa soluţiilor sale prin gajarea în favoarea Oltchim a tuturor acţiunilor pe care le deţine la această societate, precum şi a celor pe care le deţine la PCC Rokita SA în Polonia. În acest fel, se asigură certitudinea că PCC SE nu doreşte doar falimentarea Oltchim pentru a câştiga pieţele în favoarea PCC Rokita", a susţinut Roibu.

El a mai spus că dacă PCC SE se va angaja în Adunarea Generală a Acţionarilor din 29 august şi va semna un contract cu Ministerul Economiei prin care să garantează îndeplinirea condiţiilor enumerate îşi va prezenta demisia, în scris, în acelaşi moment cu semnarea contractului.

Ministerul Economiei deţine 54,8% din titlurile Oltchim, PCC are 17,4% din acţiuni, iar fondul de investiţii britanic Carlson Ventures 14,02%.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite