Rezultatele Romtelecom, în creştere cu 57% în primul semestru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romtelecom a înregistrat în primul semestru un profit EBITDA (înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare) de 80,8 milioane euro, în urcare cu 57,2% faţă de valoarea din perioada corespunzătoare a anului trecut, iar veniturile companiei au coborât cu 4,8%, la 316,5 milioane euro.

În aceeaşi perioadă a anului trecut, Romtelecom a avut venituri de 332,4 milioane euro şi un EBITDA de 51,4 milioane euro, potrivit unui comunicat transmis joi de grupul elen OTE, acţionarul majoritar al operatorului român de telefonie, internet şi servicii TV, citat de Mediafax.

Profitul operaţional (înainte de dobânzi şi taxe) al companiei a fost de 25,3 milioane euro în prima jumătate a anului, faţă de o pierdere de 28,7 milioane euro în perioada similară din 2011.

Romtelecom nu a înregistrat în primele şase luni ale acestui an costuri legate de programul de retragere voluntară a angajaţilor derulat în ultimii ani. În primul semestru al anului trecut, cheltuielile legate de acest program au fost de 27,9 milioane euro.

Numărul clienţilor companiei definit prin liniile de voce a scăzut cu 6%, la 2,404 milioane utilizatori, faţă de 2,558 milioane la jumătatea anului trecut.
Pe de altă parte, pe serviciile de internet broadband, compania a obţinut o majorare de aproape 8% a numărului de clienţi, de la 1,084 milioane la 1,169 milioane, reflctând o creştere organică, se spune în raport. Astfel, penetrarea abonamentelor broadband în numărul total de linii de voce a urcat al 49%, precizează compania.

Totodată, penetrarea serviciilor TV în baza de clienţi a Romtelecom a depăşit în premieră nivelul de 50%, deşi numărul utilizatorilor TV a coborât cu 1,2%, de la 1,222 milioane la 1,207 milioane, în principal din cauza "reorganizării portofoliului". În trimestrul al doilea, clienţii serviciilor TV s-au înmulţit, iar veniturile obţinute pe acest segment au urcat datorită migrării utilizatorilor spre abonamente de valoare mai ridicată, se spune în comunicat.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite