Revoltă generală împotriva impozitării primelor şi cadourilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Greva fiscală şi scoaterea oamenilor în stradă, împotriva noilor măsuri fiscale, vor fi principalele arme de contraatac. Publicarea în "Monitorul Oficial" a unui ordin al ministrului muncii

Greva fiscală şi scoaterea oamenilor în stradă, împotriva noilor măsuri fiscale, vor fi principalele arme de contraatac.

Publicarea în "Monitorul Oficial" a unui ordin al ministrului muncii în care sunt enumerate stimulentele financiare - prime, cadouri, indemnizaţii - ce vor fi supuse impozitării i-a revoltat deopotrivă pe angajatori şi pe reprezentanţii angajaţilor.

Aceştia ameninţă că vor lupta cu toate mijloacele legale împotriva măsurii guvernamentale, pentru că deciziile au fost luate de Palatul Victoria fără consultarea partenerilor sociali.

În şedinţa de guvern de săptămâna trecută (mai precis, cea din 13 februarie) a fost adoptat un act normativ pe baza căruia ar urma să se impoziteze indemnizaţiile, primele şi celelalte stimulente pe care angajaţii le primesc, temporar, ca bonus la salarii.

La vremea respectivă, ştirea nu a provocat nicio reacţie - probabil, multora nu le venea să creadă că ar fi posibilă o asemenea măsură fiscală -, dar după publicarea deciziei în "Monitorul Oficial" lucrurile s-au inflamat.


Acum, atât angajatorii, cât şi reprezentanţii angajaţilor resping cu toată energia această măsură şi anunţă că se vor ridica la luptă împotriva ei.


Întreprinzătorii ameninţă cu măsuri radicale


Conducerea Consiliului Naţional al IMM-urilor a constatat, în ultimele zile, o "agitaţie maximă" în rândurile întreprinzătorilor, iar oamenii de afaceri din teritoriu aşteaptă doar un semnal din partea liderilor pentru a trece la măsuri specific patronale de luptă împotriva noului regim fiscal.


Florin Pârvu, vicepreşedinte pe probleme financiare al Consiliului IMM, ne-a declarat că "vom duce o politică agresivă de împotrivire faţă de această măsură, mergând până la grevă fiscală şi scoaterea în stradă a angajaţilor.

Oamenii vor protesta nu pentru că nouă, patronilor, nu ne convine ceva, ci pentru că nu vor mai primi indemnizaţii, prime de sărbători, prime de merit şi alte stimulente. Deocamdată, cred că angajatorii vor fi nevoiţi să îngheţe acordarea acestor sporuri şi, pentru că bandiţii de la guvern atentează inclusiv la siguranţa naţională, vom propune să ripostăm prin cele mai radicale metode împotriva noilor măsuri fiscale", a mai spus liderul patronal.


Va fi invocată excepţia de neconstituţionalitate


Faţă de noul regim fiscal al veniturilor suplimentare, angajatorii vin cu o replică fermă: nu vor plăti niciuna dintre taxele astfel introduse. Adrian Izvoranu, director general al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), ne-a declarat că membrii acestei organizaţii vor fi asistaţi din punct de vedere juridic în cazul în care vor avea probleme din cauza neplăţii taxelor.


"Să zicem că va veni autoritatea fiscală şi va constata, la un agent economic membru al ACPR, neplata acelor contribuţii. O eventuală amendă va fi imediat contestată în instanţă, asistenţa juridică fiind decontată de ACPR. Concret, vom invoca excepţia de neconstituţionalitate a actelor normative pe care se bazează aceste impozite, întrucât normativele respective au fost adoptate fără consultarea partenerilor sociali - ceea ce contravine legii. Şi vom câştiga aceste procese încă de la primele înfăţişări", a spus Izvoranu.


El a mai precizat că Fiscul nu poate face diferenţa dintre cheltuielile realizate de angajat în interes de serviciu şi cele în interes personal, ceea ce va conduce la imposibilitatea practică a aplicării noului impozit.


Locurile de muncă legale, suprafiscalizate


În legătură cu problemele generate de impozitarea stimulentelor pentru angajaţi, preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, ne-a declarat: "În toamna anului trecut, am încercat să atragem atenţia opiniei publice şi implicit a clasei politice că deciziile care vor fi luate îi vor costa tot pe cei mulţi, care au suportat şi până acum costurile tranziţiei.

Apoi am ieşit în stradă, în luna decembrie, şi am încercat să atragem atenţia Parlamentului României că nu este cazul ca începând cu 1 ianuarie 2008 să facă din reducerea de fiscalitate pe locul de muncă încă un cadou angajatorilor din România - un cadou de cel puţin 1,3 miliarde de euro. Deciziile legate de majorarea pensiilor au fost luate alandala, pe fondul unei licitaţii politice în care fiecare încerca să dea mai mult, fără să ţină nimeni cont că este nevoie şi de o acoperire financiară.


Pentru toate acestea s-a găsit o singură soluţie: să se fiscalizeze tot ce mişcă pentru cei care au contracte de muncă înregistrate legal în această ţară. Cei care au plătit până acum vor plăti şi de acum încolo şi vor plăti mai mult". Conducerea BNS ne-a mai anunţat că, la începutul săptămânii viitoare, va organiza o conferinţă de presă în care "va pulveriza toate prognozele pe care actualul Guvern le-a făcut cu privire la evoluţia demografică şi evoluţia fondului public de pensii".


Specialiştii identifică ciudăţenii şi excese fiscale


Şi consultanţii fiscali atrag atenţia asupra anumitor aspecte neconcordante din actul normativ intrat în vigoare. Aceştia spun că, potrivit Codului fiscal, cadourile în bani oferite angajaţilor cu ocazia sărbătorilor nu se impozitează; însă, potrivit ordinului amintit, sunt enumerate printre veniturile suplimentare cărora li se aplică CAS.


Pe de altă parte, analistul Liviu Voinea arată că impozitarea tuturor acestor venituri suplimentare reprezintă "o reglementare excesivă, care nu face decât să crească costurile angajatorului cu forţa de muncă. Este o nouă cârpeală la bugetul statului. Este o măsură disperată, în sensul că nu sunt bani şi se cârpeşte din toate locurile posibile".


Această nouă reglementare "nu trebuie pusă exclusiv pe seama majorării pensiilor, întrucât este o problemă globală: politica de venituri nu este compatibilă cu politica de cheltuieli.
Toate aceste cârpeli nu-s însă nici pe departe suficiente", ne-a declarat Liviu Voinea.


O posibilă variantă: închiderea firmelor


Oamenii de afaceri consideră că, prin măsura Ministerului Muncii, se descurajează stimularea angajaţilor. "Va fi un cost în plus pentru angajator, care va descuraja dezvoltarea mediului de afaceri. Există două variante pentru angajatori: fie găsesc o soluţie de mijloc, de echilibru, fie închid porţile", a comentat, pentru "Adevărul", Ilie Carabulea, proprietar al unei firme de transport.


Şi Nicolae Demetriade, angajator din domeniul turismului, consideră că o astfel de taxare va descuraja creşterea competitivităţii. "Angajatorii fie vor renunţa la acordarea de prime şi stimulente angajaţilor lor, fie vor găsi alte soluţii. Este însă foarte clar că nu poţi scădea veniturile angajaţilor tăi în condiţiile în care traiul de zi cu zi e tot mai scump", a precizat Nicolae Demetriade.

>> Vom duce o politică agresivă de împotrivire faţă de această măsură, mergând până la grevă fiscală şi scoaterea în stradă a angajaţilor
Florin Pârvu
vicepreşedinte pe probleme financiare al Consiliului IMM

>> Angajatorii fie vor renunţa la acordarea de prime şi stimulente angajaţilor,
fie vor găsi
alte soluţii
Nicolae Demetriade
director general firmă de turism

Ce venituri suplimentare vor fi impozitate

Potrivit Ordinului Ministrului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse nr. 92/2008, în calculul salariului brut vor intra toate veniturile suplimentare primite de angajat în bani sau în natură. Astfel, angajatul va plăti 9,5%, iar angajatorul va achita 19,5% pentru toate veniturile în bani sau în natură obţinute/plătite în afara salariului.

Acestea sunt premiile anuale şi primele, bonusurile, stimulentele sau compensaţiile, gărzile sau indemnizaţiile clinice, cadourile în bani oferite de Paşti, Crăciun, 1 şi 8 Martie sau cu ocazia altor sărbători, dar şi veniturile în natură pe care angajatul le primeşte de la angajator, dar le foloseşte în scop personal.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite