Reuters: Investitorii străini, interesaţi de sectorul agricol al Balcanilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Investitorii străini au redevenit interesaţi de sectorul agricol al economiilor emergente din Balcani, atraşi de preţul redus al terenurilor şi al muncii din regiune, dar sunt şi încurajaţi de temperarea efectelor crizei economice mondiale, potrivit unei analize Reuters. De exemplu, o companie londoneză vrea să investească 250 de milioane de euro pentru cumpărarea şi administrarea de terenuri agricole în special în Serbia, Polonia

Companiile străine au investit, în Serbia şi alte state balcanice din afara Uniunii Europene, în industria laptelui, în procesarea cărnii, în cultura plantelor şi alte domenii. Regiunea atrage, însă, şi investitori noi, în condiţiile în care criza economică mondială de temperează. "Am avut contact, în special, cu investitori din zona Golfului, care au nevoie de diversitate pentru a-şi asigura siguranţa alimentară. Mai multe grupuri puternice din Orientul Mijlociu se gândesc serios la cele 3,2 milioane de hectare de teren pe care le poate oferi Serbia", a afirmat vicepremierul sârb, Bozidar Djelic, citat de Mediafax.

Unii analişti consideră că regiunea Balcanilor a devenit chiar mai atractivă, după trecerea crizei financiare, pentru producători alimentari şi fonduri de investiţii. Spre exemplu, compania londoneză de administrare a activelor Agrotrust a fost interesată de achiziţia de terenuri în Serbia încă din 2004, dar în acea perioadă nu a reuşit să atragă investitori financiari. Compania va încerca din nou, anul viitor, să strângă 250 de milioane de euro pentru cumpărarea şi administrarea de terenuri agricole în special în Serbia, Polonia şi România. "Piaţa este încă ezitantă, iar investitorii aşteaptă ca altcineva să spargă gheaţa", a spus Djelic.

Serbia are un potenţial agricol enorm, prezentând avantajul că este foarte aproape de Uniunea Europeană, a afirmat Placide Machoud, fost bancher de investiţii, care în 2008 a investit într-o fabrică sârbă de îmbuteliat măsline şi murături, iar în acest an a extins o fermă de sere. "Ideea e ca de aici să alimentăm piaţa europeană", a menţionat el.


Investiţii în agricultura organică

Câteva state balcanice speră să poată transforma limitarea tehnologică a fermelor într-un avantaj, prin producerea de recolte organice. "Bosnia are un potenţial mare de dezvoltare agricolă, în condiţiile în care rata redusă de cultivare din anii de după război face ca solul să fie optim pentru agricultura organică. Cu toate acestea, de un asemenea potenţial nu se profită foarte mult", a declarat Zoran Puljic, director general al fundaţiei Mozaik. Albania, de asemenea, speră să-şi majoreze exporturile pe nişe de piaţă precum fructe şi legume organice sau ulei de măsline.

PIaţa de carne, ţinta fondurilor de private equity

Câteva fonduri de private equity investesc în industria cărnii din Balcani de mai mulţi ani. De exemplu, British Ashmore Special Situations Fund 3 a achiziţionat participaţia majoritară la compania Carnex, una dintre cele mai mari, din domeniul cărnii, din Serbia.

Totodată, Salford Capital Partners deţine mai multe companii alimentare balcanice, pe care vrea să le vândă în următorii doi ani către Danone, Nestle sau PepsiCo.

Birocraţie mare şi corupţie

Investiţiile din Balcani aduc şi surprize neplăcute, cum a fost cazul a doi investitori canadeni, care în 2005 au cumpărat, cu 5,9 milioane de euro, compania sârbă BD Agro, cu ocazia privatizării acesteia. Ulterior, ei au costatat că au "moştenit" datorii de 5,4 milioane de euro, faţă de trei milioane de euro cât sugera documentaţia originală. Investitorii de confruntă, de asemenea, cu probleme birocratice, legislaţii incerte, corupţie şi alte dificultăţi specifice tranziţiilor postcomuniste.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite