Restaurantul şi sala de fitness - armele viitorului în lupta de pe piaţa birourilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concurenţa dintre dezvoltatori aduce noi standarde pentru acest tip de imobile

Restaurantul, sala de fitness şi zona de lounge. Acestea sunt exact spaţiile care, în prezent, reprezintă o raritate în clădirile de birouri autohtone. Deşi aceste zone nu aduc un beneficiu imediat, pe termen lung asemenea spaţii pot face diferenţa între centrele de afaceri.
"Cei care investesc în clădirile de birouri ar trebui să gândească pe termen lung. şi banii cheltuiţi pe spaţii complementare se întorc, dar într-o perioadă de timp mai mare. Însă astfel de locaţii rămân mai mult timp atractive pentru potenţialii clienţi", spune Călin Negoescu, arhitect în cadrul companiei Westfourth Architecture.
În lupta de a atrage chiriaşi, proprietarii spaţiilor de birouri au, pe lângă argumentul preţ, şi pe cel al calităţii produsului oferit. Finisajele tot mai scumpe, precum şi locurile în care cei care lucrează în clădire se pot destinde vor înceta să mai fie prezenţe exotice pe piaţă şi vor individualiza puternic noile apariţii. În prezent, un investitor de pe acest segment al pieţei imobiliare plăteşte pentru fiecare metru pătrat construit un minim de 600 de euro, însă, în condiţiile creşterii concurenţei pe piaţă, şi valoarea sumei investite va creşte.
"Chiar şi cele mai de succes clădiri actuale vor fi depăşite de standardul clădirilor ce vor fi realizate în viitor", crede Negoescu, cu toate că, spune el, în momentul de faţă există o problemă de mentalitate care apare în momentul în care se vorbeşte despre costuri în creştere.
Facilităţile în plus nu vor conduce la o creştere a chiriilor
Călin Clinciu, director de comunicare la agenţia de consultanţă imobiliară Euroest, crede şi el că bătălia între dezvoltatorii de pe piaţa birourilor se va da mai ales pe domeniul facilităţilor puse la dispoziţie chiriaşilor. El spune că, în noile dezvoltări, proprietarii vor construi chiar şi grădiniţe pentru copiii celor care lucrează în complexul de birouri. "Pe măsură ce concurenţa va fi mai mare, orice element de confort oferit în plus va conta. Zona de acces, recepţia, lifturile, toate sunt elemente care vor determina un client să rămână la oferta ta sau să caute mai departe", crede Clinciu.
În prezent însă, oferta de pe piaţa Bucureştiului este net inferioară cererii. Gradul de neocupare pentru birorile de clasa A nu depăşte 4-5%, şi este sensibil mai mic decât în alte capitale vecine, precum Varşovia sau Budapesta. Lucrurile vor sta însă diferit nu mai târziu de 3-4 ani, când este previzibil că cererea şi oferta de astfel de spaţii se vor echilibra. Până atunci, proiecte de mari dimensiuni, precum Esplanada sau Sema Park, vor face o concurenţă puternică la ceea ce există deja pe piaţă. şi cum terenurile din Capitală care se pretează la construcţia de birouri de clasa A sunt pe cale să fie epuizate, ipoteza directorului de la Euroest, a unei concurenţe tot mai acerbe, pare să se confirme. Clinciu spune însă că acest lucru nu va duce şi la o creştere a preţului de închiriere. Motivul: preţurile de pe piaţă sunt deja mari, singurul lucru care le ţine în continuare la aceste cote fiind o ofertă încă liliputană.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite