Reportaj: Americanii de rând se întreabă cât va mai dura această suferinţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din New York până în Florida şi Alabama, oamenii încearcă să înţeleagă cum a fost posibil ca retrogradarea ratingului Statelor Unite să ducă la o prăbuşire atât de gravă a pieţelor, năruindu-le speranţele pentru un viitor economic mai bun.

Un reportaj publicat astăzi de Reuters arată cât de bulversaţi sunt americanii de rând de ceea ce se întâmplă cu ţara lor.

Fără slujbe şi cu facturi din ce în ce mai mari, mulţi dintre ei se întreabă unde vor duce în final toate aceste turbulenţe financiare.

Barbara Barak, în vârstă de 32 de ani, vinde cosmetice într-un mall din Orlando, Florida. Dar, pentru că depinde de comisioanele pe care le primeşte în urma vânzărilor, se gândeşte că nu va mai lucra pentru mult timp. „Oamenilor le e frică să cheltuiască bani", spune ea.

Soţul ei şi-a pierdut jobul pe care îl avea în cadrul unei oţelării la începutul recesiunii, în 2008, şi lucrează acum la o fabrică ce produce îngheţată. Venitul lor anual a scăzut foarte mult. Tânăra spune că îi pasă prea puţin de căderea bursei, pentru că nu are niciun fel de economii.

Planul ei? Doar să supravieţuiască.

Sammy Rubin, un electrician în vârstă de 64 de ani din Birmingham, Alabama, dă vina pe politicieni. Declarându-se un conservator, el spune că este supărat pe recenta luptă a clasei politice pe tema plafonului de îndatorare.

„Dacă aş putea, aş îngheţa conturile bancare ale tuturor parlamentarilor... şi i-aş obliga să meargă să-şi caute de lucru, să vadă cum e aici. Şi nu mi-ar părea rău ca întregul Guvern să plece, mai puţin armata", spune el.

Îşi mai revin pieţele sau ba?

Josh Greenwood, un tânăr de 24 de ani, care s-a mutat din California la New York, lucrează ca barman. El îl somează pe Barack Obama să pună capăt bătăliei politice de la Washington.

„Obama trebuie să-şi folosească puterea şi influenţa pentru a-i face pe toţi să ajungă la un numitor comun", crede el.

Asistenta socială Susan Knight-Allen, în vârstă de 55 de ani, îşi dă cu părerea despre piaţa de capital. „Poate că de data asta n-o să-şi mai revină", spune ea, în timp ce este tunsă la un coafor.

Ea şi soţul ei au ceva economii şi acum se întreabă cum ar putea să ajute. Poate doar să decidă să-şi renoveze curtea din spatele casei. „Cineva poate chiar are nevoie de acest job", se gândeşte Susan.

"E un haos total"

Rachelle Markley, de 48 de ani, are un mic anticariat. „Merge foarte prost. Mă ţin cu dinţii de această afacere", spune ea. Ca şi economia ţării, businessul ei suferă. După ce angajatul pe care îl avea a plecat în ianuarie, a decis să nu mai angajeze pe nimeni şi să se ocupe singură de magazin.

Şi Antoine Sykes, care, la 37 de ani, lucrează ca portar, se teme pentru securitatea sa financiară şi are de gând să economisească atât de mult cât poate, însă nu are încredere în sistemul bancar. „Ascund banii sub pat sau în toaleta bunicii", afirmă el.

La o bere, doi prieteni îşi împărtăşesc opiniile despre ceea ce se întâmplă în lumea financiară. „E înfricoşător. Nu poţi să mergi mai departe. Trăieşti doar ca să supravieţuieşti", spune unul dintre ei, iar celălalt adaugă: „Ţara este într-un haos total. Nu văd cum ar putea să se rezolve problemele".

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite