Registrul salariaţilor se poate depune până la 31 martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajatorii vor putea depune registrul de evidenţă al salariaţilor până la 31 martie 2007, după ce, la solicitarea agenţilor economici, guvernul a prelungit cu trei luni termenul de depunere

Angajatorii vor putea depune registrul de evidenţă al salariaţilor până la 31 martie 2007, după ce, la solicitarea agenţilor economici, guvernul a prelungit cu trei luni termenul de depunere anterior, 31 decembrie 2006. Angajatorii au cerut mai mult timp deoarece soluţia tehnică privind registrul electronic şi aplicaţia informatică pentru completarea acestora au pus întreprinzătorii în dificultate. Este a doua prelungire a termenului de depunere; primul termen a expirat pe 1 septembrie 2006. Registrele electronice au ca scop reducerea formalităţilor şi crearea unei baze de date privind toate contractele individuale de muncă. Refuzul de a transmite registrele şi necompletarea acestora se pot sancţiona cu amendă între 2.000 şi 5.000 de lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite