Reforma pensiilor, din nou sub lupa Băncii Mondiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Delegaţiile Băncii Mondiale, FMI şi CE, care se vor afla la Bucureşti în perioada 20-27 ianuarie, vor avea ca principale puncte de discuţie cu autorităţile române reforma din sectorul public, asistenţa socială şi sectorul financiar.

„Delegaţia Băncii Mondiale va fi condusă de doamna Swati Ghosh", se arată într-un comunicat al instituţiei.

Experţii Băncii Mondiale se vor concentra în discuţiile cu autorităţile române asupra reformei din sectorul public, incluzând implementarea legii salarizării unitare şi a sistemului de pensii.

Prin programul de împrumuturi pentru politicile de dezvoltare, România a primit în luna septembrie suma de 300 de milioane de euro, dintr-un total programat de un miliard de euro.

Misiunea FMI vine în România pentru a doua şi a treia revizuire a acordului stand-by, în vederea eliberării a două tranşe, în valoare cumulată de 2,3 miliarde de euro.

România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde de euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde de euro. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite