Reducerea birocratiei si cresterea accesului la finantare - obiectivele prioritare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intreprinderile mici si mijlocii sunt un element important al unei economii. Specialistii spun chiar ca acestea dau starea de sanatate economiei unei tari. Am incercat sa aflam de la presedintele

Intreprinderile mici si mijlocii sunt un element important al unei economii. Specialistii spun chiar ca acestea dau starea de sanatate economiei unei tari. Am incercat sa aflam de la presedintele Agentiei pentru IMM, Ovidiu Chirovici, ce a insemnat 2003 pentru acest sector si ce se va intampla in 2004.Reducerea birocratiei si cresterea accesului la finantare - obiectivele prioritareReducerea birocratiei si cresterea accesului la finantare - obiectivele prioritare
- Ati preluat presedintia Agentiei pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii de trei luni. Puteti sa faceti un bilant al acestei perioade?
- Cand am preluat Agentia pentru IMM-uri am incercat sa merg pe liniile strategice deja stabilite. Singurul lucru pe care l-am facut a fost ca am stabilit niste prioritati pe termen scurt si mediu. Astfel, am identificat patru masuri principale care trebuie rezolvate in cel mai scurt timp daca vrem un mediu favorabil pentru intreprinderile mici si mijlocii din Romania. Birocratia si procedurile de inregistrare a firmelor, o mai stransa legatura cu patronatele si cu organizatiile sindicale, o mai stransa colaborare cu autoritatile de control si sporirea mijloacelor financiare pe care le putem pune la dispozitie IMM-urilor. In privinta birocratiei, am reusit sa extindem declaratiile pe propria raspundere, pornindu-se de la prezumtia de nevinovatie. Vom face astfel incat si "de facto", nu doar pe hartie, inregistrarea unei firme sa dureze cateva zile. Referitor la partea de control, infiintarea Autoritatii Nationale de Control ne-a usurat mult situatia. De exemplu, am eliminat, la sugestia operatorilor economici, acel control preventiv al politiei, care nu-si avea nici o noima. In ce priveste potentialul financiar pe care putem sa-l oferim firmelor, acesta este, din pacate, dramatic redus la nivelul Agentiei. Foarte multe dintre creditari se realizeaza in afara Agentiei, dar am incercat si am reusit, de exemplu, sa ridicam plafonul unei finantari pentru start-up-uri, de la 20.000 de euro la 50.000 de euro, care pentru o firma mica, la un anumit moment, poate insemna acea "gura de oxigen" care sa-i permita o investitie.
- Care credeti ca sunt principalele probleme ale IMM-urilor din Romania, in momentul de fata?
- Problema esentiala a IMM-urilor este legata de sursele de finantare. Degeaba avem idei daca nu avem bani. Am putea adauga si eliminarea birocratiei, dar cu asta se lupta in Austria si Germania pe viata si pe moarte, intotdeauna va exista o birocratie si intotdeauna va exista un intreprinzator care nu are timp de pierdut ca este ocupat sa stea dupa un functionar. Sigur ca ideal este sa nu mai existe 80 de stampile si sa se aduca la o limita rezonabila. Ramane insa problema banilor, extrem de importanta, pentru ca IMM-urile, prin natura lor, au dificultati in ce priveste finantarea bancara, pentru ca nu au garantii. Problema nu este specifica Romaniei, ci exista peste tot in lume. Diferenta este ca in celelalte tari s-au gasit alternative. Solutia care exista in economiile avansate este a pietei de capital, deci a fondurilor de investitii cu capital de risc capabile sa finanteze proiecte. Piata de capital s-a dezvoltat foarte slab in Romania, prin urmare nu avem acele instrumente. Solutia ar putea fi un parteneriat mai strans intre sistemul bancar si organizatiile patronale, in care si Agentia pentru IMM-uri poate avea un rol important.
- Dar "coruptia marunta", intalnita la tot pasul si zi de zi? Este aceasta o problema pentru intreprinzatorii mici si mijlocii de la noi?
- Da, este categoric o problema extrem de importanta, face parte din portofoliul de chestiuni care trebuie rezolvate pentru ca o economie sa functioneze, pentru ca, atata vreme cat va exista, IMM-urile vor fi cele mai afectate. O companie foarte mare, o multinationala, are mijloacele, anvergura si forta, inclusiv sa manifeste lobby politic, sa intre la niveluri superioare si atunci se loveste mai putin de acea "coruptie mica", care se manifesta la nivelul esaloanelor trei si patru, a ciubucului care deschide o usa sau care face pe functionar sa duca mana spre stampila. O firma mica romaneasca nu are posibilitatea unei intalniri cu un ministru, a unei intalniri la nivel inalt, sau sa faca un anumit lobby politic la un moment dat in sprijinul ei. Ciubucul la noi are o istorie seculara, deci va fi foarte greu sa-l extragi din mentalul colectiv, dar in acelasi timp nu trebuie sa ne consolam cu ideea ca "asta e, asa suntem noi", pentru ca nu putem sa adoptam un astfel de comportament in Uniunea Europeana. Pentru aceasta legile trebuie sa fie mai clare, sa nu dea nastere la ambiguitati.
- Cum credeti ca va fi anul 2004 pentru intreprinderile mici si mijlocii?
- Asa cum am mai spus, prin tot ce am inceput in 2003 am creat premisele unui an 2004 mult mai bun. Obiectivul nostru principal este de a finaliza cele patru masuri pe care le-am inceput in 2003. Nu consider ca am rezolvat nici problema finantarilor, nici cea a controalelor si nici pe cea a birocratiei si nici a parteneriatelor.
(Interviul integral in Adevarul economic din 6 ianuarie 2004)

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite