- Vineri 7 aug 2009
Războiul oilor
Aşa cum nu îmi plac lupii îmbrăcaţi în piele de oaie, tot aşa nu iubesc oile care se cred lupi. La fiecare behăială, ele pierd câteva fire de iarbă. Din păcate, ceea ce se vrea elită românească e plină de indivizi care încearcă să fie altceva decât sunt sau chiar sunt altceva decât par. Asta e una dintre marile noastre hibe, fie că este vorba de ziarişti, analişti economici, guvernanţi sau simpli politicieni. Trăiesc din false conflicte, scandaluri, mitocănii, tropăie ca să declanşeze cutremure. Nişte specialişti în datul cu părerea sunt foarte supăraţi pe un distins jurnalist care o fi scris şi măscări la viaţa lui, dar a făcut şi „Cântarea Americii“ după 11 septembrie. Fac din asta o dramă naţională, de parcă nu am avea şi altele pe cap.Prim-ministrul ne spune că din 226 de agenţii vor rămâne doar 107, vor fi restructuraţi aproape 10.000 de oameni şi se vor economisi 50 de milioane de euro pe an, cam atât cât se împrumută Guvernul într-o zi. Un ziarist plângea aseară la televizor de mila funcţionarilor care ar trebui daţi afară. „Ce ne facem cu ei?!“ Stimabile, nu de 10.000 e vorba, ci de 600.000 din cei 750.000 care sug inutil ţâţa bugetului. Socotindu-i doar pe cei care se ocupă de administrare, avem trei funcţionari publici la fiecare patru oameni ocupaţi să producă. În Germania, raportul este de 1/6, şi tot este enorm. Dacă ar fi daţi afară, şi chiar dacă le-am plăti în continuare salariul pe un an, noi, contribuabilii, am fi în câştig, iar ei, după voinţă şi putinţă, indiferent de vârstă, s-ar putea apuca de ceva util.
O zi întreagă, în încercarea de a descifra sensuri ascunse, am văzut ieri comentat raportul BNR prezentat de Mugur Isărescu, ca de obicei sobru, reţinut şi puţin abstract. De fapt, dincolo de stilul criptic, era clar că inflaţia scade doar datorită incapacităţii oamenilor de a consuma, că băncile au strâns robinetul creditului, a fost strangulată puterea de cumpărare, ceea ce a redus importurile. Între timp, scad şi exporturile şi, deci, s-a ajustat deficitul extern. Câţiva ciumpalaci chiar se bucurau de toate astea. Chiar să nu înţelegi că e semn de moarte clinică?! Vindem în exterior cabluri, şuruburi, subansamble şi piese de schimb pe care alţii în Vest le pun cap la cap şi le dau acolo valoare adăugată. Mai exportăm cămăşi şi pantofi, de obicei în lohn, adică punem doar munca. Succesul major e Loganul care profită de subvenţia contribuabilului german. Înlocuirea rablei e foarte bine plătită în Germania. Cumperi o maşină de 6.000 de euro şi primeşti în total 4.000 ca subvenţii şi discounturi. Faţă cu criza, noi nu am inventat nimic asemănător. Deşi suntem creativi şi întreprinzători, nu vrem să vedem că avem de făcut o reformă structurală a statului şi să eliberăm cu adevărat economia. Ba însuşi cel ce se crede şeful tuturor românilor ne spune că nu vrea să fie „preşedintele unei ţări muribunde“ fără să se întrebe cât e de vinovat de mizeria cotidiană. Şi el e doar un exemplar norocos, e adevărat, din turma politică.
Criza noastră e anterioară crizei mondiale. Criza noastră e o criză de leadership. Suferim de ea de vreo 20 de ani, de când ne manifestăm în libertate calităţile şi defectele. Ba unii, filosofic, spun că este vorba de criza noastră eternă. Eu nu cred. Cred doar că elitele noastre sunt false. Umblă travestite, trăiesc într-o lume virtuală în care, individual sau în colectiv, îşi exultă egourile şi-şi plâng de milă.
Bătrânul meu mecanic îmi repara hârbul pe care îl credeam maşină de curse acum vreo 30 de ani. Trăise experienţa trecerii de la capitalism la socialism. Cu un aer şmecher, de supravieţuitor într-un mediu ostil, îmi repeta mereu: „Proştii se schimbă între ei ca să trăiască deştepţii“. Acum, când evoluăm în direcţia inversă, vrem să obligăm deştepţii să întreţină proştii de-a pururi. Nu cumva riscăm ca spaţiul mioritic să rămână populat doar de behăitorii care se bat între ei? Ceilalţi o să îşi ia lumea în cap şi o să îi lase să-şi ciordească firele de iarbă în pauzele caftelii.
O zi întreagă, în încercarea de a descifra sensuri ascunse, am văzut ieri comentat raportul BNR prezentat de Mugur Isărescu, ca de obicei sobru, reţinut şi puţin abstract. De fapt, dincolo de stilul criptic, era clar că inflaţia scade doar datorită incapacităţii oamenilor de a consuma, că băncile au strâns robinetul creditului, a fost strangulată puterea de cumpărare, ceea ce a redus importurile. Între timp, scad şi exporturile şi, deci, s-a ajustat deficitul extern. Câţiva ciumpalaci chiar se bucurau de toate astea. Chiar să nu înţelegi că e semn de moarte clinică?! Vindem în exterior cabluri, şuruburi, subansamble şi piese de schimb pe care alţii în Vest le pun cap la cap şi le dau acolo valoare adăugată. Mai exportăm cămăşi şi pantofi, de obicei în lohn, adică punem doar munca. Succesul major e Loganul care profită de subvenţia contribuabilului german. Înlocuirea rablei e foarte bine plătită în Germania. Cumperi o maşină de 6.000 de euro şi primeşti în total 4.000 ca subvenţii şi discounturi. Faţă cu criza, noi nu am inventat nimic asemănător. Deşi suntem creativi şi întreprinzători, nu vrem să vedem că avem de făcut o reformă structurală a statului şi să eliberăm cu adevărat economia. Ba însuşi cel ce se crede şeful tuturor românilor ne spune că nu vrea să fie „preşedintele unei ţări muribunde“ fără să se întrebe cât e de vinovat de mizeria cotidiană. Şi el e doar un exemplar norocos, e adevărat, din turma politică.
Criza noastră e anterioară crizei mondiale. Criza noastră e o criză de leadership. Suferim de ea de vreo 20 de ani, de când ne manifestăm în libertate calităţile şi defectele. Ba unii, filosofic, spun că este vorba de criza noastră eternă. Eu nu cred. Cred doar că elitele noastre sunt false. Umblă travestite, trăiesc într-o lume virtuală în care, individual sau în colectiv, îşi exultă egourile şi-şi plâng de milă.
Bătrânul meu mecanic îmi repara hârbul pe care îl credeam maşină de curse acum vreo 30 de ani. Trăise experienţa trecerii de la capitalism la socialism. Cu un aer şmecher, de supravieţuitor într-un mediu ostil, îmi repeta mereu: „Proştii se schimbă între ei ca să trăiască deştepţii“. Acum, când evoluăm în direcţia inversă, vrem să obligăm deştepţii să întreţină proştii de-a pururi. Nu cumva riscăm ca spaţiul mioritic să rămână populat doar de behăitorii care se bat între ei? Ceilalţi o să îşi ia lumea în cap şi o să îi lase să-şi ciordească firele de iarbă în pauzele caftelii.
