Raiffeisen se află într-o etapă avansată de fuziune cu RZB
0Pregătirile pentru fuziunea celei de a doua bănci din Europa Centrală şi de Est, Raiffeisen International şi banca-mamă din Austria, RZB, se află într-o fază mai avansată a proiectului de fuziune, decât lasă se înţeleagă din raportul dat publicităţii, se arată într-un document intern al băncii obţinut de Reuters
Managementul Raiffeisen şi banca RZB, care au anunţat la data de 22
februarie intenţia de a fuziuna, doresc să obţină acordul pentru
această tranzacţie până la 22 martie din partea acţionarilor principali
şi să finalizeze înţelegerea până în septembrie, se arată în memo
intern al băncii. De asemenea se arată că negocierile pentru a
angajarea Deutsche Bank ca auditor şi consilier sunt deja demarate, iar
grupul a făcut primele estimări ale raportului de schimb al acţiunilor.
Documentul, marcat „confidenţial“ şi datat 24 februarie a fost
prezentat de preşedintele RZB, Walter Rothensteiner, şi directorul
general al Raiffeisen, Herbert Stepic, principalilor acţionari ai
băncii. Purtătorul de cuvânt al RZB a refuzat să comenteze informaţia.
RZB, care nu este listată la bursă este controlată de opt bănci
cooperatiste regionale cunoscute ca Raiffeisen Landesbanks, şi
Raiffeisen International au anunţat că fuziunea este luată în discuţie
doar ca o opţiune startegică şi nici o decizie nu a fost luată
deocamdată.
Dar informaţiile cuprinse în memo arată că nu există alternative la
fuziune, iar alte opţiuni „nu asigură soluţii pentru strategia
viitoare“ sau „să creeze noi oportunităţi“. Scopul principal al
fuziunii îl reprezintă posibilitatea „majorării capitalului Raiffeisen
Group“, arătând că este necesară restituirea capitalului de stat şi
respectarea viitoarelor reguli ce vor fi introduse de noul acord Basel
3 pentru industria bancară.
Nevoia pentru suplimentarea capitalului se regăseşte în activitatea
Raiffeisen în statele fost-comuniste. Majorarea creditelor
neperformante a cauzat scăderea profitului net cu 78% în 2009 şi
continuarea strategiei de creşte a grupului bancar – baza strategiei
pentru investiţii – va necesita mai mult capital în anii următori.
În nota internă se arată că eşecul fuziunii va conduce la vânzarea
forţată de către RZB a întregului pachet de 70% din acţiunile
Raiffeisen International. Anunţul făcut luni, 22 februarie, a provocat
o scădere accentuată a cursului acţiunilor Raiffeisen, miercuri
înregistrându-se cotaţia minimă din luna august, cu 31,40 de euro pe
acţiune.
Nota internă explică şi modul în care se va face fuziunea dintre
banca-mamă şi cea din Europa Centrală şi de Est. Astfel, nu vor face
obiectul tranzacţiei diviziile RZB care operează pentru băncile
regionale şi locale Raiffiesen din Austria, precum managementul
lichidităţilor, sistemele informatice şi brand management. Aceste
funcţiuni, acre nu reprezintă decât o mică parte din cifra de afaceri a
RZB, vor rămâne separat şi nu vor fi listate. Restul RZB, care va
deveni parte a grupului, constau în principal din afaceriile
corporatiste din Austria care concentrează 1.000 de mari clienţi şi
alţi clienţi din străinătate care operează pe piaţa locală, precum şi
operaţiunile de trezorerie. Auditorii selectaţi pentru fuziune sunt BDO
şi Deloitte, iar Deutsche Bank are rolul de consiliere pentru
perfectarea tranzacţiei.
Ponderea acţiunilor free float ale grupului nou creat va fi de 23% din
totalul titlurilor, faţă de 30% câte are în prezent Raiffeisen
International în prezent. Acest raport se bazează pe evaluarea RZB la
6,1 miliarde de euro şi a Raiffeisen International la 6,2 miliarde de
euro. Această tranzacţie va trebui avizată UE, care ar putea avea
obiecţii, se arată în finalului notei înaintate principalilor acţionari.