RCA cu risc majorat de steguleţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Renunţarea la notificarea asigurătorului în cazul în care posesorul poliţei RCA doreşte să-şi schimbe societatea de asigurări ar putea atrage înrăutăţirea aprecierilor experţilor

Renunţarea la notificarea asigurătorului în cazul în care posesorul poliţei RCA doreşte să-şi schimbe societatea de asigurări ar putea atrage înrăutăţirea aprecierilor experţilor europeni cu privire la culoarea steguleţului din asigurări, care la acest moment este galbenă.
O nouă misiune de evaluare este aşteptată în august. Albin Biro, membru în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, dar care a fost exonerat de răspundere privind RCA în urma votului negativ privind renunţarea la notificare, consideră că această măsură "înseamnă zece paşi înapoi", pe care experţii europeni îi vor vedea. Biro spune că măsura va avea ca efect golirea bazei de date a asiguraţilor RCA de două ori pe an, în ianuarie şi iulie, odată cu expirarea poliţelor RCA, deoarece datele din baza de date a asiguraţilor - CEDAM - devin simultan incerte. În ianuarie, baza de date ar urma să se schimbe în proporţie de 85%. Măsura notificării agenţiilor asigurătoare cu 30 de zile înainte de schimbarea acestora ar fi asigurat stabilitatea bazei de date, pentru că exista timpul necesar pentru operarea modificărilor.

Stabilitate anticoncurenţială
Procedura notificării avea însă şi un efect negativ din punct de vedere concurenţial, de menţinere a cotelor de piaţă deja câştigate. Dacă marii asigurători au susţinut-o, cei mici au făcut presiuni pentru schimbarea ei. Clienţii erau nejustificat incomodaţi de o problemă care ar trebui să ţină de bucătăria societăţilor de asigurări. De fapt, măsura notificării nu a funcţionat decât vreme de câteva luni, din martie 2006 până în iunie, iar multe societăţi de asigurări nici nu au respectat-o, susţinând că nu este normal să refuzi un client care îţi calcă pragul, pe motiv că nu a făcut notificarea cu o lună în urmă. O asemenea procedură de notificare există şi în state vest-europene, precum Belgia, Ungaria sau Austria. România se chinuieşte de la începutul anului să realizeze o bază de date certă privind asiguraţii RCA din România, necesară în condiţiile în care acest sistem trebuie să funcţioneze fără dificultăţi după 2007, astfel încât în caz de accident să poată fi găsit asigurătorul după numărul de înmatriculare al maşinii. Baza de date trebuie să reflecte o cuprindere de peste 90% a asiguraţilor RCA din totalul maşinilor înscrise în circulaţie, ori statisticile arată că acest procent nu este mai mare de 75%. Pentru cosmetizarea acestei realităţi, autorităţile fac eforturi semnificative. Astfel, după ce au comparat vreme de câteva luni bazele de date ale Poliţiei şi cele ale companiilor de asigurări, şi s-au chinuit să scape de erorile care afectau o treime din înregistrări, tot au mai rămas peste 1 milion de cazuri neclare pentru care a fost necesară trimiterea unei scrisori proprietarilor de autoturisme. S-a ales suspendarea înmatriculării pentru cei care nu au Inspecţia Tehnică Periodică sau pentru cei care nu au RCA. Scrisori au primit însă şi circa 300.000 de persoane care aveau toate hârtiile în regulă, inclusiv ITP şi RCA, dar pentru care autorităţile nu au reuşit să corecteze singure erorile.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite