Punct final intr-o alta mare privatizare: Distrigaz-Sud, cumparata de Gaz de France cu 311 milioane euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Distrigaz-Sud s-a adjudecat. Noul proprietar va fi Gaz de France. Contractul de privatizare a Distrigaz-Sud a fost semnat ieri, la Palatul Victoria, intre Dorinel Mihai Mucea, seful Oficiului

Distrigaz-Sud s-a adjudecat. Noul proprietar va fi Gaz de France. Contractul de privatizare a Distrigaz-Sud a fost semnat ieri, la Palatul Victoria, intre Dorinel Mihai Mucea, seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Instrustrie - OPSPI, din cadrul Ministerului Economiei si Comertului, si Jean Francois Cirelli, presedintele Consiliului de Administratie si director executiv al Gaz de France. Contractul a fost semnat in prezenta lui Jean-Pierre Raffarin, primul-ministru al Frantei, si a lui Adrian Nastase, primul-ministru al Romaniei. Pentru inceput, Gaz de France va achizitiona 30% din actiunile Distrigaz-Sud pentru suma de 128 milioane de euro. Va urma, apoi, majorarea de capital pana la 51%, moment in care compania franceza va veni cu un aport de capital de 183 milioane de euro la Distrigaz-Sud. Tranzactia va fi finalizata la sfarsitul acestui an, iar Gaz de France va lua parte la toate deciziile importante ale companiei romanesti.
Printre prevederile contractuale - mentinerea activitatii si investitii in modernizarea companiei
Procesul de privatizare a Distrigaz-Sud si Nord a fost lansat in 5 decembrie 2003 in presa romaneasca si in Financial Times - editia internationala. Investitorii strategici urmau sa indeplineasca trei criterii foarte clare: venituri anuale de peste 1.000 milioane de dolari in ultimii trei ani fiscali, majoritatea veniturilor provenind din activitatile din sectorul gazelor naturale si/sau utilitatilor in domeniul energiei; experienta tehnica si manageriala de minimum trei ani in sectorul gazelor si/sau utilitatilor in domeniul energiei, corespunzatoare unei privatizari de anvergura si prezentarea unei scrisori de recomandare bancara din partea unei banci de reputatie internationala. Ca urmare a publicarii anuntului de privatizare, au fost primite, pentru Distrigaz-Sud, oferte din partea a patru mari companii: Gaz de France, Franta; Enel Italia; E.ON Ruhrgas AG, Germania si Gazprom, Federatia Rusa. In 26 ianuarie 2004, in urma analizarii documentatiei relevante depuse impreuna cu SEI si in baza recomandarilor echipei de consultanti, MEC, prin OPSPI, a anuntat lista scurta care a cuprins toti cei patru investitori calificati sa participe la procesul de privatizare: Gaz de France, Enel, E.ON Ruhrgas si Gazprom. Consultantul selectat pentru privatizarea Distrigaz-Sud a fost un consortiu condus de Credit Suisse First Boston International, avand sprijinul unor echipe de consultanti foarte puternice: Linklaters Miculiti si Asociatii scpa (Aspecte Juridice), Fondul de Investitii Romano-American - (Investment Banking), EA Technology (Aspecte Comerciale, Tehnice, de Mediu si de Reglementare), si Ernst and Young - Aspecte Financiare. Pe data de 15 iulie 2004, toti cei patru ofertanti precalificati au depus ofertele finale pentru privatizarea Distrigaz-Sud: Gaz de France, Franta, Enel, Italia, E.ON Ruhrgas, Germania, Gazprom, Federatia Rusa. In urma analizarii ofertelor finale, analizele au evidentiat faptul ca cea mai buna oferta a fost cea a Gaz de France. Cele mai importante prevederi din contractul de privatizare agreat cu Gaz de France includ mentinerea activitatii principale a societatii si referiri exprese la utilizarea sumelor obtinute din majorarile de capital social, pentru dezvoltarea activitatilor Distrigaz-Sud: in principal, investitii, lucrari de imbunatatire, modernizare si protejarea mediului.
20 de judete trec sub "guvernare franceza"
Distrigaz-Sud este cea mai importanta societate integrata de distributie si furnizare a gazelor naturale care opereaza in partea de sud a Romaniei. Compania controleaza un segment de 30% din piata furnizarii de gaze naturale si transporta prin reteaua sa de distributie a gazelor naturale 31% din cantitatea totala de gaze consumata in Romania. Activitatea societatii acopera 20 de judete, deservind o suprafata de aproximativ 99.000 km2 si o populatie de 10,9 milioane persoane. La nivelul lunii septembrie 2003, Distrigaz-Sud avea aproximativ 886.000 beneficiari cu aproximativ 2,8 milioane puncte de ardere a gazelor naturale. In anul 2003, societatea a transportat prin reteaua sa de distributie 5,8 miliarde metri cubi si a furnizat 5,6 miliarde metri cubi de gaze naturale beneficiarilor sai. Tot in anul 2003, vanzarile Distrigaz-Sud s-au ridicat la un total de 462 milioane euro, iar profitul net, inaintea elementelor extraordinare, calculat conform IAS, s-a ridicat la 21 milioane de euro. Baza activelor reglementate ale Distrigaz-Sud, pentru activitatea de distributie a gazelor naturale reglementata si pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale reglementata pentru consumatorii captivi, s-a ridicat la 31 decembrie 2003, la 410 milioane de euro.
Gaz de France isi consolideaza prezenta in Europa
Gaz de France este o societate integrata de utilitati in domeniul energetic, prezenta de-a lungul intregului proces de furnizare a gazelor naturale, de la activitatile de explorare si productie la serviciile prestate beneficiarilor. Obiectivul clar al Gaz de France este o prezenta sporita in Europa. Gazele naturale constituie activitatea de baza a Gaz de France: societatea deserveste aproximativ 15 milioane consumatori dintre care 10,9 milioane in Franta. Rezervele de petrol si gaze naturale ale Gaz de France se ridica la 670 milioane echivalent barili petrol, incluzand 72% gaze naturale. In anul 2003, societatea a produs 41 milioane echivalent barili petrol, inclusiv 28,7 milioane echivalent barili petrol de gaze naturale 4,6 miliarde metri cubi. Gaz de France exploateaza 31.855 km de conducte de transport si 169.244 km de conducte magistrale de distributie in Franta, furnizand gaze naturale unui numar de 8.770 municipalitati din Franta. Gaz de France este al treilea operator ca marime din Franta din sectorul serviciilor si cel de-al doilea ca marime din Italia. Societatea exploateaza, de asemenea, doua terminale de gaze naturale lichefiate si 14 depozite subterane de inmagazinare a gazelor naturale. In anul 2003, societatea a obtinut venituri in valoare de 16,7 miliarde euro si a vandut 60,2 miliarde metri cubi de gaze naturale.
Deciziile strategice - doar cu aprobarea Gaz de France
Pentru cumpararea a 51% din Distrigaz-Sud, Gaz de France va plati: 128 milioane de euro Guvernului Romaniei pentru cumpararea pachetului de 30%; 183 milioane de euro aport de capital in Distrigaz-Sud, astfel incat pachetul de actiuni care va fi detinut dupa majorarile de capital social sa ajunga la 51%. Oferta Gaz de France pentru Distrigaz-Sud evalueaza societatea la 426 milioane euro pentru 100% capital propriu, luand in considerare ca, la 30 aprilie 2004, Distrigaz-Sud avea o datorie financiara neta de 95 milioane de euro. Se anticipeaza ca tranzactia va fi finalizata in trimestrul patru al anului in curs, cand va fi platit si pretul pentru actiunile cumparate si majorarea capitalului social al societatii. Pana la finalizare, reprezentantii Gaz de France vor avea acces si vor lua parte activa la toate deciziile strategice majore luate de societate.
Bila alba pentru aderarea la UE
Combinatia Gaz de France - Distrigaz-Sud va duce la constituirea unei societati puternice care va fi un participant cu mare experienta si eficient in sectorul romanesc al gazelor naturale. Noua companie poate servi ca platforma pentru dezvoltarea, in continuare, a pietelor de utilitati si energetice din Europa Centrala si de Est. Privatizarea va asigura viitorul pe termen lung al Distrigaz-Sud si accesul societatii la o expertiza tehnica si manageriala avansata si la resurse financiare in vederea imbunatatirii si dezvoltarii retelelor de distributie a gazelor naturale, functionarii in conditii mai eficiente, imbunatatirii competitivitatii si furnizarii unor servicii mai bune la un cost mai scazut pe piata gazelor naturale liberalizata din Romania. Privatizarea Distrigaz-Sud marcheaza o etapa importanta pentru Guvernul Romaniei si indeplineste una din cerintele de baza ale Fondului Monetar International si Bancii Mondiale, constituind, totodata, si o bila alba pentru aderarea Romaniei la Uniunea Europeana.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite