Proiectul Nabucco - tema discutiilor dintre ministrul roman al Economiei si ministrul Petrolului din Egipt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Printre subiectele "fierbinti", evolutia internationala a pretului titeiului * CA al Petrom va decide majorarea pretului carburantilor

Ieri, ministrul Economiei si Comertului, Dan Ioan Popescu, l-a primit pe Amin Sameh Samir Fahmi, ministrul Petrolului din Egipt. Discutiile purtate s-au concentrat pe realizarea proiectului Nabucco, gazoductul care va lega regiunea Marii Caspice de Europa Centrala, traversand Romania. Proiectul Nabucco a fost lansat in 2002 prin incheierea unui acord de cooperare intre companiile de transport al gazelor naturale - Botas Turcia, Bulgargaz Bulgaria, Transgaz Romania, MOL Ungaria si OMV Gas Austria. Firmele au infiintat, in luna martie, "Nabucco Company Pipeline Study GmbH". Acesta este un consortiu in ale carui atributii intra gasirea metodelor de finantare pentru construirea conductei, precum si negocierea unor contracte de transport cu posibili clienti. Consultantul proiectului este banca ABN Amro, care va asista, pe parcursul intocmirii studiului de fezabilitate, la identificarea surselor optime de finantare. Conducta va avea o lungime de 3.400 de kilometri, din care cea mai mare parte - aproape 2.000 de kilometri - se va afla pe teritoriul Turciei. Prin Romania vor trece aproximativ 500 de kilometri din aceasta conducta. Valoarea totala a proiectului "Nabucco" este estimata la 4,4 miliarde de euro, fiecare tara participanta urmand sa construiasca portiunea care ii revine. La o tema generoasa precum gazele si petrolul, cei doi oficiali, reprezentand doua ministere cu o puternica influenta in acest domeniu, nu au scapat de intrebarile ziaristilor privind arzatorul pret al titeiului - evolutia si stabilizarea acestuia. Tinta a fost, de fapt, situatia si viitorul pretului benzinei si al motorinei.
Proiectul Nabucco solicita sprijinul UE
Proiectul care vizeaza construirea unei conducte de gaze care sa traverseze tari din Orientul Mijlociu, Asia, Europa Centrala si de Est si apoi in Europa de Vest, a ocupat un loc important in discutiile dintre Dan Ioan Popescu, ministrul Economiei si Comertului, si Amin Sameh Samir Fahmi, ministrul egiptean al Petrolului. Oficialul roman isi pune mari sperante in realizarea unui gazoduct care sa aiba o capacitate de transport de 30 miliarde mc de gaze: "Este necesar sa se realizeze un asemenea proiect. Prima faza a studiului financiar va fi finalizata pe 30 noiembrie, acest an. Importanta unei asemenea conducte ne-a facut sa apelam inclusiv la sprijin din partea Uniunii Europene. Din datele preliminare, s-ar putea spune ca inceperea constructiei ar putea avea loc pe 1 ianuarie 2006, iar finalizarea in 2010. Capacitatea de transport a conductei este prevazuta la 30 miliarde mc de gaze, dar aceasta va fi proiectata in functie de necesitatile de import ale tarilor amplasate pe traseul conductei", a declarat ieri ministrul Economiei si Comertului, Dan Ioan Popescu. La randul sau, Amin Sameh Samir Fahmi, ministrul Petrolului din Egipt, a evidentiat nu numai importanta proiectului, cat si interesul concentrat din partea multor tari care vor fi implicate in realizarea conductei: "Conducta Nobucco va efectua legatura intre conducta de gaze egipteana cu cea care traverseaza Siria si Iordania si, apoi, cu cea din Turcia. In sprijinul realizarii acestui proiect, Egiptul poarta negocieri cu Uniunea Europeana. In acest sens, exista un proiect aprobat de Comisia Europeana pe baza unor declaratii de interes exprimate de Egipt, Siria, Iordania, Turcia, Romania, Ungaria si Bulgaria. Mai exista, insa, un alt proiect care leaga Egiptul de Siria, Iordania, Romania, Bulgaria si Austria. Aceste proiecte au fost semnate la Roma in decembrie 2003. Vineri, 15 octombrie, se intruneste Comisia Europeana la Roma, unde se vor purta discutii pentru unirea conductei arabe cu proiectul Nabucco. Tot vineri, vom conveni asupra unui grup de lucru comun, cu interesul concentrat pe realizarea conductei. Termenul de realizare ar putea fi in jurul lui 2010".
Cu ochii pe pretul titeiului, Petrom isi face calculele
Ministrul Dan Ioan Popescu analizeaza piata petrolului in general, dar si previzibila evolutie pe termen foarte scurt a pretului carburantilor: "Piata petrolului este una speciala. Nu se cunosc cu exactitate consumurile, productia si capacitatile de rafinare. In prezent, exista un echilibru fragil intre cerere si oferta. Orice influenta politica sau de alta natura se reflecta imediat in pretul titeiului. Pretul afisat este cel pe care il vor resimti importatorii dupa o anumita perioada de timp. Aceasta deoarece nu se pot face achizitii in timp real. Astazi, cumparam cu 53$/barilul, dar el este valabil la importator doua-trei saptamani. Revenind la Petrom, deoarece stiu ca pretul carburantilor intereseaza pe toata lumea, tot ce pot spune este ca pretul este calculat la nivelul Consiliului de Administratie al companiei pentru o perioada scurta de timp si la o valoare medie. Ne permitem acest lucru deoarece Petrom are si propria productie de titei pe care se poate baza. In context, tinem sub observatie evolutia pretului titeiului in urmatoarele zile, pentru ca, apoi, la nivelul CA al Petrom sa se decida o eventuala majorare de pret al carburantilor. Sper ca aceasta tendinta de crestere sa se opreasca si sa se stabilizeze sub 50$/barilul. In fiecare dimineata ma uit la pretul titeiului. La fel fac si cei de la Petrom, pentru a-si face calculele necesare".
40$/baril, pretul "corect" al titeiului
La insistentele ziaristilor in privinta unui pret corect al titeiului, ministrul Petrolului din Egipt, Amin Sameh Samir Fahmi, a promis un raspuns corect: "La ultima intalnire a OPEC de acum o saptamana am intrebat care este pretul corect al petrolului. Ni s-a raspuns ca nu exista un pret corect. Insa atat producatorii, cat si consumatorii de produse petroliere trebuie sa ajunga la un acord asupra unui pret rezonabil in urmatoarele trei luni, dat fiind faptul ca actuala situatie din piata titeiului afecteaza economia mondiala. E dificil, dar merita incercat. Sper ca in ianuarie 2005 pretul titeiului sa se stabilizeze la 40$/barilul."

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite