Programul Economic de Preaderare strange latul obligatiilor europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apropierea de 1 ianuarie 2007 strange latul obligatiilor pe care Romania trebuie sa si le asume in domeniul economic. Programat sa ajunga in curand pe masa Executivului, proiectul Programului Economic

Apropierea de 1 ianuarie 2007 strange latul obligatiilor pe care Romania trebuie sa si le asume in domeniul economic. Programat sa ajunga in curand pe masa Executivului, proiectul Programului Economic de Preaderare (PEP) - editia 2005, care este probabil si ultima, reprezinta un document pregatitor pentru ce va fi dupa intrarea in Piata unica.
2005 - 2008, cursa pe ultima suta de metri
Anul 2006 le va aduce romanilor o posibila crestere de 6,5 procente a salariului minim brut pe economie fata de anul 2005, respectiv de 17,9% fata de 2004. Valoarea salariului minim brut de 3.300.000 lei pentru anul viitor a fost agreata de FMI cu ocazia discutiilor din luna iunie a acestui an. Pana in 2008, salariul minim urmeaza sa creasca cu 60% peste nivelul din 2004. Potrivit proiectului PEP, inflatia in intervalul 2005 - 2008 ar trebui sa scada gradual, urmand ca la sfarsitul intervalului, rata inflatiei sa fie de 3%. Ultima previziune a BNR situa rata inflatiei anului 2005 la un nivel de 8,5%.
Scenarii pesimiste, masuri de precautie
Desi riscurile privind atingerea obiectivelor de crestere economica in intervalul 2006 - 2008 sunt mai mici, proiectul ia in calcul un scenariu alternativ pesimist. Astfel, nu este ignorata o evolutie neasteptata, in sens negativ, a preturilor internationale, asemanatoare celei inregistrate in 2005 in cazul petrolului. In aceste conditii, se estimeaza ca, anul viitor, pretul gazelor naturale sa depaseasca 300 USD/1.000 mc, odata cu cresterea pretului titeiului la peste 62 USD/baril. Scenariul de dezvoltare mai ia in calcul si o cerere externa mai redusa, in conditiile unei cresteri economice mai mari in special in tarile partenere comerciale ale Romaniei. De asemenea, printre altele, proiectul nu ignora riscul ca Ucraina si Rusia sa fie preferate Romaniei pentru mutarea activitatii de lohn, din cauza competitivitatii scazute in cazul tarii noastre. Nu in ultimul rand, continuarea aprecierii puternice a monedei nationale ca urmare a influxurilor de capital strain va alimenta procesul inflationist, mai creioneaza proiectul un alt factor de risc.
Mai multi bani de la UE
Romania va primi de trei ori mai multe fonduri de la Uniunea Europeana in 2006, comparativ cu nivelul de anul acesta. Cu 546 milioane de euro in 2005, sumele primite in 2008 vor ajunge la peste 1.600 milioane de euro. Incepand cu data aderarii insa, Romania va trebui sa se achite de obligatia de membru al UE, printr-o contributie la bugetul comunitar. Peste 1.300 milioane de euro este suma aferenta primului an in Europa.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite