Profiturile JP Morgan s-au redus în ultimul trimestru, dar au crescut pe întregul an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

JP Morgan Chase, cea mai mare bancă americană după valoarea activelor a raportat profituri în scădere cu 23% în ultimul trimestru al anului trecut, ca urmare a reducerii veniturilor din activităţile de tranzacţionare şi de investment-banking. Pentru întregul an însă, compania care deschide sezonul de raportări financiare din SUA, a obţinut un profit de 19 miliarde de dolari, cu 9% mai mare decât cel înregistrat în 2010.

Potrivit raportărilor făcute astăzi, în ultimul trimestru al anului, profitul JP Morgan a scăzut până la nivelul de 3,73 miliarde de dolari, echivalentul a circa 90 de cenţi pe acţiune, de la 4,83 miliarde de dolari, cât a raportat pentru aceeaşi perioadă a anului 2010. 


Pentru întregul an însă, profitul înregistrat a fost de circa 19 miliarde de dolari, marcând o creştere de circa 9% faţă de profiturile înregistrate în 2010. Asta în ciuda faptului că în 2011 veniturile bănci, de 97,2 miliarde de dolari, au fost cu 5% mai mici decât cele înregistrate în cursul anului anterior, iar veniturile pe ultimul trimestru au marcat o scădere chiar şi mai mare, de circa 18% faţă de ultimul trimestru al anului anterior, ajungând la 21,5 miliarde de dolari. Acestea fiind dealtfel cele mai mici profituri trimestriale înregistrate de-a lungul ultimilor trei ani.


Evoluţia negativă înregistrată în ultimul trimestru al anului a fost cauzată în special de scăderea semnificativă a veniturilor din activităţile investment banking – inclusiv reducerea cu 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, a veniturilor din activităţile de tranzacţionare.


La nivelul activităţilor de investment banking, veniturile înregistrate în ultimul trimestru al anului au scăzut cu 30%, până la nivelul de 4,36 miliarde de dolari, ca urmare a faptului că majoritatea clienţilor au preferat să rămână în expectativă – aşteptând stabilizarea situaţiei în Europa.


Oricum, scăderea afacerilor din ultimul trimestru a fost mai mare decât oficialii companiei se aşteptau: în luna decembrie, Jamie Dimon, directorul executiv al JP Morgan estima o stabilizare a nivelului veniturilor în ultimul trimestru al anului, la nivelul de 6,37 miliarde de dolari.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite