Profitul net al grupului Petrom a crescut de peste patru ori în primul semestru al anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profitul net al grupului OMV Petrom a crescut în primul semestru de 4,6 ori faţă de perioada similară a anului trecut, la 1,526 miliarde de lei (368,3 milioane de euro), iar vânzările au avansat cu 14%, la 8,343 miliarde de lei (2,011 miliarde de euro), calculate după standardele IFRS, a anunţat grupul în această dimineaţă.

Grupul a înregistrat în perioada aprilie - iunie 2010 un profit net de 719 milioane de lei, cu mult peste câştigul din intervalul similar al anului trecut, de numai 6 milioane de lei. Profitul din al doilea trimestru este cu 11% mai redus faţă de câştigul din primele trei luni, de 807 milioane de lei.

Rezultatele din al doilea trimestru au fost influenţate pozitiv de mediul favorabil al preţului la ţiţei, datorită creşterii preţului la ţiţeiul Ural cu 32% faţă de perioada aprilie-iunie 2009, şi de managementul strict al costurilor, spun oficialii Petrom în raportul financiar.

„Pe parcursul trimestrului al doilea din 2010 am continuat să obţinem rezultate foarte bune, în pofida deteriorării cererii pe piaţă, datorită disciplinei financiare, managementului strict al costurilor şi optimizarii operaţionale. (...) Ne vom intensifica efortul investiţional şi vom continua să ne concentrăm pe managementul strict al costurilor pentru a contracara efectul mediului nefavorabil. În plus, vom pregăti implementarea majorării capitalului social pentru care am primit autorizare din partea acţionarilor la AGA din 29 aprilie 2010, aliniindu-ne acţiunile la iniţiativa statului de a-şi vinde o parte din participaţia deţinută în Petrom (11,84%)", a spus Mariana Gheorghe, CEO Petrom, citată în raportul companiei.

Numărul angajaţilor s-a redus cu 15% de la începutul anului. La 30 iunie 2010, grupul Petrom mai avea 26.736 de angajaţi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite