Profeţii crizei

Economişti reputaţi avertizează încă o dată că vom intra într-o nouă etapă de recesiune. Prima dată nu i-am ascultat. O vom face în cel de-al doisprezecelea ceas? Vestea bună este că nu vorbim de o nouă criză. Vestea proastă este că furtuna financiară declanşată în urmă cu trei ani nu este nici pe departe de a se fi încheiat.

Recesiunea a trecut, trăiască recesiunea! Şansele ca economia să înceapă iar să scadă sunt de 60%, spune Nouriel Roubini, economistul care a prezis izbucnirea crizei în 2008. Economia mondială se află acum într-o stare mult mai proastă decât în urmă cu trei ani, iar cauzele care au dus atunci la seismul financiar global par minore pe lângă problemele cu care se confruntă acum marile puteri.

Atunci, Statele Unite şi Europa au fost îngenuncheate de pariurile riscante făcute de bănci, iar guvernele au fost nevoite să le salveze cu fonduri publice pentru că intrarea lor în faliment ar fi însemnat colapsul sistemelor financiare naţionale. Acum, „scânteile" sunt chiar statele. Datoriile publice, ratele ridicate ale şomajului şi măsurile de austeritate prea dure (care au dus la anularea investiţiilor şi la scăderea consumului) sunt cele mai grave probleme.

Marile puteri economice şi-au creat singure toate premisele pentru o criză în „W" (când economia reintră, după o scurtă perioadă de creştere, în recesiune), spun economiştii. 

Click pe foto pentru a vedea infografia cu cei patru profeţi ai crizei

Joseph Stiglitz

În 2008, economistul Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, avertiza: „Aceasta va fi una dintre cele mai grave recesiuni de la Marea Depresiune". În 2009 continua pe acelaşi ton: „Trebuie să ne pregătim pentru ca recesiunea să dureze până în 2012 - dacă nu tehnic, atunci cu siguranţă practic".

Chiar dacă din punct de vedere tehnic recesiunea se va încheia (economia înregistrează creştere două trimestre consecutiv), oamenii nu vor simţi acest lucru, preţurile vor creşte (în special la alimente şi energie), explica Stiglitz. „Iar sistemul bancar este departe de a fi depăşit zona periculoasă", continua el. Prognozele privind creşterea economică? Un uşor avans în 2010, urmat de un 2011 cu creşteri foarte mici. Până acum, a avut dreptate. Ce spune el acum? Insistă că austeritatea face mai mult rău decât bine şi că singura modalitate de a ieşi din criză este majorarea investiţiilor. „Este clar ceea ce se întâmplă: economia încetineşte, apoi vine recesiunea. Fără creştere este imposibil să ieşi din criză", a declarat el la sfârşitul lunii august.

Paul Krugman

Economistul Paul Krugman, laureat cu Premiul Nobel pentru Economie în 2008, spunea în acelaşi an: „Ne vom confrunta cu o recesiune şi destul de probabil va fi una lungă". Un an mai târziu, dădea şi un termen: „Sper ca lucrurile să înceapă să se îmbunătăţească până în 2011, dar situaţia va continua să fie grea. Va dura mult, chiar dacă se aplică cele mai bune politici de revenire". „Cel mai tare mă tem că vom intra într-o perioadă de creştere anemică de cel puţin doi, trei ani", spunea acesta, adăugând că rata şomajului va continua să crească în SUA, ceea ce ar putea destabiliza întreaga economie mondială.

Totodată, Krugman a fost unul dintre primii economişti care au criticat programul de stimulare economică aplicat de Administraţia Obama. Programul nu a fost suficient de puternic pentru a revitaliza economia, însă a fost suficient de mare pentru a destabiliza piaţa în momentul în care se va termina, consideră acesta. La începutul lui 2010, economistul spunea că riscul de reintrare în recesiune în următorii doi ani este de 30-40%. Ce spune el acum? „Am repetat deja greşeala făcută în 1937, retrăgând sprijinul fiscal mult prea devreme şi perpetuând ratele ridicate ale şomajului", scria acesta în luna iunie, într-un editorial în „The New York Times". „Cei care refuză să înveţe din istorie sunt condamnaţi să o repete. Am refuzat şi suntem condamnaţi", îşi încheie acesta editorialul.

Nouriel Roubini

Economistul Nouriel Roubini care a prezis criza izbucnită în 2008 şi-a câştigat porecla de „Doctor Apocalipsă". În 2006, el a încercat să avertizeze Fondul Monetar Internaţional că SUA se vor confrunta în foarte scurt timp cu prăbuşirea pieţei imobiliare, scumpirea petrolului, scăderea dramatică a consumului şi, în final, recesiune.

După ce totul s-a întâmplat exact aşa cum a prezis Roubini, în 2009 acesta avertiza: „Există acum două mari motive care anunţă o criză în «W». Dacă guvernele iau în serios problema deficitelor şi majorează taxele şi taie cheltuielile, vor afecta revenirea şi vor împinge economia iar în recesiune. Dar dacă nu fac acest lucru şi continuă cu deficite ridicate, pieţele le vor pedepsi prin creşterea costurilor de împrumut. Apoi, temerile inflaţioniste vor creşte, statele se vor împrumuta tot mai scump, ceea ce va duce în final la stagflaţie (stagnare economică asociată unui proces inflaţionist - n.r.)", descria Roubini situaţia într-un editorial publicat în „Financial Times". Un alt motiv care va duce la reintrarea în recesiune, spunea Roubini, este scumpirea petrolului şi a alimentelor. 2010 l-a prins şi mai pesimist pe „Doctorul Apocalipsă", care anunţa că nu mai există nicio apărare în faţa unei crize „W". „SUA, Japonia şi o mare parte din statele europene au rămas fără gloanţe, şi-au epuizat arsenalul de instrumente de intervenţie şi au rămas astfel fără apărare în faţa unei noi etape de recesiune", argumenta el. Ce spune acum? La sfârşitul lunii trecute, declaraţiile sale au trimis o undă de şoc pe burse: există şanse de 60% ca ţările dezvoltate să reintre în recesiune în 2012, trăgând după ele economia mondială.

George Soros

Investitorul-legendă George Soros, care a câştigat o avere pentru că a prevăzut colapsul lirei sterline, este de aceeaşi părere cu Stiglitz şi insistă că austeritatea va prelungi perioada de criză. Încă din 2010, el avertiza că „abia am intrat în actul doi al acestei drame, iar o criză de tip «W» nu poate fi scoasă din calcul", adăugând că datoriile statelor s-au extins „ca un cancer". Ce spune el acum? În august, declara pentru „Der Spiegel" că motivul pentru care criza va continua este că „politicienii nu au încercat cu adevărat să o rezolve, ci, până acum, au încercat numai să tragă de timp".

Criza cu care ne confruntăm acum este doar o continuare a celei din 2008, spunea el, adăugând că „autorităţile au reuşit să salveze sistemul, însă nu au înlăturat dezechilibrele care au dus la izbucnirea crizei". „Dacă o criză în «W» era doar o posibilitate acum câteva săptămâni, acum ea pare o probabilitate. Pieţele financiare în general prezic viitorul. Ele îl determină", declara acesta, adăugând că pieţele au hotărât deja că SUA vor reintra în recesiune. Cea mai tranşantă declaraţie a venit însă chiar la începutul acestei luni.

„Actuala criză are potenţialul de a fi mult mai gravă decât colapsul Lehman Brothers (banca americană al cărei faliment a semnalat intrarea în criză - n.r.)", a declarat acesta pentru CNBC.

China, afectată de SUA şi UE

Michael Spence, câştigător al Premiului Nobel pentru Economie în 2001, a declarat la sfârşitul lunii trecute că există şanse de 50% ca lumea să reintre în recesiune. „Scăderea din SUA şi Europa vor afecta şi avansul Chinei, fenomen ce se va extinde apoi în restul statelor emergente", declara acesta pentru Bloomberg.

Istoria se repetă

Speculaţiile în creştere faţă de posibilitatea reintrării în recesiune au dat peste cap bursele internaţionale în ultimele săptămâni. Principalul argument invocat de toţi economiştii care spun că avem cu siguranţă de-a face cu o criză de tip „W" este încetinirea creşterii economice la cote nesemnificative. În cel de-al doilea trimestru al acestui an, avansul economic înregistrat în UE a fost de numai 0,2%. Însă cele mai puternice reacţii au putut fi observate atunci când Washingtonul a anunţat că, în luna august, economia americană nu a reuşit să creeze niciun loc de muncă, iar rata şomajului s-a menţinut la 9,1%.

Doar pentru a ţine pasul cu creşterea populaţiei, economia americană ar trebui să creeze 125.000 de locuri de muncă lunar, spun analiştii. Pentru a asigura o revenire economică sustenabilă, atunci ar trebui să observăm în fiecare lună crearea a cel puţin 400.000 de locuri de muncă, potrivit lui Roubini. Trecând de prognozele analiştilor, ce spun indicatorii financiari? Aşa cum au notat Paul Krugman şi Gauti Eggertsson, economist al Rezervei Federale, actuala situaţie se aseamănă foarte tare cu perioada 1936-1937. „The New York Times" a publicat la sfârşitul săptămânii trecute un articol care analizează posibilitatea reintrării în recesiune, comparând actuala situaţie cu ceea ce s-a întâmplat în utlimul secol. Care au fost concluziile?

- În ultimii 50 de ani, de fiecare dată când creşterea economică înregistrată a fost atât de mică (precum a fost în ultimele patru luni), economia a intrat în recesiune.

- În ultimele două mari crize ale acestui secol - cea din anii '30 şi cea de la începutul anilor '80 -, economia a suferit întocmai astfel de încetiniri înainte de a intra într-o nouă etapă de recesiune.

- Rata şomajului a crescut cu 0,3 puncte procentuale în şase luni în SUA (de la 8,8% în martie la 9,1% în august). În trecut, de fiecare dată când s-au înregistrat astfel de creşteri în acelaşi interval, perioada a coincis cu intrarea în recesiune.

- Istoria ne arată că, imediat înainte ca o economie să intre în recesiune, economiştii şi analiştii anunţă că există şanse de cel puţin 30% ca acest lucru să se întâmple. Acum, prognozele analiştilor de reintrare în recesiune se situează între 25 şi 60%. O singură dată în ultimul secol, în 1988, analiştii au anunţat că există şanse de 30% de recesiune şi acest lucru nu s-a întâmplat. 

Grecia, vârful aisbergului

„Problemele fiscale ale Greciei sunt, după cum am spus de nenumărate ori, doar vârful unui aisberg global. Următoarea etapă a crizei va fi reprezentată de creşterea riscului suveran, în special în statele dezvoltate, care au deficite bugetare masive şi care au acumulat datorii publice ridicate". Aşa îşi începea Roubini o analiză publicată în februarie 2010, cu aproape trei luni înainte ca Grecia să fie salvată printr-un împrumut de urgenţă de către UE şi FMI. Încă de atunci, economistul numea statele care, rând pe rând, vor fi în pericol.

Folosea pentru ele acronimul PIIGS - Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia, Spania. În mai 2010, oficialii UE susţineau că pachetul de asistenţă financiară în valoare de 110 miliarde de euro elaborat pentru Atena este suficient pentru a ajuta nu numai statul elen, ci şi pentru a înlătura orice risc de extindere a crizei în celelalte state din zona euro. Roubini spunea atunci că datoria publică a statului va ajunge la 150% din PIB şi singura soluţie pentru Atena ar fi o restructurare ordonată a datoriilor. O jumătate de an mai târziu, Irlanda era şi ea salvată de urgenţă de aceiaşi finanţatori externi, cu un împrumut de 85 de miliarde de euro.

Restructurare pe furiş

În iarnă, oficialii statelor europene care au contribuit la creditul Greciei renegociau termenii împrumutului. Atena a obţinut astfel prelungirea perioadei de rambursare de la trei ani la şapte ani şi jumătate şi scăderea dobânzii de la 4,5% la 3,5% - o mişcare pe care economiştii au numit-o restructurare.

În mai 2011 au apărut primele informaţii privind un nou împrumut extern pentru Grecia şi, odată cu ele, şi primele reacţii ale oficialilor care, în urmă cu un an, se felicitau reciproc pentru „salvarea" Greciei. De data aceasta, ei spuneau că „se aşteptau" ca programul pentru Atena să aibă nevoie de modificări. Pilonul principal al noului pachet a fost reeşalonarea datoriilor existente. Tot în acea perioadă, Portugalia a cerut oficial un împrumut de la FMI şi UE.

150% din PIB este nivelul la care se situează datoria publică a Greciei.

Dezastrul Lehman, varianta europeană

Colapsul băncii Lehman Brothers a semnalat izbucnirea crizei mondiale, cauzând dezechilibre majore în sistemul bancar american. La trei ani (fără trei zile) de la intrarea în faliment a gigantului, europenii se tem acum de o situaţie similară, în care prăbuşirea unei bănci mari ar putea trage în jos întregul sistem bancar european. George Soros spune că există mari şanse ca acest lucru să se întâmple.

Lehman Brothers a declarat faliment la 15 septembrie 2008    Foto: Reuters

În urmă cu mai bine de un an, oficialii UE anunţau un proces amplu de consolidare a băncilor. Primul pas a fost reprezentat de testele de stres desfăşurate vara trecută. Eşecul examinărilor a devenit evident la numai câteva luni, când bănci catalogate drept sigure au fost salvate cu fonduri publice. Vulnerabilitatea băncilor europene a ieşit încă o dată la iveală şi anul acesta, când s-a descoperit faptul că Rezerva Federală, banca centrală americană, ia măsuri pentru a se asigura că problemele din Europa nu se extind în SUA prin intermediul sistemelor bancare interconectate. Imediat, bursele europene au suferit pierderi semnificative, cauzate în special de scăderea preţului acţiunilor marilor grupuri bancare. O situaţie similară a putut fi observată şi în urmă cu două săptămâni, când Christine Lagarde, directorul general al FMI, a declarat că băncile europene au nevoie urgent de recapitalizare. În acest context, instituţiile financiare americane, căutând să se proteje, au devenit tot mai reticente faţă de afacerile cu băncile europene. Exact o astfel de situaţie a dus la colapsul Lehman, notează „The New York Times".

„Detronarea" dolarului

O altă „victimă" a crizei este moneda americană. „Incertitudinile vor contribui la slăbirea dolarului. Acesta este unul dintre motivele pentru care, în întreaga lume, se discută tot mai des despre găsirea unor alternative pentru dolar", spunea Stiglitz în 2009.

La sfârşitul anului trecut, China şi Rusia au anunţat că renunţă la moneda americană pentru schimburile comerciale, iar o serie de bănci centrale au anunţat că şi-au modificat portofoliile rezervelor valutare, scăzând ponderea dolarului. Mai mult, potrivit Institutului Peterson pentru Economie Internaţională din Washington, moneda naţională a Chinei o va înlocui pe cea americană în comerţ şi rezerve valutare naţionale.

Austeritatea europeană contra stimulului american

De o parte şi de alta a Atlanticului, guvernele au adoptat măsuri diferite împotriva crizei economice globale. Rămâne de văzut care dintre aceste metode va fi câştigătoare. Liderii europeni au mers pe ideea că austeritatea fiscală va spori încrederea investitorilor. Unii economişti spun că e doar o fantezie.

Jean-Claude Trichet (stânga), preşedintele BCE, şi Ben Bernanke, şeful Fed, au viziuni diferite privind politica fiscală pe timp de criză   Foto: Reuters

În America, politicienii, în special republicani, care susţin că mărirea dobânzilor şi tăierea cheltuielilor guvernamentale în condiţiile şomajului masiv vor îmbunătăţi mersul economiei, au avut parte de opoziţie din partea Rezervei Federale şi a Administraţiei Obama. În Europa, prin contrast, aceşti politicieni au avut câştig de cauză. Liderii europeni au insistat că banii sănătoşi şi bugetele echilibrate sunt răspunsul la toate problemele. Economistul laureat cu Nobel Paul Krugman a susţinut, în editorialele sale din „New York Times", că „la baza acestor idei ale europenilor sunt nişte fantezii economice, cea mai mare fiind aceea că tăierea cheltuielilor va crea de fapt joburi, deoarece austeritatea fiscală va îmbunătăţi încrederea investitorilor". „Din nefericire", notează Krugman, „Zâna Încrederii refuză să-şi facă apariţia". Ţările debitoare aflate în dificultate suferă un declin economic total, despre care unii economişti, precum Paul Krugman, susţin că a fost cauzat tocmai de aceste programe de austeritate. Iar încrederea investitorilor scade în loc să crească.

Acum este clar că Grecia, Irlanda şi Portugalia nu-şi vor plăti datoriile integral. Disputa despre cum trebuie gestionată realitatea care nu ne convine ameninţă să facă din Europa punctul central al unei noi crize financiare, avertizează Paul Krugman.

Trichet, părintele austerităţii

După crearea euro în 1999, ţările europene care înainte erau considerate riscante şi aveau o capacitate limitată de a se împrumuta au început să primească fluxuri mari de capital. Investitorii s-au gândit că, până la urmă, Grecia, Portugalia, Irlanda sau Spania sunt membre ale uniunii monetare europene, aşa că nimic nu poate merge rău. 

Acum s-a dovedit că au greşit. Guvernul grec, care s-a văzut capabil să împrumute la rate ale dobânzii doar puţin mai mari decât cele ale Germaniei, a contractat prea multe datorii. Guvernele Irlandei şi Spaniei nu au contractat, dar băncile lor s-au împrumutat, iar când balonul s-a spart, contribuabilii s-au trezit responsabili pentru datoriile băncilor. Problema a fost înrăutăţită de faptul că boomul economic din intervalul 1999-2007 a făcut ca preţurile şi costurile în ţările debitoare să fie mult mai mari decât cele ale ţărilor vecine. 

Liderii europeni au oferit împrumuturi ţărilor în criză, dar numai în schimbul promisiunii că vor impune măsuri dure de austeritate, constând în principal din uriaşe tăieri ale cheltuielilor. Au existat obiecţiile din partea unor economişti care au arătat că aceste programe vor fi autodistructive, deoarece nu numai că vor impune mari greutăţi economice imediate, dar, prin înrăutăţirea depresiunii economice, vor reduce şi veniturile. Liderii au susţinut însă că austeritatea va duce, de fapt, la expansiune economică deoarece va îmbunătăţi gradul de încredere al investitorilor. Principalul susţinător al acestei doctrine a fost Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene. Sub conducerea sa, banca a început să susţină teza austerităţii ca un elixir economic universal, care trebuie impus imediat peste tot în lume, inclusiv în ţări ca Marea Britanie şi Statele Unite, care încă au şomaj ridicat şi nu sunt supuse unor presiuni pe pieţele financiare.

SUA au relaxat dobânzile

Banca Centrală Europeană a început să mărească ratele dobânzilor în ciuda stării proaste a multor economii europene. BCE a ridicat dobânda de politică monetară de două ori în ultimele patru luni, ultima dată în iulie, la 1,5%. BCE a fost, de altfel, prima bancă centrală a unei economii dezvoltate care a ridicat dobânzile de la minimele record la care au fost reduse în urma crizei globale din 2008.

La polul opus, Ben Bernanke, preşedintele Rezervei Federale Americane, a promis, pe 9 august, că va menţine dobânzile aproape de zero cel puţin până în 2013, lăsând loc totodată pentru noi măsuri de stimulare a creşterii economice. Bernanke a declarat că banca centrală americană este pregătită să sprijine economia dacă va fi necesar, însă nu a dat vreun indiciu privind măsuri concrete.

Un nou pachet de stimulare

Preşedintele SUA, Barack Obama, a cerut la sfârşitul săptămânii trecute Congresului american să aprobe un plan de a injecta în economie peste 447 de miliarde de dolari, ceea ce, speră administraţia Obama, va stimula creşterea economică a SUA. Planul va presupune reduceri de impozite şi taxe, cheltuieli cu infrastructura şi ajutor direct pentru guvernele statale şi locale. Nu este clar dacă aceste măsuri vor trece de Camera Reprezentanţilor, controlată de rivalii republicani ai preşedintelui Obama. Spre deosebire de primul program de stimulare a economiei, de 787 de miliarde de dolari, din 2009, noul plan al administraţiei Obama pune acum accent pe tăierile de taxe, mai mult decât pe construcţiile de drumuri şi şosele. Aceasta pentru că reducerile de taxe şi impozite au mai multe şanse de a fi probate de republicani.

Circa 175 de miliarde de dolari din pachetul total vor fi cheltuiţi pentru continuarea unei reduceri a impozitului pe salariu care urma să expire în acest an. Restul pachetului este compus din cheltuieli cu infrastructura, ajutoarele de şomaj şi cele acordate guvernelor locale şi statale, afectate de recesiune. Planul a fost intitulat „Proiectul privind joburile", evitând cuvântul „stimul" care a fost discreditat deoarece măsurile din 2009 nu au reuşit să reducă nivelul şomajului. Rata şomajului în SUA este de peste 9%.

Injecţie financiară

Preşedintele SUA, Barack Obama, a cerut la sfârşitul săptămânii trecute Congresului american să aprobe un plan de a injecta în economie peste 447 de miliarde de dolari, ceea ce, speră Administraţia Obama, va stimula creşterea economică a SUA. Nu este clar dacă aceste măsuri vor trece de Camera Reprezentanţilor, controlată de rivalii republicani ai preşedintelui Obama.

"Banca Europeană nu vrea să recunoască eşecul fanteziilor sale financiare. Şi dacă asta sună prosteşte, ei bine, cine a zis că înţelepciunea guvernează lumea?"
Paul Krugman
economist laureat cu Nobel

FMI, de partea Americii

După ce majoritatea statelor europene au strâns cureaua, unele chiar la îndemnul FMI, şefa instituţiei le sfătuieşte să renunţe la stricteţe. Christine Lagarde, noul director general al Fondului Monetar Internaţional, pare că a „întors armele". Lagarde, fost ministru al Economiei şi Finanţelor în Franţa, i-a sfătuit pe europeni să lase deoparte măsurile de austeritate şi să pună în aplicare măsuri de stimulare a economiilor, într-un interviu pentru publicaţia germană „Der Spiegel". „A existat o criză clară de încredere care a agravat situaţia considerabil. Trebuie luate măsuri pentru a ne asigura că spargem cercul vicios. Paleta de politici disponibile este mult mai îngustă acum, din cauză că o mare parte din muniţie a fost consumată în 2009", a spus ea. Şefa FMI s-a adresat în special Germaniei, care are „mijloacele de a stimula cererea".

Măsuri dure peste tot în UE

Europa este cuprinsă de febra austerităţii. Cele 27 de ţări membre vor să taie deficitele la maximum 3% din PIB până în anul financiar 2014-2015.

Click pe foto pentru a vedea harta măsurilor de austeritate din Europa

Grecia 

La sfârşitul lui iunie, parlamentul grec a adoptat un plan de austeritate necesar pentru ca ţara să poată primi ajutorul de urgenţă de 12 miliarde de euro de la UE şi FMI. Votul parlamentarilor a avut loc în condiţiile protestelor de stradă şi a ciocnirilor dintre poliţie şi protestatari. Şomajul în Grecia este de 15,8%.Eforturile guvernului de la Atena se centrează acum pe prevenirea evaziunii fiscale şi combaterea corupţiei în rândul funcţionarilor de stat. Guvernul elen a decis îngheţarea salariilor bugetarilor şi majorarea TVA cu 1-4 puncte procentuale în funcţie de categoriile de produse. Programele de pensionare timpurie au fost reduse. Vârsta medie a ieşirii la pensie va creşte de la 61,4 ani la 63,5 ani. Dar guvernul grec nu a îndeplinit încă o cerinţă majoră a planului de salvare: privatizarea pe scară largă. Scopul este acela de a aduna 50 de miliarde de euro din vânzarea activelor statului, până în 2015.

Portugalia 

În mai, Portugalia a devenit a treia ţară a eurozonei care a primit ajutor de la UE şi FMI. Pachetul este de 78 de miliarde de euro. Guvernul vrea să reducă deficitul bugetar la 5,9% din PIB în acest an. Angajaţii cu salarii mari din sectorul public, inclusiv politicienii, au suportat o reducere cu 5% a salariilor. A fost mărit impozitul pe venit pentru cei care câştigă peste 150.000 de euro. Bugetul armatei a fost redus drastic şi două proiecte de construcţii de căi ferate de mare viteză au fost amânate.

Irlanda

În decembrie anul trecut, guvernul irlandez a acceptat un ajutor de la UE şi FMI de 85 de miliarde de euro. Actualul buget este cel mai dur din istoria ţării şi include promisiunea de a tăia deficitul cu şase miliarde de euro în 2011. Cheltuielile guvernamentale au fost tăiate cu patru miliarde de euro, iar salariile tuturor funcţionarilor publici au fost reduse cu cel puţin 5%. Au fost reduse şi beneficiile sociale.

Marea Britanie

Guvernul conservator-liberal a anunţat cele mai mari tăieri de cheltuieli bugetare de după al Doilea Război Mondial: 83 de miliarde de lire în următorii patru ani. Vor fi tăiate 490.000 de posturi din sectorul public. Cele mai multe departamente ale guvernului vor avea bugete reduse în medie cu 19%. Vârsta de pensionare va creşte de la 65 la 66 de ani până în 2020.

Franţa

Parisul a anunţat planuri de a reduce cheltuielile cu 45 de miliarde de euro în următorii trei ani. Acest lucru va presupune economii prin închiderea portiţelor de evaziune fiscală şi prin retragerea temporară a măsurilor de stimulare economică. Persoanele cu venituri mari vor trebui să plătească o taxă suplimentară pe venit de 1%. Planul de a mări vârsta minimă de pensionare de la 60 la 62 de ani şi vârsta pentru pensie completă de stat de la 65 la 67 de ani a provocat proteste majore şi greve anul trecut.

Olanda

Coaliţia de centru-dreapta formată după luni de negocieri în octombrie anul trecut a anunţat că vrea să taie cheltuielile bugetare cu 18 miliarde de euro până în 2015. Dar noul guvern trebuie să se bazeze pe Partidul Libertăţii, o formaţiune radicală, pentru a trece prin parlament legislaţia şi există dubii privind viabilitatea ei pe termen lung.

Spania

Şomajul aproape că s-a dublat din 2007, ajungând la 21%. Este cea mai mare rată din UE şi principala problemă economică a Spaniei. Guvernul a aprobat un buget de austeritate pentru 2011 care include o creştere a taxelor şi impozitelor pentru bogaţi şi reduceri de cheltuieli de 8%. Salariile funcţionarilor de stat au fost tăiate cu 5% . Vârsta de pensionare va fi ridicată la 67 de ani. Madridul vrea să vândă 30% din Loteria naţională şi un pachet minoritar din autoritatea aeroportuară a ţării. 

România

Guvernul a operat anul trecut tăieri de salarii cu 25% în sectorul de stat şi a majorat TVA de la 19 la 24%.

Italia

Parlamentul a adoptat pe 15 iulie un plan de austeritate. Acesta include tăieri ale pensiilor mari şi ale beneficiilor fiscale acordate familiilor. Este al doilea program de austeriatte după ce, anul trecut, guvernul a mai aprobat un pachet similar de 24 de miliarde de euro pentru 2011-2012. Italia a tăiat salariile şi, în sectorul public, numai un angajat din cinci va fi înlocuit. Guvernul are planuri de reducere a pensiilor în sectorul public şi a cheltuielilor bugetelor locale, ca şi planuri de combatere dură a evaziunii fiscale. Finanţarea autorităţilor locale ale oraşelor va fi tăiată cu 13 miliarde de euro.

Germania

Cancelarul german, Angela Merkel, sprijină măsurile dure   Foto: AFP

Guvernul vrea reducerea deficitului bugetar cu 80 de miliarde de euro până în 2014. Planurile includ tăierea subvenţiei pentru părinţi, desfinţarea a 10.000 de posturi guvernamentale în următorii patru ani şi taxe mai mari pentru energia nucleară. Spre deoebire de mulţi dintre vecinii săi, Germania se bucură de o creştere economică viguroasă.

25 este procentul cu care au fost tăiate salariile bugetarilor din România.