Produsele alimentare - obligatoriu ambalate si etichetate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teoretic, romanii ar trebui sa cumpere de acum inainte doar produse ambalate si etichetate. Normele metodologice privind etichetarea alimentelor, etichetarea nutritionala a alimentelor si etichetarea

Teoretic, romanii ar trebui sa cumpere de acum inainte doar produse ambalate si etichetate. Normele metodologice privind etichetarea alimentelor, etichetarea nutritionala a alimentelor si etichetarea in cazul alimentelor obtinute din organisme modificate genetic au fost aprobate prin HG 106/2002, privind etichetarea alimentelor. "Scopul etichetarii este acela de a da consumatorilor informatiile necesare, suficiente, verificabile si usor de comparat. De asemenea, etichetele vor permite acestora sa aleaga acel produs care corespunde exigentelor din punct de vedere al nevoilor si posibilitatilor lor financiare, precum si de a cunoaste eventualele riscuri la care ar putea fi supusi", a declarat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, reprezentantul Directiei de Industrie Alimentara, Standarde, Marci si Licente din Ministerul Agriculturii, Aridia Orhei. Natura, identitatea, proprietatile, compozitia, cantitatea, durabilitatea, originea sau provenienta produsului sunt informatii care nu trebuie sa lipseasca de pe eticheta nici unui produs. "Aceste informatii sunt verificate in prealabil de igineri ai directiei noastre, prin controale zilnice la producatori", a adaugat Aridia Orhei. Cele mai dese nereguli depistate de reprezentantii Ministerului Agriculturii la aceste controale au fost cele legate de denumirea sortimentului, prezentarea ingredientelor si conditiile de pastrare. "Deoarece este un produs care prin natura sa este consumat in 24 de ore, pentru paine nu este necesara etichetarea sau ambalarea, dar se solicita producatorilor sa aiba linie de spalat navete", a mai declarat reprezentantul Directiei de Industrie Alimentara.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite