Productivitatea mediului privat, în creştere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul mediu de angajaţi în companiile private din România era, în septembrie, cu 5% mai mic faţă de cel din aceeaşi lună a anului trecut, însă venitul mediu al unui salariat era cu 9% mai mare, potrivit unui studiu realizat de compania PayLogic.

„Creşterea veniturilor s-a făcut nu neapărat prin majorarea salariilor, cât prin «conectarea» acestora la performanţele companiilor şi eficienţa angajaţilor", se arată în studiu. Comparativ cu ianuarie 2010, în septembrie, numărul mediu de angajaţi a scăzut cu 2%, iar venitul mediu per angajat a crescut cu 4%.

Pe de altă parte, potrivit PayLogic, valoarea primelor a crescut cu 48% faţă de septembrie 2009 şi cu 38% faţă de ianuarie 2010. În ceea ce priveşte fluctuaţia de personal, acest indicator a scăzut cu 92% în septembrie comparativ cu perioada similară din 2009 şi cu 77% faţă de luna ianuarie 2010. „Fluctuaţia de personal s-a redus dramatic, fapt ce arată, nu numai, că angajaţii se tem încă să facă o schimbare în contextul economic actual, dar şi că semnalul pozitiv dat de companii prin creşterea veniturilor a dus la creşterea încrederii angajaţilor în companiile în care activează", se precizează în studiu.

Mai puţine ore suplimentare

Numărul de ore suplimentare a înregistrat o scădere în luna septembrie cu 38% în comparaţie cu aceeaşi lună din 2009 şi cu 27% faţă de începutul anului. Şi numărul de zile de concediu medical a scăzut cu 40% faţă de septembrie 2009 şi cu 23% comparativ cu luna ianuarie 2010.

Studiul comparativ pe piaţa forţei de muncă a fost realizat pentru perioadele septembrie 2010, comparativ cu septembrie 2009, şi septembrie 2010, comparativ cu ianuarie 2010. Studiul a inclus 12.350 de angajaţi din 102 companii private din industria auto, domeniul financiar, producţie, medical şi comerţ.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite