Productivitatea, prima provocare a industriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firmele sunt nevoite să investească masiv pentru a-şi reduce decalajul de eficienţă faţă de media generală a Uniunii Europene.

Tirajul de produse realizate în unitatea de timp de către un angajat sau profitul pe cap de salariat - într-un cuvânt, productivitatea muncii - este un indicator la care fiecare companie trebuie să fie atentă, pentru că de el depinde competitivitatea pe piaţa internă, dar mai ales pe pieţele externe.

În România, unde timp de câteva decenii a contat doar volumul producţiei fizice, eficienţa salariaţilor nu a căpătat o importanţă prea mare decât după anul 2000. Mai exact, în momentul în care marii industriaşi, în special exportatorii, au început să investească în productivitatea muncii pentru a rezista pe piaţă. Chiar şi acum suntem încă într-un mare decalaj de productivitate faţă de media Uniunii Europene, dar, datorită investiţiilor masive în tehnologie ale industriaşilor, acest decalaj scade vizibil.

România, la o treime din media UE

Comisia Europeană a prezentat, la finele anului trecut, rapoartele de monitorizare a ţărilor membre privind progresul înregistrat în competitivitate industrială. Raportul privind România preciza că productivitatea muncii pe oră „a crescut treptat în ultimii ani", dar ţara noastră încă se situează „cu aproximativ 58 de puncte procentuale sub media UE-27".

Per ansamblu, „România este, în mod evident, pe cale de a recupera decalajele existente în privinţa competitivităţii, după cum demonstrează structurile aflate în schimbare rapidă, dar trebuie să acorde atenţie îmbunătăţirilor sectoriale necesare în ceea ce priveşte calitatea, precum şi cercetarea şi dezvoltarea", se mai arată în documentele Comisiei.

Instrumente pentru mai multă eficienţă

România dispune de instrumente structurale pe care industriaşii le pot accesa pentru a creşte productivitatea şi competitivitatea. Amintim aici câteva: lPlanul Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2007-2013, orientat către întreprinderi cu scopul de a sprijini inovarea, dezvoltarea tehnologică şi punerea în aplicare a rezultatelor cercetării în domeniul industrial; lScutiri de impozite de până la 120% din investiţiile pentru C&D (cercetare şi dezvoltare) şi inovare; l Amortizarea accelerată a utilajelor şi echipamentelor utilizate pentru activităţi de C&D şi inovare; lProgramul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POSCCE), care prevede sprijin pentru mai multe activităţi de C&D şi inovare în scopul creşterii capacităţii inovative, stimulării cooperării dintre întreprinderi şi institu­ţiile de cercetare, dezvoltare şi inovare, precum şi creşterea accesului întreprinderilor la C&D şi inovare.

Alro îşi triplează productivitatea

Producătorul de aluminiu Alro Slatina a investit, de la privatizarea din 2002, peste 640 de milioane de dolari, din care 341 de milioane de dolari în tehnologie, pentru creşterea capacităţii de producţie de bunuri cu valoare adăugată mare şi a făcut investiţii financiare de peste 300 de milioane de dolari. La nivelul Alro Group, numărul de angajaţi a rămas relativ constant, de circa 3.400.

Investiţiile Alro în tehnologie şi în capitalul uman au dus la o creştere importantă a productivităţii, de la 53 de tone pe angajat, în sectorul de aluminiu primar, în 2003, la 138 de tone pe angajat, în acelaşi sector, în 2011. În sectorul de aluminiu procesat, productivitatea a crescut de la 18 tone/angajat, la 95 de tone/angajat.

O creştere constantă a productivităţii se înregistrează şi la producătorul de alumină Alum Tulcea, de la 152 de tone pe angajat, în 2009, la 682 de tone pe angajat, în 2011, se arată într-un studiu PricewaterhouseCoopers.

58% este proporţia decalajului de productivitate din România faţă de media înregistrată la nivelul UE.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite