„Procesele colective au şanse mici de reuşită”
0Reprezentanţii casei de avocatură „Dănilă, Petre şi Asociaţii” susţin că procesele colective ale clienţilor nemulţumiţi de dobânzile practicate de băncile comerciale au şanse extrem de reduse de izbândă.
Nicoleta Grama, avocat partener la "Dănilă, Petre şi Asociaţii” spune că la un proces colectiv sunt foarte puţine probabilităţi ca speţele din dosar să fie, măcar, în proporţie de 50% identice. „Fiecare dosar în parte are ceva special. Este aproape imposibil să ai aceleaşi probleme pentru care te adresezi instanţei de judecată, alături de încă 299 de alte persoane”, a declarat avocatul.
Nicoleta Grama recomandă angajarea personală a unui avocat, pentru că ai o relaţie mult mai apropiată cu avocatul, iar dacă apar probleme pe parcurs, le poţi identifica şi rezolva mult mai uşor. „Se întâmplă ca în faza incipientă a unui dosar, să-i spui clientului că are 90% şanse să câştige. Totuşi, există posibilitatea să apară, pe parcursul procesului, diferite proble. Aşa că, şansele pot scădea”, susţine Nicoleta Grama. Motiv pentru care avocatul partener la Dănilă, Petre şi Asociaţii” se fereşte să îndrume clienţii către procese coletive, chiar dacă ai cheltuieli mult mai mici.