Priorităţile noului Guvern în domeniul energetic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul Guvern vrea să înfiinţeze o platformă de tranzacţionare pentru gaz natural după modelul OPCOM, pentru electricitate, şi totodată să adopte în legislaţia naţională prevederile celui de-al treilea pachet legislativ de liberalizare a pieţei de energie electrică şi gaz natural adoptat recent de UE. potrivit programului de guvernare, relatează NewsIn.

Totodată, Guvernul intenţionează să deruleze un program naţional de informare al consumatorilor în legătură cu drepturile pe care aceştia le au.

Un alt amănunt nou în actualul program de guvernare este şi faptul că se doreşte "întărirea capacităţii instituţionale a Autorităţii de Reglementare în Domeniul Energetic (ANRE) şi creşterea gradului de transparenţă în funcţionarea acestei instituţii".

Alte planuri ale noului Guvern sunt şi faptul că este avută în vedere realizarea unei capacităţi optime la nivel naţional pentru înmagazinarea gazelor naturale, precum şi faptul că se doreşte crearea unui fond de investiţii, "inclusiv prin includerea participaţiilor statului în societăţi comerciale, prin care să se asigure proiectele de investiţii de importanţă naţională".

În ceea ce priveşte pregătirea pentru situaţiile de criză energetică, noul program de guvernare păstrează elaborarea unui program pe termen lung în vederea importului de materii prime energetice, inclusiv de gaze naturale lichefiate, dezvoltarea infrastructurii şi asigurarea stocurilor strategice interne, a interconexiunilor şi cooperării cu sistemele energetice regionale şi stabilirea unor proceduri clare pentru depăşirea situaţiilor de criză energetică, dar şi participarea la instituirea şi funcţionarea mecanismului european de reacţie rapidă şi cooperare regională în situaţii de criză energetică.

Altfel, Guvernul vrea să păstreze proiectul de reorganizare al companiilor de stat din domeniul energiei electrice, prin înfiinţarea a două mari companii, care să ducă la creşterea concurenţei în sector, în beneficiul consumatorilor.

De asemenea, alte proiecte mai vechi ce vor fi păstrate şi în noul guvern sunt cablul electric submarin de interconexiune, dintre România şi Turcia, o nouă hidrocentrală pe Dunăre, dar şi a doua centrală nucleară din România.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite