Adevarul.ro

România se confruntă cu o gravă «hemoragie de creiere» în ultimii 20 de ani.

Se numeşte Raluca Marin-Perianu. Nu apare la televizor. Nu se scrie despre ea prin ziare. Nu o urmăresc paparazzii. Aşadar, n-aţi auzit de ea. E o tânără româncă din categoria celor pe care-i numim „supradotaţi” sau „genii”.

Raluca a câştigat premiul „Christiaan Huygens 2009”, decernat anual pentru cea mai buna teză de doctorat din Olanda în domeniul ştiinţific. Potrivit juriului, lucrarea sa aduce „o contribuţie semnificativă în dezvoltarea tehnologiei informaţiei şi telecomunicaţiilor”. Raluca Marin-Perianu a studiat în România. Este licenţiată a Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti. Pentru doctorat, a ales Olanda, respectiv Universitatea Twente. Credeţi că Raluca se va mai întoarce vreodată în România? Ea lucrează deja în cadrul Universităţii Twente într-un post de cercetător şi, mai mult, este cofondator al unei companii cu activitate în tehnologia informaţiei. Ce pierde România prin plecarea Ralucăi? Un creier excepţional a cărui activitate se traduce în timp în inovaţii, progres tehnologic şi, până la urmă, bani.

La Bucureşti însă, nimeni nu pare să gândească astfel. Ca Raluca mai sunt câteva zeci, poate sute de români. Geniile nu cresc pe toate gardurile. Personal, cunosc un excepţional cercetător în medicina veterinară, dr. Constantin Constantinoiu; după doctoratul din Japonia, a revenit în România crezând că se poate face treabă şi aici. Ei bine, s-a înşelat! Dezamăgit, a ales Australia. Pentru aceşti oameni, pentru Raluca, pentru Constantin şi pentru alţii ca ei, statul nu face absolut nimic. Ba, din contră, le mai pune şi piedici... România se confruntă cu o gravă „hemoragie de creiere” în ultimii 20 de ani. Sigur că fenomenul nu e atât de spectaculos ca scandalurile politice, însă pentru ţara noastră este distrugător. Odată cu aceste creiere se scurge peste graniţă şi viitorul cercetării româneşti, care înseamnă viitorul tehnologiei şi industriilor româneşti de vârf. Şi aşa ajungem să exportăm numai materii prime, textile şi bunuri cu un grad inferior de prelucrare.

Guvernul se ocupă milostiv de toţi pomanagi. Niciodată însă de puţinele „vârfuri” pe care le mai produce şcoala românească. Când un premier nu va veni cu programul „Prima casă”, ci cu programul „Primul cap”, eu îmi voi scoate respectuos pălăria. Nici nu e greu. Iată şi o soluţie, că tot zic politicienii că noi, ziariştii, numai dăm din pix: să zicem că statul va asigura lunar, timp de 3 ani, câte 2.000 de euro din salariul unor astfel de oameni, angajaţi de companii din România. Asta înseamnă 72.000 de euro în trei ani. Să zicem că printr-un astfel de program se vor asigura locurile de muncă a 100 de cercetători. Înseamnă 7,2 milioane de euro în trei ani. Nimic. Infim! Sub 10% din bugetul Ministerului Turismului în 2009! Gândiţi-vă însă la beneficii... Dar, pentru o asemenea iniţiativă îţi trebuie voinţă şi viziune, iar când mintea îţi stă numai la şmecherii şi la voturi rezultatul este previzibil: România, aşa cum arată ea astăzi. Mi-e teamă să nu ajungem la programul „Ultimul cap”...