Primele 50 de mărci româneşti valorează peste două miliarde de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacia se poziţionează într-un clasament realizat de Brandient şi D&D Research ca fiind cel mai valoros brand românesc

După 40 de ani de la lansarea pe piaţa românească, Dacia rămâne un brand de notorietate, adjudecându-i prima poziţie într-un clasament al celor mai importante 50 de mărci româneşti. Poziţiile doi şi trei sunt ocupate de nume sonore provenind din sistemul bancar, respectiv Banca Comercială Română şi BRD-Groupe Societe Generale.
Potrivit unui studiu realizat de către compania de consultanţă Brandient şi firma de cercetare D&D Research, valoarea cumulată a primelor 50 de mărci româneşti depăşeşte două miliarde de euro.
Cu o istorie de 40 de ani, Dacia este, potrivit analizei, cel mai de succes brand românesc, atingând o valoare de 387,4 milioane de euro.
Marca Banca Comercială Română, instituţie intrată în acest an în portofoliul Erste Bank, a fost evaluată la 355,6 milioane de euro, în timp ce BRD - Groupe Societe Generale la numai 208,3 milioane de euro. Petrom s-a clasat doar pe locul patru, cu o valoare a mărcii de 86,4 milioane de euro, în timp ce poziţia a cincea a fost adjudecată de Sensiblu, lanţul de farmacii operate de firma A&D Pharma, cu 82 milioane euro. Urmează marca Rompetrol evaluată la 72,5 milioane de euro, Cristim - 62,8 milioane de euro, Asirom - 60,9 milioane euro, Altex - 59,4 milioane de euro şi Domo - 41,4 milioane de euro.
Pentru 2007 se prevede o altă configuraţie a clasamentului
Printre brandurile incluse în top, se mai numără şi Banca Transilvania, Flanco, Mobexpert, Romstal, Poiana, CEC, Leonardo, Aldis, Borsec, Bergenbier. La realizarea acestui studiu nu au fost luate în calcul companiile care sunt sau au fost până

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite