Primele cantitati de grau din import - la inceputul lui august

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pretul painii - tinut jos de evaziunea fiscala, recunosc procesatorii

La inceputul lunii august ar putea intra in tara primele cantitati de grau din import, a declarat, ieri, Vasile Bacila, director general in Ministerul Agriculturii, Apelor, Padurilor si Mediului (MAAPM). "Graul din import va tempera tendintele de specula pe piata graului, avand in vedere ca anumiti intreprinzatori incearca sa comercializeze grau la preturi foarte mari, de 7.000-8.000 lei/kg", a precizat Bacila. In prezent, pretul graului este de 4.500-5.500 lei/kg, iar oficialii din MAAPM apreciaza ca acesta se va mentine la acelasi nivel si in perioada imediat urmatoare. Aurel Popescu, presedintele patronatului din panificatie - Rompan, a subliniat ca printre motivele care au stat la baza deciziei privind importul de grau se numara cele legate de necesitatea restituirii de catre procesatori a graului scos de la rezerva de stat (aproximativ 250.000 tone). Un alt motiv il constituie asigurarea necesarului de grau in zonele din tara unde productia de grau a fost puternic afectata de seceta. "Vrem sa cream o stabilitate a pretului la paine pe o perioada cat mai lunga. Pentru ca daca painea s-ar scumpi, ar urma un lant intreg de scumpiri", a mai mentionat Aurel Popescu. La randul sau, Viorel Marin, presedintele Asociatiei Nationale a Morarilor si Brutarilor - ANAMOB, a aratat ca patronatul pe care il conduce se va implica in sfatuirea agentilor economici in alegerea partenerilor externi pentru importul de grau. Amintim ca, in urma cu doua saptamani, Guvernul a aprobat o hotarare care prevede importul unui milion de tone de grau, din care 940.000 kg pentru consum si 60.000 kg pentru samanta. Statisticile MAAPM arata ca, in prezent, s-a recoltat graul de pe un milion de hectare - ceea ce reprezinta 70 la suta din suprafata cultivata - productia medie obtinuta fiind de 1.800 kg/hectar. Productia recoltata pana la aceasta data este de aproximativ 2 milioane tone grau, iar estimarile MAAPM indica o productie totala pentru acest an de circa 2,5-2,7 milioane tone grau. Referitor la pretul painii, Aurel Popescu a spus ca in urmatoarele luni nu exista motive ca acesta sa creasca. Intr-un acces de sinceritate, presedintele Rompan a recunoscut, spre finalul conferintei de presa: "Pe noi (procesatorii, n.n.) ne tine evaziunea fiscala la acest pret scazut pentru paine. Daca aceasta nu ar exista, probabil ca pretul ar creste".

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite