Primăria Sighişoara forţează legea de dragul marilor retaileri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilii locali au vândut baza sportivă a oraşului, în vederea construirii unui supermarket, ignorând faptul că legea nu permite dezafectarea unui stadion până la construcţia unuia nou

2.000.000 de euro este suma pe care Kaufland urmeză să o vireze în conturile autorităţilor locale sighişorene pentru stadionul oraşului, teren pe care se va ridica un hipermarket

Pentru a facilita investiţii cu greutate ca acelea ale Kaufland sau Penny Market, autorităţile locale sighişorene au uitat de aplicarea legii, ignorând rolul Executivului sau chiar protejarea zonei istorice a propriului oraş.

Faţa retailului autohton a intrat, în ultimii ani, într-un proces de dezvoltare fără precedent. Comerţul tradiţional de la chioşcul din colţul blocului a pierdut demult lupta şi de abia mai supravieţuieşte în faţa hipermarketurilor chiar şi în oraşele mai mici ale ţării. Autorităţile locale, îndrituite să vegheze corectitudinea dezvoltării unui business, devin presate şi ajung să nu mai ţină cont că, uneori, această "înclinaţie" înspre marii retaileri poate duce chiar şi la nerespectarea legii.

Într-o astfel de situaţie se află ambii mari retaileri care au prevăzute investiţii în Sighişoara: Kaufland şi Penny Market. În cazul investiţiei Penny Market, situaţia este cât se poate de "simplă". Cel puţin din punctul de vedere al Poliţiei, care atenţionează autorităţile locale că supermarketul este construit în interiorul zonei istorice, în imediata apropiere având un monument istoric, fapt care necesită aprobări speciale.

Business "made in Romania"

Pentru Kaufland, problema pare însă că este cu mult mai serioasă. După achiziţionarea chiar a stadionului din localitate, concernul german îşi vede planul de investiţie pus în dificultate, şi asta pentru că nimeni dintre autorităţile locale nu le-a zis nemţilor că vechea bază sportivă nu poate să fie dărâmată decât în urma unei hotărâri de guvern şi după construirea prealabilă a altui stadion.

Pentru ca lumea să nu mai facă kilometri întregi în fiecare sfârşit de săptămână până la Târgu Mureş sau Braşov în căutarea cumpărăturilor din sistemul integrat al marilor hipermaketuri, primarul din Sighişoara s-a gândit că în oraş e vremea marilor investiţii. Aşa că, nici mai mult nici mai puţin, a scos la vânzare teren pentru a aduce în localitate un mare retailer. Numai că nu orişice fel de teren. Cu gazon englezesc, tuns "periuţă" şi tribune în jurul lui. Adică stadionul de fotbal al localităţii. "Toată lumea care vine şi vorbeşte cu mine despre investit în Sighişoara nu vrea decât terenul de fotbal, pentru că este la şosea. Şi, în plus, nu mai puteam finanţa fotbalul pentru că nu era rentabil", a argumentat primarul oraşului, Ioan Dorin Dăneşan. Drept urmare, Consiliul local a organizat o licitaţie publică cu strigare în 20 aprilie ac. Din opt societăţi înscrise, printre care Billa şi Plus Discount, doar una singură a participat, Kaufland. Licitaţia a cărei taxă pentru garanţia de participare s-a ridicat la 1.000.000 RON a fost amânată cu o săptămână.

În pofida teoriilor edilului-şef al Sighişoarei, nici de această dată nu s-a înghesuit lumea pentru baza sportivă. Probabil din cauza clauzelor cam "pretenţioase" impuse de Consiliul Local, care a vrut doar jucători care au cel puţin zece investiţii similare în România şi cifră de afaceri pe 2006 de cel puţin 30 de milioane de euro. Astfel, doar Kaufland a participat la licitaţie. Germanii au fost desemnaţi câştigători, stadionul fiind adjudecat cu preţul de pornire a licitaţiei 7.552.984 RON, sumă la care s-a mai adăugat primul pas de licitare de 75.000 RON. Adică în total aproximativ două milioane de euro.

Rafturi cu marfă în locul driblingurilor

Conform caietului de sarcini, concernul are obligaţia ca, după primirea autorizaţiei de construcţie, să ridice hipermarketul în cel mult doi ani de zile şi să îmbunătăţească zona din punct de vedere urbanistic. Problemele pentru Kaufland de abia acum încep, pentru că retailerul va trebui să se înzestreze cu foarte multă răbdare dacă vrea să respecte legea, care oricum a fost puţin "şifonată" cu ajutorul edililor-şefi ai oraşului.

Potrivit articolului 79 din Legea educaţiei fizice şi sportului, schimbarea destinaţiei unor baze aparţinând domeniului public sau privat al statului sau unităţilor administrative teritoriale se poate face numai prin hotărâre de guvern, dar şi cu construirea prealabilă a altor baze similare cu cele desfiinţate. Or, în Sighişoara nu s-a construit nici un alt stadion nou, şi nici Executivul nu a aprobat vreo hotărâre pentru proiectul din Sighişoara. Autorităţile locale ale oraşului, care ar fi trebuit să joace principalul rol de coordonare în tot proiectul Kaufland, nu şi-au asumat cartonaşul galben în faţa legii şi se ceartă cu arbitrul, riscând eliminarea. "Sigur că nu se va încălca legea pentru că în proiectul Kaufland nu se întâmplă nimic până când nu vom avea hotărârea de guvern.

În plus, după aceea, negocierile privind încheierea contractului vor înceta dacă Kaufland nu va pune la dispoziţia noastră proiectul privind construirea noii baze sportive", a declarat, pentru "Adevărul", şeful comisiei de licitaţie Sorin Savu, viceprimarul Sighişoarei. În schimb, oficialii Kaufland susţin că nu e nimic ieşit din comun în privinţa amplasării viitorului hipermaket pe stadionul oraşului Sighişoara. "Noi am cumpărat terenul acolo, suntem bucuroşi. Cu siguranţă se va rezolva totul şi cu hotărârea de guvern, pentru că noi am mai cumpărat şi cel mai vechi stadion de fotbal din România, cel din Arad, pentru un viitor hipermaket. Iar pentru această investiţie nu a fost nevoie de o altă construcţie a altui stadion", a declarat, pentru "Adevărul", directorul general al Kaufland, Gunter Grieb.

Investiţia Kaufland, contestată în justiţie

Afacerea investiţiei Kaufland a ajuns în justiţie. La începutul lunii trecute, Asociaţia Sighişoara Durabilă a înaintat o cerere în contencios administrativ privind contestarea vânzării stadionului. "În toată această investiţie, nu se respectă nimic din Legea sportului. După cum bine aţi constatat, nu s-a ridicat o nouă bază sportivă a oraşului, şi nici hotărâre de guvern nu există. Şi nici nu se va face nimic", susţine Hans Hedrich, reprezentantul Asociaţiei Sighişoara Durabilă.

"Toată lumea vrea în Sighişoara decât terenul de fotbal, pentru că este la şosea. Şi, în plus, nu mai puteam finanţa fotbalul pentru că nu era rentabil. "

Ioan Dorin Dăneşan

primarul oraşului Sighişoara

Afaceri marca Penny Market în zona istorică

Un alt investitor de marcă german din retailul autohton, Penny Market, a decis să construiască magazinul din Sighişoara taman în zona istorică a oraşului. "Ce, domnule, de exemplu, în Germania nu se construieşte în zonele istorice? Acolo unde Penny Market a ridicat marketul nu este zonă istorică. Acolo era fabrică de şoareci, înainte domnule! Cei de la societate au venit cu toate avizele necesare, iar noi le-am dat autorizaţie de construcţie", a precizat, pentru "Adevărul", primarul Sighişoarei, Dorin Dăneşan.

Chiar dacă nu am reuşit să obţinem o poziţie de la reprezentanţii Penny Market, de altă părere s-a dovedit a fi însă Inspectoratul Judeţean de Poliţie, care arată, în urma analizării cazului, că supermaketul este construit taman în interiorul zonei istorice, în vecinătatea imediată a acestuia aflându-se chiar un imobil monument istoric, despre care surse din cadrul primăriei Sighişoara susţin că se vrea a fi dărâmată pentru lărgirea parcării magazinului. Mai mult ofiţerii de poliţie specializaţi în probleme de patrimoniu au constatat că nici certificatul de urbanism emis de Primăria Sighişoara nu respectă prevederile legale, pentru că hala ridicată în zonă "nu se integrează în coerenţa generală a zonei".

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite