Preţurile cresc la stat mai mult decât la privat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tarifele practicate de autorităţi, în special de cele locale, cresc mai mult decât media naţională a scumpirilor, ridicând rata inflaţiei din România la cele mai înalte cote. Preţurile reglementate la gaze, salubritate, curent electric sau transporturi au crescut mai mult decât cele de pe piaţa liberă, arată Consiliul Concurenţei.

Ponderea produselor şi serviciilor cu preţuri administrate în totalul coşului de consum, care măsoară rata inflaţiei, este semnificativă (16,3% în anul 2010, nivel care plasează România pe locul al treilea în UE), se arată în raportul „Provocările pieţei unice şi concurenţa în sectoarele sensibile", lansat ieri de Consiliul Concurenţei.

Citeşte aici raportul realizat de Consiliul Concurenţei

Tarifele CFR, sub semnul întrebării

De asemenea, o parte din produsele şi serviciile care au preţuri administrate „determină reacţii în lanţ asupra altor preţuri din economie (de exemplu, preţul gazelor naturale), ceea ce înseamnă că modificarea preţurilor administrate induce schimbări ale aşteptărilor cu privire la nivelul viitor al preţurilor". „Utilitatea continuării politicii de administrare a preţului la transportul de călători pe calea ferată este dificil de susţinut. În primul rând, aceasta descurajează disciplina financiară la nivel de companie, cu consecinţe negative asupra dezvoltării sale.

În al doilea rând, administrarea preţului nu se adresează unui monopol în domeniu, pentru că există concurenţă, fiind active şi alte companii care transportă călători pe liniile deţinute de compania CFR Infrastructură", arată autorii analizei. Totodată, în acest caz, „administrarea preţului nu constituie o politică socială, deoarece impactul majorării preţului asupra anticipărilor inflaţioniste este mai dăunător decât protecţia obţinută pentru un număr limitat de utilizatori". Raportul mai arată că majorările de preţuri administrate mai mari decât cele de pe pieţele libere demonstrează că „autorităţile de reglementare nu au forţa necesară pentru a impune agenţilor economici criterii de eficienţă economică".

De ce nu intervine Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei are dreptul să intervină pe aceste pieţe „atunci când există indicii privind eventuale practici anticoncurenţiale".Totuşi, dacă practicile anticoncurenţiale sunt determinate de implicarea directă a statului în politica de preţuri, „autoritatea de concurenţă poate întâmpina dificultăţi în a le proba", precizează autorii analizei. În opinia acestora, preţurile administrate pot afecta negativ creşterea economică şi pot determina atât creşterea inflaţiei, cât şi scăderea investiţiilor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite