Preţurile din tranzacţiile cu electricitate de pe Bursă, la vedere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bursa de electricitate românească se apropie de bursele europene, afişând preţurile cu care se tranzacţionează electricitatea Toate preţurile din tranzacţiile cu electricitate

Bursa de electricitate românească se apropie de bursele europene, afişând preţurile cu care se tranzacţionează electricitatea

Toate preţurile din tranzacţiile cu electricitate încheiate pe piaţa contractelor bilaterale a Bursei administrate de OPCOM vor fi făcute publice, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a energiei. Cum toţi producătorii trebuie să vândă energia disponibilă doar prin Bursă, acest lucru va crea, în timp, transparenţa de care piaţa are nevoie.

"OPCOM (operatorul Bursei de energie - n.r.), la solicitarea mea, a primit de la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) acceptul de a publica preţurile. Dacă se tranzacţionează pe Bursă, preţul este cel de piaţă şi nu mai există băieţi deştepţi. (…) Pe pieţele bursiere, preţuri din acelea din Ali Baba şi cei 40 de hoţi nu mai există", a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, Varujan Vosganian, ministrul economiei şi comerţului. Potrivit ministrului, preţurile vor fi publicate pentru tranzacţiile desfăşurate începând cu intrarea în vigoare a noii legi a energiei, la 23 februarie, însă, la cerere, preţurile vor putea fi cunoscute şi mai devreme.

30% din energie, blocată în contracte negociate direct

Deşi publicarea preţului pentru contractele încheiate pe PCCB este un pas înainte, trebuie luat în calcul că un control asupra preţurilor va exista, în viitorul apropiat, doar pentru o mică parte din piaţa de energie. Şi aceasta pentru că, în prezent, 40% din producţia de energie este destinată sectorului captiv, incluzând consumatorii casnici, iar 30% se vinde pe contractele negociate direct, în anii anteriori, la preţuri "secretizate". Pentru tranzacţiile pe Bursă mai este disponibilă o cantitate mică - 7-8% pe piaţa contractelor bilaterale şi 12-15% din energie pe piaţa pentru ziua următoare şi piaţa de echilibrare. "Acest 7-8% pe contracte bilaterale va creşte în timp şi în câţiva ani va ajunge să acopere 40-50% din totalul energiei", a precizat ministrul.

Pe bursele europene se cunoaşte preţul

În prezent, pe Piaţa Centralizată a Contractelor Bilaterale (PCCB), informaţii publice sunt participanţii la tranzacţiile cu electricitate, câştigătorul ofertei, precum şi preţul de pornire a licitaţiilor. Dacă la vânzare există un control asupra preţului, pentru că ştim sigur că Turceni, de exemplu, a vândut MWh-ul cu cel puţin 160 lei - nu ştim preţul de atribuire a ofertei, pentru că este secret -, la cumpărare lucrurile nu mai stau exact aşa. Astfel, cumpărătorul care oferă maximum 150 lei pe un MWh poate achiziţiona electricitate cu 110 lei pe MWh sau dacă vrem, şi cu 30 de lei, dacă a existat un producător sau un furnizor care să vrea să vândă la acest preţ. Deşi preţurile finale sunt cunoscute de toţi cei participanţi la licitaţie, ele nu mai sunt la dispoziţia publicului larg. Situaţia din România este complet diferită de ceea ce se întâmplă pe bursele europene, unde nu se cunosc ofertanţii, dar preţurile sunt publice, dacă nu pe tranzacţie, măcar ca medie zilnică/lunară.

Electrica este nevoită să importe

Pe PCCB, preţul mediu de tranzacţionare a energie pentru 2006 a fost de 130 lei pe MWh, în timp ce pentru 2007, preţul a urcat la 159 lei. Această creştere de preţ se datorează şi faptului că există puţină energie disponibilă a fi vândută prin Bursă, în timp ce numărul furnizorilor creşte.

De altfel, din cauza preţului ridicat de pe PCCB (Turceni vinde acum cu cel puţin 170 lei/MWh), Electrica nu a reuşit să cumpere electricitate, pentru că era dispusă să dea în jur de 160 de lei/MWh, deşi a depus mai multe oferte în acest sens. Astfel, compania de stat nu mai are energie electrică disponibilă, pentru livrările pe piaţa liberă după data de 31 martie 2007. Deşi, la sfârşitul anului trecut, ministrul economiei a dat un ordin prin care a obligat producătorii să îşi prelungească contractele cu Electrica, Vosganian a declarat, ieri, că nu va mai da un astfel de ordin. "Am făcut un gest către Electrica, când i-am dat această posibilitate. Electrica trebuie să ştie că, de la 1 aprilie, este un furnizor ca oricare altul", a spus Vosganian.

Fără a oferi mai multe detalii, reprezentanţii Electrica au declarat că vor importa o parte din necesarul de energie electrică, prin intermediul unui consorţiu din zona estică.

Pe pieţele bursiere, preţuri din acelea din Ali Baba şi cei 40 de hoţi nu mai există
Varujan Vosganian
ministrul economiei şi comerţului

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite