Preţurile tind să o ia înaintea salariilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 40% din angajaţi consideră salariile egale sau mai mici decât cele de anul trecut Statistica spune că salariile au crescut rapid în ultimul an. Analiştii consideră că presiunea

Peste 40% din angajaţi consideră salariile egale sau mai mici decât cele de anul trecut

Statistica spune că salariile au crescut rapid în ultimul an. Analiştii consideră că presiunea inflaţionistă se datorează consumului, însă angajaţii spun că situaţia s-a deteriorat.

În ciuda creşterilor salariale consemnate de statistică, percepţia angajaţilor privind evoluţia veniturilor din ultimul an este mai degrabă pesimistă.

Datele oficiale arată o creştere a câştigului salarial mediu net de 26% în luna iulie din acest an, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, până la 1.308 lei sau 365 euro, pe fondul avansului rapid al salariilor din industrie şi unele servicii.

Inflaţia a ras 10% din creşterea salarială

În termeni reali, ţinând cont de inflaţia din intervalul analizat, salariul mediu net a crescut cu 15,4% în iulie 2008 faţă de aceeaşi lună din vara lui 2007. Cu toate aceastea, peste un sfert (25,2%) din români spun că au salarii la fel ca anul trecut, iar 17,5% susţin că încasează lunar mai puţini bani decât în august 2007, arată un sondaj efectuat de BestJobs, în rândul a 1.022 persoane, în perioada 25 august - 26 august 2008.

Doar 57,3% din cei care au răspuns chestionarului spun că salariul lor a crescut în luna august 2008 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce 21% consideră că venitul lor a crescut cu mai mult de o treime.

În concordanţă cu datele statisticii se înscriu doar 12,5% din repondenţi care au declarat că încasează mai mult faţă de luna august a anului trecut cu peste 10%, dar nu mai mult de 20%, iar 16,5% din angajaţi susţin că salariul lor a crescut în ultimul an cu mai puţin de 10%.

Cu toate că sondajul efectuat de BestJobs nu cuprinde un eşantion reprezentativ, surprinde proporţia foarte mare a celor care consideră că veniturile lor au scăzut sau sunt egale cu cele de anul trecut.

Cei mai afectaţi sunt cei cu venituri mici

Inflaţia care a depăşit 9%, suprapusă cu deprecierea leului, după ce în prima parte a anului 2007 crescuse semnificativ în raport cu euro generează această percepţie. "Cei care resimt mai mult creşterea costului vieţii sunt angajaţii cu salariile mici din economie", a precizat Gabriel Biriş, managing partner al firmei Biriş Goran.

Calculul inflaţiei se bazează pe baza unui coş de consum de bunuri şi servicii care în prezent datează din 2006. Este foarte posibil ca în ultimii doi ani structura acestuia să se fi schimbat mai rapid, ceea ce ar face ca într-adevăr inflaţia reală să fie mai mare decât cea calculată de institutul de statistică.

Domeniile care au cea mai rapidă ascensiune sunt şi locurile unde salariile au crescut mult mai rapid decât media naţională. Lipsa de personal a făcut ca salariul mediu din construcţii să ajungă la 450 de euro până la sfârşitul anului, urmând ca anul viitor să urce până la 500 - 550 de euro.

"Este foarte probabil ca la sfârşitul acestui an salariul mediu net al unui muncitor din construcţii să ajungă la 450 de euro şi sunt şanse ridicate ca în 2009, salariul mediu net lunar din construcţii să ajungă la 500-550 de euro", declară Laurenţiu Plosceanu, preşedintele ARACO. În luna iulie, salariul mediu net al angajaţilor din construcţii a fost de 1.108 lei (307 de euro), potrivit datelor INS.

Salariile cresc mai repede pe hârtie

Inflaţia şi devalorizarea monedei naţionale sunt principalii factori ce au erodat veniturile salariale.

Restanţele la creditele contracte sunt de 500 milioane de euro la sfârşitul lunii iulie, în creştere cu 120% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Angajaţii din construcţii vor avea anul viitor venituri salariale medii de aproximativ 500 de euro, cât colegii lor din Polonia şi Ungaria.

Cele mai mari salarii medii se consemnează în transporturile aeriene (893 euro), iar cele mai mici sunt cele ale muncitorilor forestieri (203 euro), în timp ce salariul minim net este de 138 de euro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite