Preţurile locuinţelor vechi, în cădere liberă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pretenţiile proprietarilor de locuinţe vechi cunosc în această perioadă corecţii serioase. Potrivit datelor monitorizate de site-ul anunturiparticulari.ro, "preţurile au scăzut în luna

Pretenţiile proprietarilor de locuinţe vechi cunosc în această perioadă corecţii serioase. Potrivit datelor monitorizate de site-ul anunturiparticulari.ro, "preţurile au scăzut în luna iunie cu procente cuprinse între 1,5% şi 6,2% faţă de luna mai".

Şi Valentin Cristea, director al agenţiei imobiliare Crivalex, admite că preţurile fac paşi serioşi înapoi. "Cred că un apartament de pe segmentul vechi a pierdut, în medie, 20% din valoarea cu care ar fi putut fi tranzacţionat în luna ianuarie a acestui an", afirmă Cristea.

Peste 3.700 de apartamente vechi sunt scoase în acest moment la vânzare în Bucureşti. Cifra este una record, numărul proprietarilor care doresc să vândă aproape dublându-se în luna iunie faţă de mai.

Proprietarii aruncă pe piaţă tot mai multe proprietăţi, la preţuri tot mai mici

Peste 3.700 de apartamente vechi la vânzare în Bucureşti. Cifra este una record, numărul proprietarilor care doresc să vândă aproape dublându-se în luna iunie faţă de mai.

Potrivit datelor monitorizate de site-ul anunturiparticulari.ro, pretenţiile financiare ale proprietarilor "au scăzut în luna iunie cu procente cuprinse între 1,5% şi 6,2% faţă de luna mai".

Şi Valentin Cristea, director al agenţiei imobiliare Crivalex, admite că oferta a explodat şi că preţurile fac paşi serioşi înapoi.

"Cred că un imobil de pe segmentul vechi a pierdut, în medie, 20% din valoarea cu care ar fi putut fi tranzacţionat în luna ianuarie a acestui an", afirmă Cristea.

An prost în real-estate

Asistăm la o evoluţie fără precedent în scurta istorie a pieţei imobiliare româneşti. "Acesta este cel mai prost an în ceea ce priveşte tranzacţiile.

Din 2003, anul în care creditul imobiliar a devenit cu adevărat funcţional, nu ne-am mai întâlnit cu o ofertă atât de mare şi cu o cere atât de mică. În luna iunie, agenţia pe care o conduc a intermediat vânzarea a doar patru apartamente, iar noi ne numărăm printre cei care au avut succes în această perioadă", spune reprezentantul Crivalex.

Pretenţiile proprietarilor sunt însă cu mult peste cele avute anul trecut. Preţul unei garsoniere a scăzut faţă de luna mai cu 5%, de la un preţ mediu de 76.000 de euro la unul de 72.000 de euro, se arată într-un comunicat al administratorilor site-ului anunturiparticulari.ro.

Similar, pentru un apartament de trei camere, proprietarii solicită în luna iunie un preţ mediu de 148.000 de euro, cu 4.000 de euro mai puţin decât în luna precedentă.

Cea mai mare scădere, de 6,2%, a fost înregistrată pentru apartamentele cu patru camere. Preţul mediu al unui apartament a scăzut de la 192.000 euro, în luna mai, la 180.000 de euro, în luna iunie, dar valoarea de piaţă este în continuare cu 20% mai mare decât în aceeaşi lună din anul trecut.

Sectorul 1, liderul deprecierilor

Pretenţiile proprietarilor de apartamente vechi din Capitală au crescut în ultimii ani simultan cu preţurile locuinţelor noi. În prezent, lucrurile nu mai stau însă aşa.

Până şi apartamentele noi au intrat în era stagnărilor. Indicele BREI, calculat de compania de consultanţă imobiliară Colliers International, pentru luna iunie a anului în curs, înregistrează aceeaşi valoare ca şi în mai, de 1.909 euro pe metru pătrat.

BREI-V, indicele apartamentelor vechi, coboară în iunie până la nivelul de 1.794 de euro pe metru pătrat, cu nouă unităţi mai puţin decât în luna precedentă. "Aceste mici fluctuaţii sunt mai degrabă caracteristice unei perioade de stagnare a pieţei", susţin analiştii Colliers.

120.000 euro, preţ pentru clasa medie

Cele mai severe corecţii pe segmentul vechi au fost înregistrate în sectorul 1 al Capitalei. Preţurile au scăzut luna trecută cu şapte procente, până aproape de pragul de 2.000 de euro pe metru pătrat.

Şi în sectoarele 2 şi 5, apartamentele s-au devalorizat de la o lună la alta cu trei procente. Creşteri uşoare, cuprinse între unu şi trei procente, au fost consemnate în celelalte zone ale Capitalei. Maximum de preţ, de 2.061 de euro pe metru pătrat, este înregistrat în continuare în sectorul 1.

Ce se întâmplă însă cu valoarea de tranzacţionare a locuinţelor vechi? "Apartamente vechi vor reuşi să se vândă doar în momentul în care preţul va fi ajustat la nivelul suportat de piaţă", consideră Gabriel Alexandru, vicepreşedinte Century21.

Acesta ar putea fi atins până la sfârşitul anului, când preţurile pe segmentul vechi vor mai scădea cu aproximativ 10%. În prezent, puterea de cumpărare a românului din clasa medie este de 100.000-120.000 de euro, spune Alexandru.

Apartamente vechi se vor vinde doar când preţul va fi ajustat la nivelul suportat de piaţă
Gabriel Alexandru, vicepreşedinte Century21

Fluctuaţiile sunt mai degrabă caracteristice unei perioade de stagnare a pieţei
Călin Bucur, coordonator BREI Colliers International

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite