Preturile apartamentelor vor scadea usor in perioada imediat urmatoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauza preturilor ridicate ale apartamentelor, romanii se orienteaza catre cumpararea sau constructia de case

Preturile la apartamente vor scadea usor in perioada urmatoare, sustin agentii imobiliari. "In prezent se constata un echilibru al preturilor pe aceasta piata, fara oscilatii semnificative. Am putea asista si la o usoara scadere, dar mult sub nivelul cresterii de anul trecut. Lumea nici nu prea stie ce sa faca, este putin dezorientata. Pe piata, apar doar ofertele celor care sunt nevoiti sa vanda, ceea ce face ca oferta sa fie in continuare redusa", ne-a declarat Radu Moldoveanu, reprezentantul agentiei Top Imobil 3M. Si nivelul cererii a inceput sa se reduca, motivul fiind, in primul rand, inasprirea conditiilor de obtinere a creditelor ipotecare. "Normele BNR au avut un efect de franare a cererii pentru creditele ipotecare, ceea ce s-a repercutat asupra numarului de tranzactii de pe piata", ne-a mai declarat sursa citata. Preturile pe piata raman insa destul de ridicate, ceea ce, potrivit agentilor imobiliari, a determinat reorientarea cererii catre cumpararea de case. "Cumparatorii si-au dat seama ca daca mai adauga o anumita suma, nu foarte mare, la pretul platit pe un apartament ar putea sa-si cumpere o casa", spune Jack Airabedian, reprezentantul companiei Casa ta. Acest lucru nu a determinat insa cresterea preturilor la case, acestea fiind influentate doar de evolutia cursului euro/dolar, explica agentul imobiliar. El mai spune ca, pe de alta parte, a crescut numarul celor care doresc sa-si faca singuri, pe gustul lor si in regie proprie o casa. Astfel ca aceasta tendinta a determinat o crestere a preturilor la terenuri, in zone precum Baneasa, Bucurestii Noi preturile crescand cu pana la 20 la suta. In ce priveste normele Bancii Nationale, agentii imobiliari sunt optimisti, avand convingerea ca bancile se vor gandi la facilitati si servicii care sa compenseze restrictiile legii. "Bancile se vor adapta situatiei, sa nu uitam ca acest tip de credit este foarte important pentru o banca. Va aparea probabil pe langa creditul imobiliar si leasingul imobiliar. Aceste doua modalitati de finantare nu trebuie sa urmareasca ad litteram normele BNR", mentioneaza sursele citate. Pe termen lung si in perspectiva aderarii la Uniunea Europeana, specialistii spun ca preturile locuintelor vor creste pana se va ajunge la alinierea acestora la nivelul european. In prezent, preturile la apartamente, sustin agentii imobiliari, sunt mult sub cele din tarile europene. Astfel o garsoniera poate fi cumparata la preturi intre 16.000 de euro si 30.000 de euro, un apartament cu 2 camere cu 20.000 de euro si de cel mult 60.000 de euro, in timp ce trei se cumpara cu 28.000-40.000 euro in zone marginase si cu pana la 80.000 de euro in zone ultracentrale. In ce priveste preturile la terenuri, acestea variaza in functie de zona, de ce se construieste in zona respectiva si de facilitatile oferite. Asadar, un metru patrat de teren in Pantelimon costa intre 10-20 euro, in timp ce in Pipera preturile sunt duble sau chiar triple, ajungad pana la 60 de euro pe metrul patrat, iar in centru, respectiv zona Dorobanti, Calea Victoriei sau Arcul de Triumf preturile ajung si la fabuloasa suma de 700 de euro pentru fiecare metru patrat.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite