„Preţul kilometrului de autostradă e scandalos”

Nicolae Noica, fost deţinător al portofoliului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, avertizează asupra majorărilor nejustificate de preţ, operate de către companiile constructoare pentru realizarea autostrăzilor din România. El susţine că astfel de situaţii apar din cauza lipsei de responsabilitate a unora dintre reprezentanţii statului şi reaminteşte că un contract pe bani publici trebuie să fie la dispoziţia orică

CARTE DE VIZITĂ

•    S-a născut la 7 iulie 1943.

•    A absolvit Facultatea de Construcţii Civile şi Industriale din Bucureşti.

•     Inginer inspector de specialitate la Institutul Central de Cercetare şi Proiectare Construcţii (1988-1990).

•    Cadru asociat la Facultatea de Construcţii Civile şi Industriale - Catedra de Statistica Construcţiilor (1972-1990).

•    Ministru al Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului (1996-2000).

•    Membru al Comitetului de Conducere al PNŢCD în perioada guvernării CDR.

•    Membru al Adunării Naţionale Bisericeşti şi al Consiliului Naţional Bisericesc.

- Adevărul: Cum vi se par preţurile avansate pentru construcţia unui kilometru de autostradă?

- Nicolae Noica: I-am rugat pe unii dintre cei mai buni specialişti din România in construcţia de autostrăzi să-mi calculeze la cât se ridică kilometrul realizat la şes şi a ieşit în jur de trei milioane de euro. În zona de deal, preţul a ieşit în jur de 7-8 milioane de euro/km, iar în zona de munte - 10-12 milioane de euro/km.

 Ceea ce este foarte grav la ora actuală este situaţia Autostrăzii Bechtel. Este o firmă de consultanţă care a venit să ne dea lecţii, deşi în 2004 spunea: kilometrul pe ruta Comarnic-Braşov este de 10 milioane de euro, conform studiului de fezabilitate. În 2008 ne spune că a crescut la 25 milioane de euro/km, afirmând că s-au scumpit materialele şi că preţul terenurilor este mai mare.

Este imposibil să se dubleze preţul! În al doilea rând, o astfel de firmă de consultanţă, care mă reprezintă pe mine ca stat, nu poate să-şi permită să facă un studiu de fezabilitate, să-mi dea o valoare şi pe urmă să o schimbe.

- Problema cu preţul terenurilor nu era treaba lor...

- Eu admit şi chestiunea asta, dar problema gravă aici este că autostrăzile sunt lucrări publice, deci se plătesc din bani publici şi trebuie să existe transparenţă. Înainte de a începe o lucrare, se fac nişte indicatori tehnici, studiu de fezabilitate care se aprobă de către guvern şi se publică în Monitorul Oficial.

- Vi se pare firească decizia de secretizare a contractului cu Bechtel?

- Un contract pe bani publici nu are clauză de confidenţialitate. Acesta trebuie pus la dispoziţia celor interesaţi. O asemenea clauză duce la aceste preţuri scandaloase şi nu rezolvă treburile. Mai grav, aducem tot felul de firme din exterior, fără să avem în vedere protecţia firmelor româneşti.

Nu se poate să continuăm în felul acesta, fiindcă lucrurile deraiază. Autostrada Drajna-Feteşti, zonă de şes, de la km 36 la km 95, inclusiv pasajele, a costat 2,7 milioane de euro. Bucureşti-Moara Vlăsiei a costat 7 milioane de euro, Moara Vlăsiei-Ploieşti – 5 milioane de euro. Nicăieri preţul nu trece peste 5-7 milioane de euro.

De acord să se ajungă la 15 milioane de euro/km într-o zonă muntoasă, unde avem tuneluri, dar când raportezi la o lungime de 400 de km, cum discutăm acum, preţul pe kilometru nu poate să depăşească 6-7 milioane de euro. Îmi amintesc că în 2002-2003, când au început primele tratative, era PSD la putere şi s-a lansat suma de 2,5 miliarde de euro pentru Autostrada Bechtel. Mie mi s-a părut enorm. Ca mai târziu să aflu că a crescut la 4 miliarde, iar acum se vehiculează preţul de 6 miliarde de euro.

„De acord să se ajungă la 15 milioane de euro/km într-o zonă muntoasă, unde avem tuneluri, dar când raportezi la o lungime de 400 de km, cum discutăm acum, preţul pe kilometru nu poate să depăşească 6-7 milioane de euro”

- În alte ţări cum s-a procedat, după informaţiile dumneavoastră?

- Croaţii, de pildă, au făcut autostrăzi cu 5-7 milioane de euro/km, deşi acolo terenul este foarte accidentat. Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi, care este companie a statului român, trebuie să pună pe masă toate documentele. În momentul în care ai făcut un astfel de contract, tu stabileşti nişte termene, suma de bani şi calitatea.

Conceptul modern de calitate pe care-l vehiculează toată străinătatea este un celebru triunghi – banii, exigenţele şi timpul. Dacă îmi daţi o casă veche dinainte de 1940, v-o pot consolida să fie cazemată, dar va costa de 20 de ori mai mult decât dacă aş consolida 20 de case la nivelul de a nu se prăbuşi. Când eram la minister, m-am gândit dacă să protejez ca să nu se dărâme sau dacă să consolidez ca să fie cazemată.

Au fost foarte multe discuţii, puncte de vedere diferite şi, la un moment dat, fiind şi la catedra de seismologie şi istoria construcţiilor, am spus că facem consolidare, că e o decizie de natură politică în domeniu. Şi îmi asum o anumită responsabilitate, fiind conştient că nu se va întâmpla să se prăbuşească casa.

- La noi, multe lucrări merg foarte greu din cauza procedurilor de expropriere. Un proprietar poate să ţină blocată o lucrare pe termen nedeterminat. Cum se procedează în alte state?

- Înainte de 1948, lucrurile erau foarte clare. Era stabilită o anumită suprafaţă pentru o construcţie şi se aprecia valoarea ei la valoarea de piaţă, nemaicomentându-se nimic. Ăştia erau banii care se plăteau pentru că, dacă începeau negocieri, lucrurile nu mergeau bine.

- Şi dacă proprietarul era nemulţumit?

- Nu putea să fie nemulţumit pentru că se făcea un calcul corect şi ăsta era preţul care se plătea la toată lumea. Evaluările erau corecte! Acum se exagerează. Metrul pătrat pentru locuinţe la Călăraşi ajunge la 10 euro, iar în Bucureşti - de la 2.000-3.000 de euro în sus. Aici, lucrurile nu sunt în regulă şi statul trebuie să-şi asume din nou o anumită responsabilitate.

- Dumneavoastră cum aţi face legea exproprierilor în momentul de faţă?

- Sub forma asta. În momentul în care am un traseu şi o anumită suprafaţă, fac o evaluare, cât mă costă toată lucrarea, cât pot să aloc eu în plus faţă de asta şi atunci fac suprafaţa de teren pe care o expropriez pentru utilitate publică. Acum toată lumea află zonele respective, cumpără terenul la un preţ mic şi apoi încearcă să-l ridice.

„ANL-ul a fost gândit pentru introducerea creditului ipotecar”

- Ce s-a întâmplat cu proiectul ANL de s-a abătut de la varianta iniţială?

- Iniţial, Agenţia Naţională de Locuinţe a fost gândită după sistemul care a fost în România în 1910, când erau societăţi pentru construcţii. Aici s-au stabilit nişte facilităţi: preţul ferm al apartamentului, pentru ca omul să ştie cât îl costă pe o anumită durată.

Se punea la dispoziţie terenul. Apoi, toate construcţiile de locuinţe după 1999-2000 le-am scutit de TVA, căutând prin tot acest sistem să cobor preţul şi să le fac cât mai tentante pentru omul obişnuit. ANL-ul a fost gândit pentru introducerea creditului ipotecar, care în România nu a mai funcţionat în perioada comunistă. Am mai scos o lege a locuinţelor după sistem german.

Astăzi au trecut nişte ani şi iată, a apărut Divizia pentru Locuinţe la Raiffeisen, la BCR. Avantajul este că depui bani o perioadă de 2-3 ani până când îţi faci un anumit fond şi, atunci când ai acest fond, ţi se dă o dobândă rezonabilă, mai mică decât a pieţei, dar în momentul în care ai făcut suma pentru împrumut, ţi se acordă împrumutul cu dobânda respectivă.

- De ce credeţi că s-a ajuns la situaţia ca foarte mulţi dintre cei care au contractat locuinţe ANL să spună că au fost păcăliţi?

- ANL-ul a fost gândit să-l protejeze pe cel care vrea să-şi facă o casă. S-a trecut peste ideea că aceste case sunt pentru tinerii sub 35 de ani. Au început să fie preferaţi cei care au dat toţi banii odată, dar ANL-ul nu a fost făcut pentru aşa ceva. În plus, s-au angajat o serie de terenuri fără să se discute cu autorităţile locale din punctul de vedere al resurselor lor pentru utilităţile respective, şi atunci toate aceste lucruri au dus la bulversare.

Şi a mai apărut un lucru pe care eu îl consider total incorect pentru o societate care vrea să fie democratică şi care vrea să se dezvolte în baza economiei de piaţă. Şi anume acea idee care a fost vehiculată începând din 2001, a construirii de case pentru tineret pe banii statului şi pentru închiriere. Or, aici a fost marea problemă.

Închirierea se făcea pe anumite preferinţe, iar în al doilea rând, cei care nu erau proprietari nu aveau grijă de case. Eu zic că sistemul Agenţiei Naţionale de Locuinţe este foarte bun, dar el trebuie respectat şi  aplicat cu foarte mare rigurozitate.

- Am sesizat o nuanţă diplomatică în exprimarea dumneavoastră. Practic, despre ce a fost vorba - lipsa voinţei politice, grupurile de interese din jurul acestor imobile, incompetenţa?

- Da. Cei care au fost puşi să se ocupe de ANL aveau o legislaţie pe care trebuiau să o aplice. Preţul ferm, scutirea de TVA, or, acestea sunt elemente de voinţă politică. Acum aflu că la ANL au crescut salariile funcţionarilor, printr-o ordonanţă, de patru ori.

Pentru ce? Pe vremea mea, consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale de Locuinţe era alcătuit din specialişti de la bancă, de la ministere, de la Ministerul Muncii. Acum, acest consiliu a dispărut, problema TVA-ului a fost anulată, problema preţului ferm a fost anulată. Preţul ferm trebuia să rămână pentru că inflaţia a scăzut. Argumentul că euro creşte este fictiv.

- Cum credeţi că va evolua piaţa imobiliară în România, în următoarea perioadă?

- Convingerea mea este că piaţa imobiliară nu va fi atinsă de ceea ce se întâmplă pentru că noi am umflat mai mult decât trebuie preţul. O construcţie - structura plus finisajele medii - nu poate să depăşească suma de 600 de euro/mp. Sigur că aici se pune problema terenului şi de multe ori am avut discuţii cu investitori străini.

 Să facem o socoteală simplă: în momentul în care le-am dat terenul cu 2.000 de euro/mp, fac un bloc de zece nivele şi înseamnă că metrul pătrat de apartament este 200 de euro. Mai câştigă şi el un 20%. Şi eu cred că situaţia asta economică şi inflaţia vor face să coboare foarte mult aceste preţuri.

„Autostrada atrage circulaţia, nu circulaţia creează autostrada”

- Revenind la problema infrastructurii, de ce pe durata mandatului dumneavoastră nu s-a reuşit construirea câtorva kilometri de autostradă?

- Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului din timpul meu se ocupa numai de construcţii de locuinţe, de amenajări, de planuri de urbanism, de problemele alimentării cu apă.

Problema construcţiei de drumuri naţionale şi autostrăzi era la Ministerul Transporturilor, or, eu am făcut intervenţii scrise la preşedintele Constantinescu, cerând să se înţeleagă că autostrada şi drumurile sunt lucrări publice şi trebuie să revină Ministerului Lucrărilor Publice. Din nou, elementele şi interesele politice au făcut imposibil acest lucru.

- Ministrul Transporturilor de la acea vreme spunea că România nu are nevoie de autostrăzi...

- De multe ori, dumnealui a făcut această afirmaţie. Dacă la nivelul ministerului spui aşa ceva, vă închipuiţi... Argumentul era că nu este circulaţie. Trebuie să înţelegem un lucru: autostrada atrage circulaţia, nu circulaţia creează autostrada. Sunt chestiuni elementare care încet, încet au fost impuse de străinătate.

Numai aşa s-a trecut la situaţia actuală care, însă, din punctul de vedere al execuţiei autostrăzilor, este rămasă foarte în urmă. Nu este urmărită cu eficienţă. Nu avem o strategie de dezvoltare a construcţiei de drumuri şi autostrăzi pe o perioadă de 20 de ani. Aceasta trebuie să fie obligatorie pentru fiecare guvern.

- Vom reuşi să atragem bani europeni pentru a ne rezolva problemele de infrastructură?

- Eu consider că se pot atrage fondurile cu o singură condiţie: aceea de a prezenta nişte proiecte serioase şi de a materializa lucrurile. De Coridorul 4 - Sibiu-Deva-Arad - nu se mai discută. Se disuctă de Autostrada Bechtel. Cât am fost la minister, m-am preocupat de drumurile comunale. Atunci a fost primul program de drumuri care s-a adresat satului românesc.

Am scos o hotărâre de guvern şi s-au făcut câte 1.000 de km de drumuri comunale. Dar trebuie să fim foarte atenţi: starea drumurilor comunale este foarte gravă. Sunt aproape 70.000 de km de drumuri de pământ, care trebuie făcute în condiţii civilizate.

- Proiectele care le-aţi început la minister nu au fost continuate?

- Nu. Aici a fost marea eroare care s-a făcut! În anul 2001, neînţelegându-se problema lucrărilor publice şi amenajării teritoriale, a fost desfiinţat MLPAT şi a trecut ca departament la Ministerul Transporturilor. Toată responsabilitatea a avut-o domnul Mitrea.

Problema Agenţiei Naţionale de Locuinţe s-a continuat, dar ea a fost complet diminuată prin eliminarea prevederilor ferme din lege şi prin apariţia acestui program de construcţii de locuinţe pentru închiriere către tineri pe banii statului. A continuat şi programul de pietruire de drumuri, dar într-un ritm foarte lent. Eu ajunsesem să aloc în anul 2000 circa 1.000 de miliarde de lei. În anii următori suma nu depăşea 300-400 de milioane de lei.

„De la lipsa de responsabilitate ajungem la corupţie”

- Aţi văzut toată agitaţia din jurul contractului cu Bechtel. Se spune că este un contract atât de prost încât niciun guvern nu l-ar fi putut încheia în forma aceasta.

- Sunt total împotriva acestui „se spune” şi de aceea afirm că, fiind vorba despre un contract pe bani publici, el a trebuit să fie pus la dispoziţia publicului. Sigur că e posibil ca o serie de clauze să ne fie defavorabile, dar a fost încheiat într-o anumită guvernare, a PSD.

 A venit apoi domnul Dobre de la PD, apoi domnul Berceanu, acum domnul Orban. Nimeni nu poate să analizeze aceste clauze? La începutul anilor 1900, când se executa portul Constanţa, a fost un mare contract încheiat cu o firmă din Franţa care nu a respectat termenul. Statul român a dat în judecată firma, a anulat contractul şi şi-a asumat responsabilitatea.

Acest mod de a juca ping-pong nu e benefic - Bechtel-ul spune că nu i s-a plătit, dar pe de altă parte nu a făcut decât doi kilometri. Nu se poate face o lucrare fără să existe un proiect.

Firmele acestea de consultanţă, care iau sume mari de bani, trebuie să devină responsabile. În domeniul acesta al construcţiilor şi lucrărilor publice, al autostrăzilor, al problemelor de urbanism ar trebui să vedem a cui e responsabilitatea, căci de la lipsa de responsabilitate ajungem la corupţie.

- Acest caz pare o îmbinare între lipsa de responsabilitate şi corupţie.

- Categoric. Grav este că sumele acestea de bani se pot pierde. Ce ar însemna două miliarde de euro pentru infrastructura satului românesc? 40% din populaţia noastră este acolo! Cu 2 miliarde de euro s-ar rezolva această infrastructură rurală.

- Totul ţine de neaplicarea legii penale...

- Spun de ceva vreme că trebuie să existe un control al cheltuirii banului public şi chiar am propus să se formeze un tribunal care să rezolve litigiile acestea din punct de vedere tehnic, pentru că din punct de vedere juridic durează şi nici nu se rezolvă.

 În România, lucrurile erau bine puse la punct între cele două războaie mondiale. A existat un consiliu tehnic superior în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice de atunci care aviza toate lucrările. Acolo se stabilea un preţ şi nu aveai voie să-l depăşeşti. Domnitorul Barbu Ştirbei spunea că patriotismul nu stă în cuvântări sonore şi în lucrări strălucitoare, ci în lucrări de îndelungă răbdare şi stăruinţă.

- Ungaria a reuşit, din punctul de vedere al infrastructurii, o lucrare „de îndelungă răbdare şi stăruinţă”.

- Dacă aveam o autostradă de 400 de km atunci lucrurile funcţionau mult mai bine în economie, mai ales că noi avem şi portul Constanţa. Să ştiţi că au fost diverse propuneri – „Coridorul 4”, în sudul munţilor Carpaţi, dar şi o variantă de autostradă care să urmărească Dunărea.

- Credeţi în promisiunile făcute acum, în campania electorală, potrivit cărora în următorii ani se vor realiza 1.000 de km de autostradă?

- Dacă la nivelul ţării noastre am rezolva 150 km pe an am ajunge la un anumit nivel. 100 de km e ceva mediu, 150 de km ar fi ceva bun. Vorbim de experienţă, vrem să proiectăm viitorul, dar experienţa înseamnă trecut.

 Vorbim peste tot în campaniile electorale ce vom face, ne facem programe foarte bune, dar e timpul să ne aplecăm şi asupra a ceea ce am făcut. Vreau să vă spun că am marea mulţumire că mă duc în anumite comune, sate unde lumea încă mă recunoaşte pentru că acolo s-a făcut un drum, o alimentare cu apă.

„Educaţia nu poate începe decât prin civilizarea satului”

- Insurecţia nonvalorilor sau insurecţia corupţilor, ce resimţiţi cel mai mult?

- Îmi este greu să mă pronunţ. În primul rând e o chestiune de educaţie pentru că aceia care stabilesc programele şi bugetul ar trebui să aibă această educaţie.

Toţi se trag din satul românesc şi trebuie să sprijine satul românesc pentru că, dacă vom dezvolta zona rurală, lucrurile vor exploda în bine şi în oraşe. Noi vorbim de oraşe de 20.000-30.000 de locuitori care n-au apă, căldură, canalizare, care sunt într-o situaţie mult mai gravă decât satul.

- Doar 1-2% din elevii din mediul rural ajung în facultăţi...

- Da, şi aici e o mare problemă. Cine îl reciteşte pe Rădulescu Motru vede că astea erau marile probleme. Deşi şcoala îl învaţă pe tânărul de la ţară să aibă iniţiativă, să realizeze nişte lucruri, el când termină şcoala şi rămâne în comună face doar ce face vecinul.

Or, aici trebuie o luptă permanentă pentru educaţie care nu poate începe decât prin civilizarea satului. Acest lucru nu se va realiza până nu se va înţelege că nu un guvern va rezolva problema infrastructurii, ci vreo şase guverne, în vreo 20-25 de ani.

După ce am părăsit ministerul, cumpăram ziare la un chioşc şi cel de acolo mi-a spus: „Domnule Noica, vreţi să vă spun cum văd eu guvernele? Eu vreau să-mi fac o casă, angajez un meşter, îmi face fundaţia, îmi face un metru din zidărie şi moare meşterul. Vine următorul meşter care zice că cel dinainte nu a făcut nimic bine şi strică tot.” Toate lucrurile astea ţin de mentalitate, de educaţie.

- E ceva care merge în societatea românească?

- În general scoatem în evidenţă relele, care sunt foarte pregnante la nivel politic. Dacă vom privi mai jos, lucrurile ne vor părea altfel. În sat, învăţătorul, profesorul, medicul, preotul sunt pilonii pe care ne-am sprijinit şi pe care ne vom sprijini în continuare.

Foarte important este şi pilonul credinţei! Dacă România a rămas pe poziţia care e, asta se datorează în mare măsură Bisericii. Eu sunt în Adunarea Naţională Bisericească şi am acces la nişte cifre. Avem aproximativ 12.600 de preoţi, iar călugări şi călugăriţe 8.000-9.000.

Majoritatea sunt absolvenţi de o facultate laică plus una teologică. Dar, în Bucureşti, pe Calea Victoriei, la o biserică recunoscută de toată lumea, preotul paroh, care e o somitate, are salariul de 840 de lei. E un om cu două doctorate şi cu 30 de ani vechime. Nişte stareţe de la mânăstire, persoane care au două facultăţi, primesc 500-600 de lei lunar, iar femeia de serviciu de la nu-ştiu-ce regie a ajuns să aibă 3000 de lei.

Trebuie să căutăm un echilibru şi cred că guvernul va face un lucru mare dacă va trece prin Parlament o lege a bugetarilor. Eu mă revoltam când eram în guvern şi venea ministrul Justiţiei, domnul Stoica, şi spunea că trebuie o nouă lege a salarizării pentru magistraţi. Care e deosebirea între un magistrat, un doctor care are grijă de sănătatea mea şi colegul meu constructor care dacă nu face casa bine la un cutremur te omoară? Deci, n-ar fi corect să existe un echilibru?

- La acea vreme, de ce nu aţi promovat o lege a bugetarilor?

- Am spus-o, dar din păcate nu s-a concretizat pentru că prioritatea pe care o declarăm nu o materializăm. Dar sunt sigur că, dacă guvernul Isărescu ar mai fi continuat 4 ani sau 8 ani, altfel arăta la ora actuală România. Încep să dau dreptate celor care afirmă că ar trebui un guvern de tehnocraţi pentru această perioadă.

Toţi am trecut prin funcţiile astea, lucrurile s-au decantat, nu avem voie să facem experimente, după cum s-a făcut la Ministerul Învăţământului şi cum se încearcă la alte ministere.

„Dacă guvernul Isărescu ar mai fi continuat 4 ani sau 8 ani, altfel arăta la ora actuală România. Încep să dau dreptate celor care afirmă că ar trebui un guvern de tehnocraţi pentru această perioadă.”

- Care credeţi că a fost cel mai slab cabinet pe care l-a avut România din 1989 până astăzi, din punctul de vedere al performanţelor?

- Mi-e greu să mă pronunţ. Revin la ceea ce am spus. Fiecare a făcut ceva, dar unele dintre guverne au urmărit banul mai atent pentru interesul propriu şi situaţia a devenit foarte gravă.

- Nu a existat voinţă politică pentru mişcarea lucrurilor...

- Sunt convins că, dacă ar fi existat voinţă politică, împletită cu competenţă, lucrurile ar fi funcţionat. Vă dau un argument. Au început lucrările pentru Agenţia Naţională de Locuinţe în mai 2000. În şase luni, la Braşov au terminat patru blocuri cu 120 apartamente.

Atunci când au terminat infrastructura au primit banii, când au terminat structura de rezistenţă au primit banii, deci interesul lor era să execute cât mai bine şi cât mai repede ca să-şi capete banii. Atunci inflaţia nu mai avea nicio importanţă, deşi preţul putea să fie ferm.

În Bucureşti, au început tot aşa nişte lucrări. A câştigat licitaţia o firmă, cu 600 de milioane de lei pentru un apartament de trei camere. La vremea respectivă eu am apreciat că apartamentul nu poate să depăşească 450 de milioane de lei. Am anulat licitaţia şi a venit patronul acelei firme şi mi-a spus că sunt comunist. Eu i-am spus că preţul la un apartament mediu este 450-460 de milioane.

A venit în două săptămâni, a ridicat structura, a terminat lucrarea în proporţie de 90%. Numai că eu am plecat, a venit noua guvernare şi pentru lucrările care au mai fost făcute a mai luat încă 50% din valoare. Este vorba despre locuinţele din Str. Socului.

- Dacă în 1997 s-ar fi făcut alegeri anticipate, credeţi că PNŢCD ar fi fost şi acum pe prima scenă politică?

- Sigur că ne aflam pe val şi atunci ar fi putut să existe o majoritate mai mare în Parlament. Eu nu am fost membru de partid înainte de Revoluţie. În ’90, ca orice om, am simţit nevoia să mă implic în aceste probleme şi să mă exprim. Şi a trebuit să aleg între PNL şi PNȚCD.

Ocupându-mă foarte mult de istoria construcţiilor şi ştiind că I.C. Brătianu a fost constructor, era normal să mă duc către liberali, dar m-a atras conducătorul PNŢCD, domnul Coposu, prin calm, linişte, capacitate de înţelegere, prin modul în care ştia să-ţi vorbească.

Din păcate, o serie de veleităţi ale unor conducători au dus la o situaţie neplăcută în PNŢCD. Când ţara a fost condusă de CDR, toată lumea a îndreptat vina înspre ţărănişti. Mărturisesc astăzi că acel „Contract cu România” a fost făcut în proporţie de 80% la vremea respectivă. Marea eroare a conducerii PNŢCD a fost toleranţa exagerată manifestată în raporturile politice cu ceilalţi colegi de coaliţie. Şi atunci, disensiunile şi scandalurile erau produse de aceiaşi oameni care produc şi astăzi tensiuni şi care conduc ţara.

Eu sper ca în timp românii să-şi revizuiască poziţia faţă de creştin-democraţie şi să înţeleagă că PNŢCD a fost unul dintre partidele care a făcut schimbarea în ţară.

Cel mai redutabil adversar al României

„Principalul nostru adversar suntem noi înşine. Nu înţelegem să ne schimbăm mentalitatea, continuăm cu „merge şi aşa”, cu „descurcă-te”, cu diferite compromisuri. Ne apucăm de anumite lucruri şi nu avem perseverenţa de a le duce la capăt. Eu asta le spun colaboratorilor mei, că atunci când te-ai apucat de un lucru trebuie, cu răbdare şi cu perseverenţă, să insişti pentru a-l duce la bun sfârşit.”

Briefing

1. Despre credinţă. Cred că problema aceasta a credinţei ar merita să aibă parte de o dezbatere serioasă, cu profesionişti şi să se stabilească nişte lucruri. Dacă există o identitate naţională, ea este în bună măsură lucrarea Bisericii Ortodoxe Române. Singura cale de a răzbi este credinţa. Uitaţi-vă la marile sărbători religioase. Cine sunt credincioşii? Tot oamenii simpli, cu sufletul curat, care au acumulat nişte experienţă, au văzut nişte lucruri în viaţa lor. Un intelectual extrem de deschis şi demn de toată lauda este Dan Puric pentru că a început să înţeleagă aceste lucruri trăind nişte fenomene. Nu ştiu dacă e pregătită sau nu societatea pentru o astfel de dezbatere, dar ştiu că trebuie s-o pregătim.

2. Despre impostura în societate. Uitaţi-vă cine sunt mai perseverenţi în toată această luptă. Sunt o serie de indivizi care urmăresc interese proprii, sunt agresivi şi îşi tot promovează punctele de vedere. Noi, ceilalţi, suntem exagerat de toleranţi.

O primenire se poate face în 20 de ani, dar trebuie să o începem odată! Asta se va putea face în momentul în care valoarea adevărată va fi recunoscută şi respectată. Cred că presei îi revine un rol foarte mare. Din păcate, televiziunea urmăreşte ratingul şi mai puţin problemele de educaţie, rolul de formator de opinie.

3. Starea învăţământului. Se afirmă că tinerii studenţi nu prea vin la cursuri. Nu e adevărat! La cursul acesta al meu de istorie a construcţiilor, care este opţional, se înscriu circa 100 de studenţi şi vin 80. I-am întrebat de multe ori de ce vin şi mi-au răspuns că le spun altceva, de unde vin, le prezint altă perspectivă. Sunt un mare admirator al Regelui Carol I, al monarhiei, pentru că la mentalitatea românească monarhia a fost un echilibru formidabil.

Monarhia a fost soluţia şi părerea mea este că ea trebuia să fie şi după 1990. Îmi întreb studenţii dacă ştiu de Carol I, de I. C. Brătianu, omul care a făcut România modernă, care a condus guvernele României o bună perioadă. Le explic ce a putut să facă I. C. Brătianu ca inginer constructor şi le spun  că ei sunt urmaşii lui. În momentul acela îi văd cum se îndreaptă de spate.

Se simt altfel pentru că le explic că ei sunt urmaşii unor oameni care au făcut ceva pentru ţară. Trebuie să le arătăm părţile pozitive şi să-i eliminăm pe cei care nu au educaţie şi cultură. Din păcate, câştigătorii banilor în această perioadă sunt oameni de o factură intelectuală mai joasă.

4. Despre seisme. Vrem, nu vrem, va veni şi nu suntem în stare să-l prevedem. În ’77 au murit vreo 1.000 de oameni. Mie mi-e tare teamă că s-ar putea ca numărul victimelor să ajungă la 3.000-4.000. Totuşi, nu se vor prăbuşi foarte multe case. Problema e că dacă în ’77 era primar un militar, un bun organizator, acum mi-e teamă de ce se va întâmpla după un cutremur.

Se vor putea produce accidente şi nenorociri din cauza proastei organizări. Eu am fost cel care a pus bulina roşie pe clădiri şi m-am gândit mult la măsura aceasta. Mi-am luat această responsabilitate, deşi unii au spus că am vrut să scădem preţurile imobilelor. Ce s-a făcut după 2001? S-a apelat la tot felul de experţi şi acum numărul caselor cu bulină roşie s-a ridicat la 3.000-3.500.