Preşedintele Traian Băsescu dă undă verde exporturilor de gaze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a cerut Parlamentului reexaminarea şi respingerea unei legi votate în urmă cu o lună, prin care exportul de gaze din România era interzis până la diversificarea surselor de import.

Adoptarea acestei reglementări de către Parlament constituie un impediment în realizarea liberalizării pieţei, ca obiectiv major pentru dezvoltarea principiilor concurenţiale pe piaţa Uniunii Europene", se precizează în cererea de reexaminare.

Reamintim că, la presiunile FMI, Guvernul şi-a asumat liberalizarea totală a pieţei de gaze până în 2015.

La milocul lunii decembrie, Parlamentul a aprobat un proiect de modificare a Legii gazelor nr. 351/2004, care prevede „asigurarea securităţii şi siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale prin valorificarea gazelor naturale din producţia internă numai pe piaţa internă de gaze naturale, până la diversificarea surselor de alimentare cu gaze naturale din import".

Legea trimisă acum spre reexaminare a fost votată de toate partidele din spectrul parlamentar, cu 256 de voturi "pentru", unul "împotrivă" şi trei abţineri.

Această prevedere legislativă ar fi lovit planurile Petrom, care îşi doreşte de mai mulţi ani să exporte gazele ieftine din România. Acestea au un preţ de trei ori mai mic decât cel de pe pieţele internaţionale.

Ce va însemna exportul de gaze

Petrom produce jumătate din gazele interne, iar un export al acestora ar însemna înlocuirea lor cu gaze la preţ triplu, de import. În prezent, circa 80% din consumul de gaze al României provine din producţia internă.

Momentan, exportul nu este posibil fizic, întrucât singura conductă care face legătura cu Vestul, Szeged- Arad, poate fi folosită doar pentru a aduce gaze din Ungaria în România.

Şeful statului arată că valorificarea gazelor de producţie internă doar pe piaţa din România contravine libertăţii de circulaţie a mărfurilor pe piaţa din UE, principiu prevăzut în Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.

În plus, preşedintele aminteşte de ordin mai vechi al Ministerului Economiei, ANRE şi ANRM, care prevede, de asemenea, ca gazele interne să fie valorificate pe piaţa internă şi pentru care România riscă declanşarea procedurii de infringement.

Pe de altă parte, semnalăm existenţa unei solicitări de informaţii suplimentare formulată de Comisia Europeană cu privire la Ordinul comun MECMA-ANRE-ANRM nr. 102136/530/97 din anul 2006 privind valorificarea cantităţilor de gaze naturale pe piaţa internă şi măsuri pentru întărirea disciplinei în sectorul gazelor naturale, transmisă autorităţilor române în 6 aprilie 2011.

Solicitarea de informaţii reflectă suspiciunile Comisiei Europene cu privire la un posibil efect similar restricţiilor cantitative la exportul de gaze naturale, generat de ordinul în cauză. În acest moment, Comisia Europeană examinează răspunsul formulat de autorităţile române, o posibilă urmare a acestui proces fiind declanşarea procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor de stat membru de către România", se mai arată în cererea de reexaminare.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite