Preşedintele Băncii Centrale Europene: Euro este o monedă foarte credibilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Euro este o monedă foarte credibilă, iar zona euro are un program puternic pentru a ajuta statele care se confruntă cu problema datoriilor, cum ar fi Grecia, a declarat astăzi preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet.

"În cazul Greciei, suntem în situaţia în care avem un program puternic şi suntem foarte dornici să controlăm implementarea reformelor. Părerea mea este că programul va funcţiona", a explicat şeful BCE, într-un interviu acordat televiziunii Russia Today.

Inflaţia în zona euro este în prezent de 1,98%, in conformitate cu definiţia BCE a stabilităţii preţurilor, relatează Agerpres

"Investiţiile europene sunt atractive, am spus întotdeauna că euro este o monedă foarte credibilă. Stabilitatea preţurilor rămâne principalul obiectiv al BCE", a atras atenţia bancherul.

"Pentru a asigura redresarea continuă a zonei euro, guvernele trebuie să susţină încrederea consumatorilor şi a investitorilor, îndeplinind obiectivele strict fiscale", a explicat preşedintele Băncii Centrale Europene.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite