Premiile şi ajutoarele băneşti au crescut salariile din decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câştigul salarial mediu net a crescut în decembrie anul trecut cu 8,1% (111 lei), faţă de noiembrie, la 1.477 lei, ca urmare a acordării de premii ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti din fondul de salarii, dar a scăzut cu 0,8% comparativ cu aceeaşi lună din 2008, potrivit datelor INS.

În decembrie, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.023 lei, cu 8,4% mai mare faţă de luna precedentă.
În intervalul analizat, majoritatea activităţilor economice au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net, ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv prime de performanţă, prime de vacanţă şi de sărbători), drepturi în natură şi ajutoare băneşti din fondul de salarii, plăţii drepturilor salariale restante (cu ocazia restrângerii activităţii) şi realizărilor de producţii mai mari.
Cea mai mare creşetere, în intermedierile financiare

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net au fost în intermedieri financiare (4.111 lei), iar cele mai mici în activităţile de hoteluri şi restaurante (810 lei).  Cele mai mari creşteri, de peste 30%, s-au înregistrat în silvicultură şi exploatare forestieră, pescuit şi acvacultură (41%), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice (32,8%) şi telecomunicaţii (32,7%).

De asemenea, majorări ale câştigului salarial între 20% şi 28% s-au operat în alte activităţi extractive, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, intermedieri financiare.

Creşteri între 15% şi 19% au primit lucrătorii din producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat. O majorare între 10% şi 15% au primit cei din fabricarea băuturilor, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea altor produse din minerale nemetalice sau extracţia minereurilor metalifere.

Diminuarea sporurilor şi dificultăţi financiare
Scăderile câştigului salarial mediu net în decembrie 2009 faţă de luna precedentă au fost cauzate de diminuarea anumitor sporuri şi drepturi salariale, restrângerea activităţii şi dificultăţi financiare, nerealizarea de producţii, precum şi de acordarea de premii ocazionale în luna anterioară.
 
Acestea au fost consemnate în activităţile de editare şi sănătate şi asistenţă socială (cu peste 1%) şi în prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei, învăţâmânt, alte activităţi industriale (cu mai puţin de 1%).

Indicele câştigului salarial real pentru decembrie 2009 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 107,8%.
Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 132,0%, cu 9,5 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna noiembrie 2009.

Salariu mediu net de 1.403 lei în 2010

Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a scăzut cu 0,8%.
Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 94,7%.
Potrivit celor mai recente estimări ale Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP), câştigul salarial mediu brut creşte cu 5,1% în 2009, la 1.850 lei, şi îşi va reduce avansul la 4,1% în acest an, ajungând la 1.925 lei.
CNP anticipa un avans al câştigului salarial mediu net de 3,1% la nivelul anului 2009, până la 1.350 lei, şi de 3,9% în 2010, la 1.403 lei

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite