Pot noile reguli fiscale să salveze euro?

Angela Mekel şi Nicolas Sarkozy au făcut public luni un pachet de reguli fiscale. Noul plan de salvare a monedei euro ar înlocui actualul Pact de Stabilitate şi Dezvoltare, care prevedea unele reguli precum limita de deficit bugetar de doar 3% din PIB sau o datorie publică mai mică de 60% din PIB, dar care s-a dovedit inaplicabil .

Anunţul liderilor europeni nu a conţinut însă şi detaliile privind implementarea, ceea ce ridică numeroase semne de întrebare. Între aceste, cel puţin trei sunt elementele care ar trebui urmărite cu prioritate de către pieţe şi investitori, în contextul discuţiilor ce se desfăşoară la Bruxelles în aceast sfârşit de săptămână.

Vor evita noile reguli prociclitatea?

Regulile fiscale funcţionale trebuie să păstreze bugetul în echilibrul în ciclul economic, dar trebuie şi să permită deficitul în timpul recesiunilor şi să permită acumularea de capital în timpul ciclurilor de expansiune. Orice regulă ce impune austeritatea într-o perioadă critică este procilică, şi face mai mult rău decât bine, după cum ne arată istoria crizei datoriilor suverane din Europa, din ultimul an şi jumătate.

Cancelarul Germaniei şi preşedintele Franţei propun înlocuirea actualului acord economic

Amendamentele propuse de republicanii din Congresul SUA în vederea reechilibrării bugetului amercian, ar putea fi considerate un alt bun exemplu pentru cum nu trebuie elaborat un buget de criză. Prin stricteţea impusă de reglementările cerute de aceştia, s-ar ajunge la un echilibru mult prea rigid al bugetului federal. Efectele negative ar fi date de faptul că, în perioadele de recesiune s-ar putea ajunge la reducerea cheltuielilor publice sau creşterea impozitelor – ceea ce ar amplifica scăderea.

O măsură prin care se poate evita prociclitatea, orice regula bugetară trebuie măcar să permită creşterea investiţiilor publice în timpul recesiunilor, sau majorarea unor ajutoare sociale precum cel de şomaj, şi majorarea impozitele în  timpul dezvoltării, printr-o eventuală creştere progresivă a impozitelor pe venituri.

Cea mai bună modalitate de a ţine bugetul într-un echilibru structural este aceea ca reglementările privind fiscalitatea şi cheltuielile publice să înceapă să producă în mod automat efecte, prin care să fie ajustate dezechilibrele bugetare, atunci când PIB-ul real şi ratele de creştere ale acestuia ating anumite nivele critice. Un astfel de cadru fiscal prietenos, bazat pe o asemenea filozofie fiscală, există în Chile spre exemplu, şi lucrurile acolor merg foarte bine.

Bugetul de criză propus de republicanii din Congresul SUA nu poate proteja economia

Maximul de 3% deficit bugetar prevăzut de actualele reglementări ale Uniunii Europene, permit o oarecare flexibilitate în momentele dificile, însă nu suficientă. O astfel de limită strictă poate provoca o austeritate destabilizatoarea în asemenea momente şi nu stimulează utilizarea adecvată a surplusului economic în timpul perioadelor de creştere. Un test pentru orice regulă nouă a UE ar fi să verifice dacă se îndepărtează de abordarea maximului deficit înspre o abordare ce menţine echilibrul ciclului economic.

Va fi impus un sistem de recompense şi penalizări?

Noile reguli nu vor fi bune dacă nu includ un sistem cu adevărat funcţional de recompense şi sancţiuni. Reglementările care prevăd amendarea ţărilor ce depăşesc limita deficitului în momentele dificile sunt complet nefunţionale. Dealtfel, acestea nu au fost niciodată aplicate dat fiind punerea lor în practică este de fapt contraproductivă.
Iar dacă reglementările şi limitele impuse sunt proaste, aplicarea lor automată, aşa cum se prefigurează, sau abilitarea unei instituţii birocratice cum este Curtea de Justiţie Europeană, spre a le pune în practică, le-ar face şi mai proaste.

Cum arată un sistem funcţional de recompense şi sancţiuni? O variantă ar fi ca sancţiunile financiare să fie plătite doar după o perioadă de dezvoltare. Acestea ar putea fi plătite sub forma contribuţiilor la fondurile europene sau prin obligarea ţării în cauză să-şi diminueze datoriile contractate, înaintea oricăror altor investiţii.

O variantă complementară ar fi stabilirea de recompense pentru statele ce se încadrează în limitele prevăzute, în loc sancţiuni pentru o performanţă modestă. O altă idee ar fi ca ţărilor care se încadrează în limitele prevăzute de reglementări să poată emite în nume propriu obligaţiuni care să fie însă garantate în mod colectiv, ceea ce le-ar reduce semnificativ costurile de împrumut.

O altă alternativă ar consta în recompense şi sancţiuni non-economice. O formulă de sancţiune non-economică ar fi reducerea temporară a greutăţii votului în structurile de decizie UE. Un exemplu de recompensă non-economică ar putea fi acordarea ţărilor care s-au încadrat în limitele prevăzute a dreptului de a fi exceptate de la o supraveghere strictă din partea autorităţilor europene, ceea ce înseamnă dreptul de a-şi recăpăta o parte din suveranitate cedată iniţial Uniunii.

Nu în ultimul rând însă, chiar şi recompensele simbolice ar putea fi de folos. Mai în glumă sau mai în serios, s-ar putea lua în calcul ideea ca liderii ţărilor ce nu îndeplinesc criteriile să fie obligaţi să stea în ultimul rând în fotografiile de la ceremoniile publice ale întrunirilor oficiale.

Cine va supraveghea îndeplinirea criteriilor?

O problemă de care Uniunea s-a lovit chiar de la începuturile ei. Iar necesitate unui organism specializat şi profesionist care să urmărească cifrele este extrem de importantă, în condiţiile în care regulile fiscale bune care sprijină echilibrul structural şi includ recompense şi sancţiuni amânate ar putea fi cu mult mai complexe sub aspect tehnic decât actualele reglementări.

Probabil că va fi necesar un punctaj acordat proiectelor de buget ale fiecărei ţări înainte de implementare. Aceasta va însemna estimarea unor variabile economice dificil de calculat precum PIB-ul potenţial, dar şi o altă serie de elemente chiar şi mai puţin evidente. Prin urmare, verificarea modului şi a gradului în care sunt respectate criteriile impuse de Uniune, nu este o sarcină pentru curţile de justiţie sau politicieni, ci pentru experţi izolaţi pe cât de mult posibil de influenţele politice.

Nici unul dintre statele UE nu ar trebui să poată influenţa instituţia însărcinată cu supravegherea stării lor economice

Statele Unite au Biroul Congresului pentru Buget ce îndeplineşte această sarcină într-o manieră cel puţin satisfăcătoare. Suedia şi Chile au structuri asemănătoare, ce par să funcţioneze. Totuşi, crearea unei asemenea instituţii în UE poate ridica probleme neaşteptate. Pentru a fi acceptabilă din punct de vedere politic, o astfel de nouă instituţie ar trebui să aibă garanţia funcţionării în afara sferei de influenţă a oricăruia dintre ţările membre. Deasemeni, pentru a fi cu adevărat funcţional, ar trebui să evite votul naţional. Prin urmare, crearea acestui organism ar fi una dintre cele mai grele sarcini în planul de implementare a noilor reguli.

Însă, chiar şi cele mai bune reguli pentru garantarea disciplinei bugetar-fiscale ar putea să fie insufiente pentru a salva moneda euro acum. Dezechilibrele fiscale sunt departe de a fi unica problemă în zona euro. Există dezechilibre comerciale şi în sectorul financiar privat, unde avem un sistem bancar fragil, care are nevoie de o reformă structurală profundă. Indiferent de probleme însă, stabilirea unor reguli de politică fiscală mai clare, mai bine orientate şi cu adevărat aplicabile, este o condiţie necesară pentru a găsi calea de ieşire din criză. 

Citeşte aici cum BCE încearcă să amelioreze criza financiară