Posturile vacante, tot mai puţine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 2011, în România s-au creat 1.800 de locuri de muncă noi, dar, faţă de anii dinaintea crizei, numărul posturilor vacante este de patru ori mai mic.

Numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante a crescut anul trecut faţă de 2010 cu 1.800 de posturi, ajungând la un total mediu de 26.100, arată datele raportate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de anii trecuţi însă, numărul total al locurilor de muncă vacante este semnificativ mai mic.

Spre exemplu, în România anului 2007, statisticile oficiale prezentau un total de 94.000 de locuri vacante, iar în 2008 media coborâse uşor, la 89.000. În 2009, totalul posturilor vacante s-a înjumătăţit, ajungând la 40.000, după care acest indicator a oscilat între 20.000 şi 30.000.

Industria, cel mai harnic angajator

Ca în fiecare an, şi în 2011, aproape o treime din totalul locurilor vacante au revenit industriei prelucrătoare. Anul trecut, peste o treime din numărul total al locurilor de muncă vacante s-au regăsit în acest sector (8.90 de locuri vacante), unde rata a avut o valoare medie anuală de 0,9%.

Sectorul bugetar însumează 25% din totalul locurilor de muncă vacante, cele mai multe regăsindu-se în activităţile de sănătate şi asistenţă socială (3.100 de locuri vacante), urmate de administraţia publică (2.800 de locuri vacante), respectiv învăţământ (600 de locuri vacante). În industria extractivă, angajatorii au prezentat cea mai redusă cerere de forţă de muncă salariată (doar 30 de locuri vacante).

Prin comparaţie cu anul precedent, atât rata, cât şi numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante au înregistrat, aproape în egală măsură, creşteri şi scăderi. Rata medie anuală a locurilor de muncă vacante cu cea mai relevantă creştere s-a regăsit în activităţile de salubritate (+0,32 puncte procentuale). La polul opus s-au situat activităţile profesionale ştiinţifice şi tehnice (-0,17 puncte procentuale).

Numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante a cunoscut cea mai semnificativă creştere faţă de media anului precedent în industria prelucrătoare (+1.600 de locuri vacante), în timp ce în administraţia publică (900 de locuri vacante) s-a constatat cea mai accentuată diminuare a indicatorului.

„În anul 2011, ratele medii anuale ale locurilor de muncă vacante cu cele mai ridicate valori s-au înregistrat în administraţia publică (1,09%) şi în sănătate, şi asistenţă socială (1,05%). La polul opus s-au situat activităţile din industria extractivă (0,04%), energie (0,11%) şi învăţământ (0,16%)", se arată într-un comunicat al INS.

Calificaţii, cei mai căutaţi

Cea mai mare cerere de forţă de muncă salariată, exprimată ca rată medie anuală a locurilor de muncă vacante, s-a constatat în rândul ocupaţiilor de operatori la instalaţii şi maşini; asamblori de maşini şi echipamente - grupa majoră 8 (0,9%) şi de muncitori necalificaţi - grupa majoră 9 (0,85%).

Aproape 22% din numărul total al locurilor de muncă vacante s-au regăsit în rândul ocupaţiilor de specialişti în diverse domenii de activitate - grupa majoră 2 (5.700 de locuri vacante).

Cea mai redusă disponibilitate a cererii de forţă de muncă salariată, atât în ceea ce priveşte rata, cât şi numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante, s-a constatat în agricultură (0,24% rata locurilor de muncă vacante, respectiv 50 de posturi). 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite